Viermele din inima democraţiei. Cum şi când s-a transformat, la români, competenţa într-un handicap

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Criza produsă de coronavirus demonstrează că nu oricine poate fi ministru, director de spital, şef de poliţie, manager la o entitate publică samd. Deşi aceste funcţii cer, mai întâi de toate, competenţă, nicio guvernare n-a vrut, în ultimele decenii, să sacrifice interesul politic în favoarea interesului public.

Să fim obiectivi. Plătim de câteva luni un greu tribut, în vieţi omeneşti, faptului că ne-am lăsat, decenii de-a rândul, amăgiţi de ideea că asumarea politică a deciziilor este suficientă şi că ar putea fi garanţia că sistemul public va funcţiona. Uite, însă, că am trăit doar o păguboasă iluzie şi că descoperim (unii dintre noi cât se poate de uimiţi) că democraţia nu funcţionează din inerţie, că e nevoie ca poporul să fie conectat la interesul public, să nu „i se rupă”, să nu se „p...şe pe el de vot”, să nu zică „lasă că merge şi aşa”.

De ceva vreme ni se demonstrează zilnic – prin „jocul” cauză-efect - că asumarea politică este, de fapt, viermele din inima democraţiei. Că, de fapt, totul seamănă cu tâlhăria deghizată, de mahala: „Lasă banii la mine, boss, sunt în siguranţă, n-ai grijă! O să ţi-i dau înapoi când o să ai nevoie de ei, stai liniştit”.

După ce urgia asta a COVID-19 va trece (căci sigur că la un moment dat va trece), poate că va sosi momentul să ne reformulăm priorităţile ca societate şi să scoatem politicul din managementul spitalelor, al şcolilor, al administraţiei publice. Căci, trebuie să recunoaştem, cinstit, că după curăţenia cu parfum romantic din 1990, când activiştii de partid (ăia de la PCR adică) au fost un pic fugăriţi de poporul brusc trezit la realitate, s-a produs o bizară restauraţie.

Am ajuns, acum, să constatăm că nu mai este colţişor de administraţie publică – de fapt colţişor de sector bugetar – unde să nu fie „implementaţi” oamenii unui partid sau ai altuia, aduşi în sistem şmechereşte, cumva în surdină, pentru a le da o pâine albă de mâncat, însă fără ca în spatele acestei manevre să se afle principiul de căpătâi al administrării banului public: competenţa.

Artizanii conceptului de politizare a posturilor bugetare au fost, indiscutabil, cei de la PSD. Ei au reinventat sinecura politică, prin reinterpretarea socialismului lui Ceauşescu. Care nici el nu era chiar original, căci „patentul” este de sorginte bolşevică, evident. Prin 1947-1950, primarii erau puşi dintre cei cu „origine sănătoasă”, de regulă inşi fără căpătâi, din pleava satelor. Şefii de raioane şi de regiuni (vechiul sistem administrativ încă funcţiona) erau recrutaţi dintre vechii ilegalişti (de regulă muncitori cu 4 clase). Peste tot conta loialitatea faţă de Partidul Muncitoresc Român (devenit ulterior PCR), nu competenţa. Bunăoară vestitul Goiciu, torţionarul din „ringul morţii” de la Galaţi, avea 4 clase şi abia ştia să scrie şi să citească, însă a fost şeful mai multor mari penitenciare (inclusiv cumplitul Aiud) şi colonel de Securitate.

Restartul din 1990 a fost doar un foc de paie. A durat în realitate numai câteva luni. Apoi, la adăpostul zbuciumului democraţiei, cozile de topor ştiute au început să se întoarcă la locurile lor. Reşapaţi ideologic, cu iubirea transferată către noul „mare om” al naţiunii, Ion Iliescu. Acesta este şi motivul pentru care ultimul val de furie sinceră al românilor – alegerile din 1996 – a dus la un final cumva previzibil. 

Mărturisirea din 1999 a fostului preşedinte Emil Constantinescu („Am fost învins de sistem!”) a fost luată atunci în derâdere, însă ascundea un adevăr pe care publicul nu-l putea înţelege: sistemul politizat avea deja propriul ritm, propria mecanică, nu mai putea fi schimbat în numele interesului public. Preluase deja controlul, întocmai ca entitatea IT din celebrul film „Terminator”, semn că restauraţia din 1990-1996 a funcţionat impecabil.

