VIDEO Interviu cu viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O discuţie foarte lungă şi principială pe teme administrative şi umane: portul, Cazinoul, lucrările din Peninsulă şi din Mamaia, măreaţa gigacalorie de la Constanţa, filosofia de viaţă şi misiunea în această viaţă, relaţia cu Biserica, unde va fi România peste 20-30 de ani şi, nu în ultimul rând, un mesaj către tineri.

Textul conţine răspunsurile esenţiale. Detalii se pot afla din videoclipurile ataşate. Interviu realizat în 29 mar 2013.

Nu-mi doresc nici ca cineva, numit de la Bucureşti, să-şi asume, cu un spirit de vătaf, deciziile legate de Port”

E disputa asta "cu vrem portul, nu ni-l dă"...ce puteţi spune despre treaba asta? De ce vrem portul?

   Pentru că aşa e normal. Noi nu vrem fizic portul. Nu vrem nici măcar acţiuni la o companie. Noi vrem ca această companie care administrează portul, să ajungă să trăiască în vremurile noastre. Până acum doi ani de zile, când a fost lansat acest subiect al trecerii portului, nimeni nu ştia nimic. În ultimii 20 şi ceva de ani, tot ce a făcut portul a făcut aşa, oarecum netransparent.

Mai mult decât atât, s-a ridicat un gardul dintre oraş şi port. Avem un sistem de securitate foarte bun care rupe oraşul de port. Eu îmi doresc ca portul să reintre în viaţa oraşului. Sunt două exemple în momentul de faţă: sunt oraşe-port care generează bunăstare pentru toată lumea şi sunt oraşe şi port care generează faliment. Lumea nu înţelege, problema nu este local, noi avem câteva exemple pe planetă. Nu-mi doresc nici ca cineva numit de la Bucureşti să-şi asume, cu un spirit de proprietar vătaf, deciziile legate de port. Şi-mi doresc ca toate lucrurile să fie în echilibru.

Cum credeţi că este mai corect: să fie statul sută la sută şi să nu ştim nimic, şi atunci când se fac privatizări, închirieri, licitaţii, totul să fie netransparent? Sau să fie o treime Bucureştiul şi o treime localul? Dacă mâine sunt concediaţi cei din port, ei trăiesc în continuare în Constanţa. Trebuie să ai o strategie de reconversie profesională, de reintegrare socială pentru ei. Iar o treime să fie listată, transparentă, pentru că în lumea modernă, capitalurile nu mai aparţin unui stat sau unei companii, sunt mixate. Noi doar în mintea noastră needucată, nu este vina noastră ca şi indivizi, ci a vremurilor pe care le trăim, nu înţelegem că nu există banul public şi banul privat. Şi atunci statul poate să-şi păstreze o acţiune de aur ca în multe alte state, să-şi păstreze proprietatea, pentru că e proprietatea publică a statului, să-şi păstreze decizia strategică în ceea ce priveşte utilizarea militară. Şi restul e pur şi simplu o companie care administrează, e ca o administraţie de bloc.

Într-un timp scurt, staţiunea Mamaia se va schimba, se va înnoi. La fel şi cu zona peninsulară.”

Se apropie vara, vin turiştii, avem lucrări în Peninsula şi în Mamaia. S-or termina lucrările?

(Glumind) La un moment dat s-or termina. Vreau să vă spun altceva în schimb. Făcând o investiţie atât de mare, poţi să nu fructifici la maxim un întreg sezon sau un întreg potenţial. Dar în mod cert, faci asta pentru progres. Într-un timp scurt, staţiunea Mamaia se va schimba, se va înnoi. La fel şi cu zona peninsulară. Până acum un an de zile nici nu îndrăzneam să vorbim de turism, decât Mamaia şi eventual zona de Faleză Nord, Tomis Nord. Astăzi vorbim şi de un centru istoric în plină restaurare, de staţiunea Mamaia, ulterior de conjugarea staţiunii Mamaia şi a Peninsulei, a centrului istoric, legarea lor printr-o viitoare şosea de coastă, despre o plajă a municipiului în paralel cu o plajă a staţiunii şi uşor, uşor, o să rupem acea graniţă, acea barieră, între oraş şi staţiune. Mamaia este Constanţa. Cred că 2015 va veni cu lucrurile aranjate. În Bucureşti, reabilitarea centrului istoric a durat mai bine de 10 ani de zile şi încă nu s-a încheiat. Iată că a trecut un an şi ceva şi Piaţa Ovidiu aproape am terminat-o. Vom termina până la începutul sezonului următor străzile pe care ni le-am asumat în proiect. În doi ani de zile să schimbi apă, canal, electricitate, gaz, să îngropi toate comunicaţiile, să faci canalizare pluvială, să faci paviment, stâlpi de iluminat şi totul să fie predat la cheie, e o misiune destul de dificilă.

