Duminică, 10 noiembrie, a fost primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2019. A fost şi ziua în care am petrecut peste 18 ore în secţia de votare, în postura de observator independent acreditat de Funky Citizens. Cu ecusonul de observator la gât, documentul în baza căruia am avut acces în orice secţie de votare din Bucureşti, mi-am început ziua de duminică la 06:00. La ora la care aşteptam 243 să mă ducă spre prima secţie de votare, Şoseaua Pantelimon încă dormea. Oamenii străzii dormeau şi ei, anesteziaţi de frig, lângă o gheretă din faţa Spitalului Pantelimon, cât mai aproape de aerisirea din care ieşeau aburi. Fără carte de identitate, oamenii ăştia au fost lipsiţi de importanţă duminică. Poate doar au primit puţin mai multă mâncare de la oamenii care au venit să-şi viziteze rudele, dar doar atât.

La europarlamentare a fost bine cu băiatul care a venit.

Prima oprire din turul de observator a fost la o şcoală de pe strada Doamna Ghica, asta pentru că aici eram arondată să votez. Am ajuns la şcoală puţin după 6:20 şi aşteptam să înceapă circul. Să nu mă lase oamenii să intru, să trebuiască să explic şi să reexplic că am dreptul să fiu acolo şi că, mai ales, nu vreau să fac niciun rău, ci poate, aşa cum s-a dovedit peste zi, să aduc în plus o părere odihnită şi obiectivă în caz de nevoie. N-a fost nici pe departe cum mă aşteptam. M-am împrietenit cu o doamnă dintr-o secţie de votare încă de la poartă şi ea m-a condus prin toată şcoală, arătându-mi fiecare secţie în parte. Preşedinţii BESV (Biroul Electoral al Secţiei de Votare) au fost la fel de deschişi. Ca unui elev ascultător, mi-au oferit fiecare câte o băncuţă şi un scaun şi m-au lăsat să mă plimb prin săli. Aveam în minte o „listă” cu câteva lucruri pe care să le verific, mai ales că eram fix înainte de începerea votului. „Lipsesc doi membri şi nici nu m-au anunţat că nu mai vin, dar încă avem cvorum, deci nu-i nimic grav”, mi-a spus preşedinta unei secţii de votare, semn că oamenii au fost deschişi cu mine. Ba chiar unul dintre membri mi-a zis că se bucură că am ajuns, că „la europarlamentare a fost bine cu băiatul care a venit”.

Alegerile astea m-au găsit mai confuză ca niciodată

La 6:53 şi-au făcut apariţia şi primii alegători, o doamnă însoţită de băiatul ei, aflat cred la prima votare. Avea o curiozitate în privire pe care am tot căutat-o peste zi şi pe care am găsit-o în multe priviri. Curiozitate amestecată cu nerăbdare şi speranţă. Speranţă am văzut şi-n ochii unui tânăr în scaun cu rotile şi muşchii atrofiaţi, care după ce a pus buletinul de vot în urnă a rămas câteva secunde să privească cutia de carton şi să pună în ea toată speranţa lui. Pe mine alegerile astea m-au găsit confuză. Până în momentul în care m-am trezit cu ştampila în mână, votul s-a mişcat ca un pendul în faţa mea, fără să ştiu în dreptul cui să-l opresc. Am luat o decizie abia după ce am intrat în cabina de vot şi cele 14 nume s-au întins în faţa mea. Confuzia a rămas însă şi după ce am lăsat buletinul de vot să cadă în urnă. 
 
În jur de ora 08:00 am plecat din Doamna Ghica. Telefonul a jucat duminică rolul de cordon ombilical cu „baza”, adică cei de la Funky Citizens, ONG-ul sub aripa căruia mi-am desfăşurat activitatea. Orice fel de întrebare am avut noi, observatorii, oamenii de la Funky au fost la căpătul celălalt al conexiunii şi ne-au răspuns. Nici să fi vrut şi n-am avut cum să mă simt singură duminică, aşa că felicitări vouă, oameni Funky.
 
A doua oprire a fost la o şcoală de pe Strada Tunari, unde au fost înfiinţate 4 secţii de votare. Marea majoritate a zilei mi-am petrecut-o în trei dintre ele, iar numărarea voturilor m-a găsit tot aici, în Secţia nr. 337. Şi aici membrii BESV m-au primit fără nicio obiecţie, însă comportamentul lor a fost puţin reţinut. Prezenţa mea acolo a fost percepută ca o cameră de filmat care transmite către „şefu” orice greşeală, aşa că oamenii au fost foarte protocolari şi, mai ales, atenţi la fiecare mişcare. Când într-una din secţii am observat mici greşeli, oamenii au fost pe fază şi au remediat imediat problema. Spre deosebire de alţi observatori care nici măcar n-au fost primiţi în secţie fără un scandal în prealabil, eu am fost un caz fericit.

Probleme cu urna mobilă

Puţin după prânz m-am mutat la o şcoală de pe Aleea Circului, unde erau trei secţii de votare. Am petrecut mai mult timp doar într-una dintre ele. Aici a fost o problemă cu urna mobilă, care risca să nu ajungă în timp util înapoi în secţie. Conform legii, urna mobilă trebuie să fie înapoi în secţie la ora 21:00, ori aici au fost 191 de persoane înscrise pentru urnă şi toţi erau pacienţi ai unui spital, asta făcând colectarea voturilor greoaie. Şi cum stăteam eu să „observ” procesul de vot (ca observator nu ai voie să intervii în nicio etapă a votului), preşedinta secţiei a venit la mine şi m-a rugat s-o ajut c-o informaţie: ce face dacă urna nu se întoarce în timp util. Poate părea că nu e mare lucru, dar de la a nu fi nici măcar primit în secţie la a veni să-ţi ceară o informaţie, zic că e mare lucru şi dovedeşte că, în ciuda obstacolelor, rolul unui observator începe să prindă substanţă. Situaţia s-a rezolvat până la urmă. Puţin cu ajutorul meu şi mai mult cu ajutor celor de la Biroul Electoral Central.
 
Seara, dar mai ales noaptea, m-a găsit înapoi la şcoala de pe Strada Tunari, unde unul dintre membrii BESV s-a bucurat că m-am întors. Era delegat de la USR şi se temea că la final voturile nu vor fi numărate aşa cum trebuie. Grijile lui s-au dovedit nefondate, dar le-am putut înţelege. Întunericul a scos la suprafaţă şi cei mai ciudaţi alegători. O doamnă a venit să voteze împreună cu mama ei, pensionară, şi cu trei copii minori. Problema a fost că mama avea la ea doar o carte de alegător emisă în 2004, iar doamna cerea cât de puternic o ţinea vocea că mama ei trebuie să fie lăsată să voteze. „Vă arăt şi talonul de pensie, să vădeţi că e mama”, a fost răspunsul doamnei când i s-a spus că mama nu poate vota. După a început un circ şi mai spumos, doamna dorind să primească în scris, de la fiecare membru BESV, că nu-i este permis mamei sale să voteze. Urla asta din cabina de vot. Până la urmă a intervenit poliţia, iar doamna s-a lămurit cum stă treaba doar după ce s-a certat şi cu cei de la BEC la telefon.
 
În jur de 20:30, a intrat în secţia de votare un tânăr cu un laptop în braţe, pe care l-a aruncat deschis pe masa preşedintelui şi a cerut „să mi se dea să votez, că sunt în exerciţiul muncii”. Munca n-am aflat nici până la sfârşit care era. Pe lângă asta, seara a fost animată şi de persoane slab spre foarte alcoolizate, de doamne care urlau unele la altele din secţia de votare că nu găsesc „pătrăţica” bună şi de un puşti care voia neapărat să ştie cu cine a votat fiecare membru BESV, altfel el nu votează. Până la urmă şi-a anulat singur votul, căci a pus ştampila în afara cabinei de vot, în văzul tuturor.

Numărarea voturilor

La numărarea voturilor, oboseala se simţea în vocile şi privirile tuturor. În ciuda faptului că-n lege sunt trecuţi paşii ce trebuie urmaţi după încheierea votului, în cele mai multe secţii de votare se aplică un model diferit, stabilit în funcţie de cei cu „mai mare experienţă” într-ale numărării. Le-am atras atenţia asupra a ceea ce „scrie la lege” şi pentru asta numărarea s-a întins până la 00:30, căci au făcut întocmai ca-n lege. Nu de puţine ori am simţit priviri care ar fi putut să taie în carne vie, dar noaptea s-a încheiat fără niciun fel de sângerare. 
 
În loc de concluzie, ce poate lăsa un observator dacă nu nişte observaţii? O zi de vot este lungă şi obositoare, aşa că data viitoare când mergeţi la vot fiţi poate puţin mai îngăduitori cu cei care se ocupă de asta. Nu toţi sunt incompetenţi sau răuvoitori. Printre ei se găsesc şi unii căzuţi rău în cap, care n-au respect nici faţă de procedură în sine, nici faţă de alegător, dar asta ţine mai mult de caracterul şi busola morală a fiecăruia. Prezenţa unui observator independent într-o secţie de votare atârnă greu, în ciuda lipsei sale de intervenţie. Simpla lui prezenţă fizică acolo îi face pe cei din secţia de votare să fie cu mai mare băgare de seamă. Pe mine, pe undeva pe la jumătatea numărării voturilor, când s-a luat o mică pauză, preşedinţa secţiei de votare m-a întrebat dacă „totul este ok după criteriile tale”. Chiar dacă o fac din teamă că sunt observaţi, membrii BESV se poartă cu mai mare grijă faţă de lege în momentul în care în sală este şi un observator care comunică mereu cu baza. Nu în ultimul rând, cred că exerciţiul electoral nu poate fi pe deplin înţeles de la televizor sau, în cazul meu, de pe băncile facultăţii, ci doar dacă iei parte la el. Atunci îi vezi cu adevărat toate bubele. 
 
Cu o experinţă de 18 ore petrecute în secţia de votare, înţeleg cum un cerc de cerneală devine expresia unei voinţe, dar rămân la fel de confuză în materie de care ar trebui să fie voinţa respectivă.