După 2000, noua viziune social-democrată a reuşit, însă, să dea noi sensuri politizării instituţionale. Dacă până atunci cozile de topor era alese astfel încât să se mimeze competenţa (adică spitalele erau conduse de doctori, şcolile de profesori, instituţiile agricole de agronomi samd, chiar dacă era vorba de oameni slab pregătiţi, dar cu carnet de partid), principiul a fost răsturnat şi a început dezmăţul. Inginerii agronomi au ajuns manageri de spitale, medicii au ajuns viceprimari, analfabeţii au ajuns să decidă soarta învăţământului. Pe acest fundal s-a extins corupţia şi s-au făcut marile averi, pe care DNA doar le-a abordat în treacăt, cât să nu se spună că n-a atins chestiunea.

De altfel, nu-i niciun secret. Nu trebuie să fii vreun expert în politică ori administraţie pentru a constata hidoasa politizare. Trist este că liberalii, cei mai aprigi critici ai pesedizării, folosesc de câteva luni, de când au ajuns la guvernare, exact aceeaşi reţetă. Sub pretextul că schimbă şefii de instituţii incompetenţi, puşi politic de social-democraţi, instalează în locul acestora, teoretic interimar (însă unele numiri sunt deja vechi de 4-5 luni, iar concursul promis n-a mai avut loc), proprii lipitori de afişe. La fel de incompetenţi, doar că membri PNL. Pe această filieră politică, descoperim cum competenţa a devenit un soi de handicap, un motiv de descalificare din cursă a aspiranţilor la posturile din sectorul public. „Cum, mă? Te pricepi la chestia asta? Ieşi naibii de aici că strici tradiţia!”

Am la îndemână numeroase de exemple. Şeful de la Fiscul Regional (tot sud-estul României) este un vameş promovat succesiv peste noapte (în doar 48 de ore) al cărui singur atu este acela că este nepotul ministrului Dezvoltării, adică unul dintre greii PNL. La şefia Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (companie naţională, de altfel) a fost numit un modest referent de la Biroul Comercial, care a fost maistru militar de aviaţie, iar de aproape două decenii a avut mărunte sinecuri pe la societăţi cu capital de stat. La altă companie naţională (Administraţia Porturilor Dunării Maritime), preşedinte al CA a fost numit proprietarul unei asociaţii agricole. De irigaţiile din judeţul Galaţi a ajuns să se ocupe, fără concurs, un agent de asigurări. Iar exemplele pot continua la nesfârşit, căci ridicolul este în curs de desăvârşire.

Ce-i de făcut? Nu foarte multe. Trebuie schimbată legea astfel încât politicienii să fie doar în Parlament şi în consiliile locale. Nu în administraţie, nu în CA-urile societăţilor de stat, nu la conducerea deconcentratelor. Vrei în politică? Renunţă neicuşorule la funcţia publică şi mergi pe calea electorală! Sunt o mulţime de opţiuni. În rest, lasă profesioniştii! De asemenea, trebuie ca nici un post din sectorul bugetar să nu poată fi ocupat interimar (adică fără concurs) mai mult de 30 de zile. Concursurile pentru posturile de conducere să fi organizate doar de o autoritate naţională (ANFP), celelalte, sub supravegherea AJOFM. Nimeni să nu mai poată fi demis fără respectarea etapelor din Codul Muncii. Sunt chestii simple, care ar scoate manevrele politice din administraţie, iar ţara ar avea de câştigat.

Mă îndoiesc, însă, că grupul infracţional organizat numit CLASĂ POLITICĂ va accepta să scape din gheare prada pentru care, vorba ceea, a murit la revoluţii, răscoale şi alte chermeze ideologice... 

DE ACELAŞI AUTOR:

Câte o pensie specială pentru fiecare român. „Sî ni sî deie”, că altfel am murit degeaba pentru ţară

Cui foloseşte învrăjbirea omenirii? Despre pandemie, anarhie, Floyd, „ocultă” şi dezintegrarea morală

Iar ne-au furat ungurii Ardealul! Fals tratat despre fente electorale de rezervă

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite