Vite, cărţi şi deflorări

Insist asupra unui aspect de coloratură: denumirile unora dintre expozanţii strânşi vreme de cinci zile în halele din complexul Romexpo.

Un târg de carte nu e neapărat un obor cultural. Fiecare se apropie de eveniment conducându-şi alaiul aşteptărilor. Unul vrea autografe, altul romane. Unul vânează celebrităţi pentru fotografiere, altul ţinteşte reduceri de 15 sau 20 la sută. Unul se (re)împrieteneşte cu litera scrisă, altul încearcă simple frisoane mondene. Unul vine pentru lansări, altul pentru mititei şi bere. Dar Book­fest poate fi şi altceva. Dacă ai exerciţiul plimbării de la un stand la altul, poţi culege impresii fără legătură cu portofoliul uneia sau alteia dintre edituri. Impresii care fac din Bookfest locul unei surprinzătoare înveseliri. Ştiu, tentaţia primă e să vorbeşti despre carte în clişee şi în formule bătătorite. Adică s-o cobori şi să faci din ea un lucru solemn, indigest şi plicticos. Tocmai de aceea insist - ­inutil? poate; amuzant? sper - asupra unui aspect de coloratură: denumirile unora dintre expozanţii strânşi vreme de cinci zile în halele din complexul Romexpo.

Atrage atenţia, bunăoară, grupul editurilor botezate lăcrămos, cu apropouri plasate la graniţa dintre livresc şi ridicol. Ele fac trimitere la un românism blegit, asupra căruia tentativele de înviorare nu par să aibă efect, precum şi la metafizica de frizerie sau de birt. Aici intră oftaturi editoriale din categoria Memoria pământului românesc, Cununi de stele, Credinţa strămoşească, Amurg sentimental sau Grai şi cuget. Nici nu ştii foarte bine dacă te afli în faţa unui nume de editură, a unei emisiuni radio sau a unui sughiţ patriotard. O altă formă de inadecvare vine din botezarea editurii cu numele patronului. Pe acest palier domiciliază, cu forme legale în imobilul caraghioşilor, Editura Ploscău, încurajată de ideea că, la urma urmelor, Gallimard, Knopf sau Bompiani au procedat identic. Vecină de apartament îi este Editura Răzeşu, unde publică - mirarea interzisă! - domnul Virgil Răzeşu, autorul unui pasionant volum cu titlul „Mic tratat de deflorare". Un etaj mai sus, cărţile lui Pavel Coruţ apar la Editura Coruţ Pavel - iată un ingenios exemplu de înlăturare a confuziei între autor şi editor. În fine, Editura Alex-Alex (din care putem desprinde ideea că patronii sunt Alex şi, pentru variaţie, Alex) optează pentru o identitate care s-ar potrivi la fel de bine unei dughene unde se găsesc nasturi, pastile de naftalină, cleşti şi pelicanol.

Un loc important îl ocupă editurile ale căror nume degajă mister şi ambiguitate. Este cazul Editurii Comision Dic, care se mândreşte cu bascularea pe piaţă a volumului „Ovine şi caprine, ghid practic de creştere", prin care cititorul se poate pune la curent cu alcătuirea raţiilor şi amestecurilor furajere, tehnica ecornării bovinelor sau metodologia de testare a berbecilor după descendenţi. (Curioşii pot continua edificarea răsfoind „Cultura speciilor pomicole" sau „Tehnologia de cultivare a leguminoaselor furajere perene".) În aceeaşi categorie a pariurilor semantice se înghesuie editurile Cristimpuri, Roxel Cart, Daciccool, Complement Control, Acific sau Naţională Ciornei (unde schimbarea unui accent şi dispariţia unui semn diacritic duc la forma Naţionala ciornei, tocmai acum, când vorbim de ciorna naţionalei).

E imposibil să omiţi, mai ales când ştii că timpul costă bani, editurile axate pe domeniul financiar, care se remarcă printr-o poezie specifică. Uneori, editorul devine calamburghez şi propune o denumire poznaşă: editura Confisc, care e de fapt Con Fisc şi se ocupă de chichiţe contabile şi fiscale. Alteori, el tutelează o editură pe care o ascunde într-un acronim: CECCAR. Mai pe larg, Corpul Experţilor Contabili şi al Contabililor Autorizaţi din România. Cum spuneam, veselia a fost prezentă la târgul de carte; trebuie doar să te pricepi s-o vezi, pentru ca apoi să mormăi doct concluzia Bookfest-ului: Gaudeamus!