Poate că sezonul acesta nu vor fi lucrurile peste tot perfecte, dar vor fi funcţionale, dar în mod cert anul viitor vor fi perfecte, din punct de vedere al proiectului. Prefer să avem o abordare constructivă şi să ne propunem în etape, pentru că nici nu avem resursele să facem totul dintr-odată.

  „Nu ştiu să vă spun ce se va întâmpla cu Cazinoul....în momentul de faţă, nimeni nu poate să spună asta.”

Ce se va întâmpla cu Cazinoul?

   Nu ştiu să vă spun ce se va întâmpla cu Cazinoul. Constănţenii sunt proprietarii Cazinoului. Am venit în faţa consilierilor şi le-am spus: Nu pot să merg mai departe cu proiectul european. Punerea în operă a unei misiuni atât de migăloase, restaurarea Cazinoului, să stai să restaurezi fiecare detaliu, nu se poate finaliza în mod realist până în luna mai 2015. Nu e o lucrare pe care să o faci în pripă după ce nu s-a făcut, de esenţă vorbesc, nimic atâta vreme, nu poţi să grăbeşti lucrurile într-un an.

Le-am propus colegilor mei, şi le mulţumesc că au fost de acord în unanimitate, să avem următoarea abordare: plătim un consultant, de preferat unul dintre cei patru mari: Price Waterhouse, KPMG, Delloyt sau mai ştiu eu cum s-or numi, să facă un studiu de oportunitate şi să vină să ne spună ce trebuie făcut, să analizeze oportunităţile din punct de vedere juridic. din punct de vedere tehnic şi să ne indice una, două, trei soluţii. După care aceste soluţii să fie dezbătute cu o comisie formată din câte un reprezentant al tuturor partidelor politice din Consiliul Local, ca să nu mai folosim Cazinoul ca armă politică. Că este ciudat să foloseşti casa ta ca să te baţi cu cineva. Se votează şi mergem mai departe. Nu ştiu ce va fi. Vom aplica fie pe finanţare europeană, fie vom pune bani de la noi, de la municipalitate, fie ne vom asocia şi vedem pentru ce ne asociem, fie vom face un parteneriat public-privat. Nu ştiu să vă spun lucrurile astea. Cred că în momentul de faţă, nimeni nu poate să spună asta. Nimeni, vă spun ca o persoană. Trebuie să studiem foarte atent contextul în care luăm această decizie.

    

"Ţinta noastră este să unim CET cu RADET, în concordanţă cu suportabilitatea constănţenilor. Pe viitor, sistemele individuale vor fi mai scumpe decât cele centralizate"

 Se tot spune că la Constanţa, gigacaloria este cea mai scumpă. Ce ne ziceţi?

Parţial adevărat. Este gigacaloria cea mai scumpă, pentru cei care au venituri mari pe membru de familie. Restul primesc ajutor. Preţul gigacaloriei este nesubvenţionat. La Bucureşti, de exemplu, Oprescu îşi asumă din buget să subvenţioneze unitar, dar lucrul ăsta îl costă foarte mult, pentru că din spate curg penalităţi, dobânzi şi aşa mai departe. E o întreagă nebunie. Am reuşit să facem un sistem extraordinar de dificil. Lucrul acesta este trecător, pentru că ţinta noastră principală este să luăm sistemul de producţie împreună cu sistemul de distribuţie, să facem un sistem integrat, unitar în concordanţă cu suportabilitatea constănţenilor. Să nu credeţi că îi convine cuiva să primească înjurături că „ai gigacaloria cea mai scumpă”. Este inacceptabil ca Guvernul, printr-un minister, să ţină o companie (ELCEN) care are un comportament de tip Putin: „nu sunteţi cu mine, vă măresc preţul sau vă opresc robinetul”.

Sunt convins că undeva în jurul jumătăţii anului acesta, ELCEN-ul se va diviza. CET Constanţa va fi ulterior transferat către municipalitate., ca să facem un sistem integrat performant, să eliminăm pierderile, să căutăm investitori sau să accesăm fonduri, în funcţie de ce vor spune specialiştii. E o perioadă destul de grea, dar cine alege un sistem individual să şi-l asume şi cu bune şi cu rele, pentru că astăzi poate părea bun, dar pe viitor va spun că va fi în mod cert, rău. Vor fi taxă de poluare, taxă verificare centrală, taxă verificare senzori, se va mări preţul la gaze. Cei care vor fi în sistemul centralizat şi astăzi plătesc mai mult vor avea o relaxare pe viitor, vor primi ajutor pentru reabilitare termică, au certitudinea consecvenţei furnizării unui serviciu şi uşor, uşor toate lucrurile se vor schimba. Studiind modele, văzând care sunt tendinţele la nivel european, va spun că un sistem centralizat este preferat unui sistem individual. Vorbesc strict de bloc.

Mai mult decât atât, un sfat: cei care vor să se rupă de RADET şi vor o soluţie pe gaz, să hotărască şi să se rupă întreaga scară şi să facă o singură centrală de bloc. Nu să-şi pună 44 de centrale. Gândiţi-vă că noi punem nişte mici bombiţe în fiecare apartament. Şi poate unul face lucrarea de calitate, dar nu ştim cum o face celălalt. Întrucât vorbim despre casa noastră, lucrul cel mai de preţ din punct de vedere material, că acolo ne desfăşurăm viaţa de familie, nu cred că are vreo logică să ne-o dinamităm singuri.

Noi plătim , din preţul acesta mare, două treimi la CET, fără să ştim cât sunt pierderile, cu ce preţ cumpără ei gazul, câţi angajaţi au, ce salariu au, cât este el, nu ştim dobândă, penalitate, nu ştim nimic. Iar la RADET, unde toate lucrurile sunt transparente, arătăm cu degetul , că doar ei ne trimit factura.

Mai este încă o păcăleală, aceea a citirii sau a repartizării costurilor, în care vine o firmă, care spune "tu plăteşti 12 lei, tu 700 de lei". Şi lumea în loc să se îndrepte împotriva lui şi să-i ceară explicaţii îl înjură pe Mazăre, pe RADET ş.a.m.d. Când dăm un ban, haideţi să cerem tot ce se poate de banul ăla.

"Noi, constănţenii, să simţim că aparţinem acestui loc şi să nu devenim sclavii bunurilor materiale."

Care este filosofia de viaţă a lui Decebal Făgădău?

Probabil sa-mi fac o pagina (web) a mea, pentru ca mi-am dat seama ca cel mai mult mi se potriveşte rolul de facilitator, mediator. Am un proiect în care eu încerc sa redau identitatea oraşului. M-am înscris la Sociologie ca sa înţeleg oraşul nostru. Mm început ulterior sa mă uit la structura sociala a Constanţei, sa citesc istoria Constanţei, sa încerc sa înţeleg şi sa extrag părţile bune dintr-o evoluţie spectaculoasă a unui oraş care avea valenţele ei de localitate port şi cam atât. Sunt convins ca ar fi evoluat spre un orăşel liniştit şi echilibrat. Dar în epoca socialistă, oraşul a început sa fie din punct de vedere demografic asaltat. Populaţia a început sa crească accelerat, de la 4000 de familii cat erau la 1908, la aproape 400.000 de locuitori pe la 2008. Lucrul asta a venit cu aspecte bune dar şi cu lucruri rele. Constanţa devenise un centru important al României, puntea noastră cu lumea, un oraş cu valenţe, hai să spunem, elevate. Comunismul a dorit să distrugă acest spirit şi să construiască nişte prea-frumoase blocuri standard.

A venit momentul Revoluţiei, au început concedieri, privatizări în zona portului şi în zona de turism. Totul într-un haos generalizat. Aşa am ajuns să avem un port fărâmiţat şi o staţiune fărâmiţată din punct de vedere al proprietăţii. Satul de Vacanţă, unde era o Românie în miniatură din punct de vedere al tradiţiilor, al portului popular, l-am pulverizat. Nu am învăţat colaborarea. Ştim că dacă sunt doi lei pe piaţă, vreau să-i iau eu pe toţi. De ce? Pentru că nu a fost nimeni acolo, undeva la Bucureşti, care să educe, care să vină cu alternative şi să ne înveţe să folosim judicios. Fiecare s-a comportat după educaţia lui, după nevoile lui. Şi am ajuns la acest moment (2009) în care am venit la Primărie.

Recunosc ca la început eram preocupat doar să rezolv lucrurile de zi cu zi. Dar rolul unei administraţii nu trebuie să fie numai acesta, ci şi cel de planificare, de strategie, de dezvoltare, şi de inovare, o funcţie foarte importantă pe care din păcate, astăzi, la nivel local, nu o putem implementa în România. Înainte aveam planuri în care spuneam: această localitate va avea drum aici, şcoală aici, biserică aici, cimitir aici, dispensar aici, casele aici, locul de muncă aici şi chiar exista o prognoză din punct de vedere demografic.

Mi-am dat seama că oamenii încep să se comporte ciudat pentru că simt că simt că nu le mai aparţine domeniul public, ei au făcut o ruptură în mental şi în comportament, foarte clar între ce este al meu şi ce nu este al meu. Are unul o casă, un apartament în bloc care se învârte după soare, de care are grijă, iar când iese pe hol, îşi lasă gunoiul în faţa uşii. Înseamnă că spaţiul comun nu îl vede ca fiind şi al lui. Dacă oamenii ar considera spaţiul public, piaţa, pasajul, locul de joacă, ca fiind şi ale lui, nu şi-ar mai permite să arunce gunoiul în ele, pentru că în sufrageria ta, nu ţii gunoiul.

Aşa mi-am pus în minte să fac nişte acţiuni micuţe, hai să îi spunem fără eforturi bugetare în care noi, constănţenii, să simţim că aparţinem acestui loc. Fiecare trebuie să aibă aşteptări, în primul rând de la el ca individ, de la familia lui, de la apropiaţii lui, de la vecinii lui. Nu să aştepte de la altul. Trebuie doar să schimbăm puţin modul în care privim lucrurile, prin care să ne propunem să fim cei mai buni în meseria pe care o avem, în misiunea pe care o avem, de părinte, de soţ, de conducător, de cetăţean al unei urbe. În acel moment lucrurile se vor vedea mai simplu.

Din păcate sistemul acesta de marketing ne serveşte sărbători false care nu sunt ale noastre, ne serveşte mărci, produse, lucruri materiale care nu sunt ale noastre şi care, la un moment dat dispar. Şi atunci stăm şi ne gândim şi regretăm, în loc să facem în fiecare zi câte un efort micuţ, efortul de a fi tolerant, de a învăţa câte ceva în plus, de a împărtăşi cu alţii. Toată lumea se aşteaptă ca viaţa să-i fie din ce în ce mai „uşoară”. Din punctul meu de vedere este greşit! Eu nu-mi doresc să am o viaţă din ce în ce mai „uşoară” pentru că din acel moment nu voi mai evolua. Poţi să evoluezi doar dacă ai probleme din ce în ce mai sofisticate, un parcurs mai sinuos, în care îţi pui la contribuţie mintea, sufletul, cunoştinţele. Eu nu doresc să am o viaţă „uşoară” şi mi-o voi face singur „mai grea”. Asta le doresc tuturor: să-şi facă viaţa „mai grea”, dar cu ghilimele mai grea, pentru că greul asta poate să însemne ceva extrem de frumos şi de plăcut.

Mi-am propus ca până anul viitor, întrucât am împlinit 41 de ani, să citesc 41 de cărţi, să văd 41 de filme şi să beau 41 de cafele, ceaiuri sau să am 41 de întâlniri, minim, cu prieteni sau cu oameni interesanţi. Fiecare dintre noi ar trebui să-şi facă o radiografie: câţi prieteni am eu? Dar PRIETENI! Pe cine pot suna eu la 2 noaptea şi să îl deranjez spunându-i că mi s-a terminat butelia? Sau cui îndrăznesc în ziua de azi să îi mai cer o cana de zahăr? Sau cui am curajul să îi las cheile casei mele atunci când plec în concediu? Aşa cum făceam nu mai departe de acum douăzeci şi ceva de ani. Dacă uşor, uşor începem să avem aşteptări de la noi, de la familie, de la prieteni, de la vecini, lucrurile se vor schimba de la sine. Este pur şi simplu e repoziţionare a ceea ce cred că trebuie preţuit în viaţă, pe un parcurs firesc. Aceasta este dacă vreţi doar o mică parte dintr-o filosofie care poate părea simplă, dar care poate schimba mult şi vă spun că mă mâhnesc situaţii incredibile în care vecini care au stat în bună convieţuire douăzeci şi ceva de ani într-o curte, se ceartă astăzi din cauza unei ţevi. Se ceartă rude din cauza unei moşteniri. Se ceartă vecini din cauza unui loc de parcare. Este ceva incredibil. Eu nu îmi doresc asta de la această viaţă şi îi îndemn pe toţi constănţenii să nu ajungă sclavul bunurilor materiale. Eu nu-mi doresc să ajung sclavul bunurilor materiale. Din acest punct de vedere biserica are un rol esenţial din punctul meu de vedere.

    

"Misiunea socială a Bisericii este mai puternică decât misiunea administraţiei."

Relaţia cu Biserica? 

Misiunea socială a Bisericii este mai puternică decât misiunea administraţiei. Vă recunosc că nu sunt un practician. Înţeleg relaţia cu Dumnezeu ca ţinând de mine şi atunci când nu înţeleg să cer ajutorul, să mă îndrume cineva. Nu îmi dau eu cu părerea despre cum face învăţătorul, cum face poliţistul, cum face preotul, pentru că eu nu sunt nici învăţător, nici poliţist, nici preot. Şi nu îmi permit să le judec decât eventual relaţia mea cu o instituţie, relaţia mea cu o persoană, dar nu cu misiunea lor. Şi atunci eu mă duc şi îi cer ajutorul.

Am ajuns să nu mă mai duc la Înviere, pentru că a devenit dacă vreţi, ceva trendy, ceva foarte plin de formă şi din ce în ce mai lipsit de conţinut. E un lucru pe care Biserica va trebui să îl reglementeze din punctul meu de vedere, chiar dacă de multe ori trebuie să spună cuvinte care pot durea în rândul credincioşilor. Trebuie să facă acest lucru pentru că nu este normal să mergi în biserică cu pălăria pe cap, mestecând gumă, după ce tocmai ţi-ai aruncat ţigara în faţă. Intrarea în biserică presupune o anumită ţinută, o anumită conduită.

Cei care mă cunosc, ştiu că în momentul în care mi-am botezat cel de-al doilea băiat, m-am dus acolo unde m-am cununat, unde am cununat, la Sfântul Mina. Am avut onoarea ca Înaltpreasfinţia Sa Teodosie, să vină şi să-mi boteze cel de-al doilea băiat. Este o onoare pe care puţini oameni o au în viaţă. Această onoare sper să-l marcheze în viaţă pe copilul meu. Dar, până şi Înaltpreasfinţia Sa a remarcat modestia şi normalitatea în care s-a desfăşurat acest botez, care s-a săvârşit în biserică, nu într-o cârciumă, şi la care au participat părinţii mei, naşii, rudele apropiate, 4 perechi maxim de prieteni.

Eu mă duc des la biserică să mă vadă lumea, sau arăt că fac donaţie, sau arăt că slujesc, sau arăt că ajut. Biserica trebuie să vină şi să descurajeze aceste atitudini.

    

"Astăzi, misiunea cea mai grea în viaţă este normalitatea."

Care este misiunea lui Decebal Făgădău în această viaţă?

Cred că cea mai grea misiune pe care o am în această viaţă este misiunea de părinte. Vă surprind. Nu este cea de viceprimar, este cea de părinte! Împreună cu soţia mea, am avut în viaţă un parcurs destul de privilegiat. Am avut învăţători de bună calitate, am avut acces la educaţie, şi am trăit într-o societate echilibrată. Îmi doresc să le pot oferi copiilor mei exact acelaşi lucru: cei mai buni învăţători ai vremii, cele mai bune cunoştinţe, şi un echilibru în societate, nu cele mai mari bogăţii sau cele mai scumpe calculatoare

În momentul de faţă noi trăim totul la intensitate maximă, noi nu mai ştim să ne bucurăm de normalitate. Dacă treci zilnic prin agonie sau extaz, la un moment dat nu le mai apreciezi ca fiind agonie şi extaz. Aşa că asta este cea mai grea misiune a mea, cea de părinte şi asta cred că este de fapt frumuseţea vieţii. Să beneficiezi de educaţia unor părinţi, să ajungi la momentul de echilibru cu părinţii în care să le mulţumeşti pentru educaţia pe care ţi-au dat-o şi că te-au aşezat pe un drum în viaţă şi uşor, uşor, să ajungi să-i substitui, să ai tu grijă de ei aşa cum au avut ei grijă de tine. Totodată, să înceapă următoarea buclă a vieţii: să fii binecuvântat de Dumnezeu cu nişte copii, şi să încerci să faci acelaşi lucru. Cred că asta e misiunea cea mai grea. NORMALITATEA!

"Tinerii să-şi trăiască vârsta dar să nu se raporteze la modele false şi să nu preţuiască ceea ce este trecător"

Ce le-aţi spune tinerilor, care se cred împăraţi, cred că le ştiu pe toate şi vor să trăiască totul la maxim?

E foarte corect. Aşa trebuie să trăiască: să se creadă împăraţi, să-şi dorească să trăiască totul la maxim. Este specific vârstei. Le cer doar un singur lucru: să nu se raporteze la modele false, să nu preţuiască ceea ce este trecător, la modă. Cunoaşterea nu se va demoda niciodată, bunul gust nu se va demoda niciodată. Mă înfioară să ne uităm la modele, precum Bianca (Drăguşanu), vă rog să mă credeţi. Nu mai este nevoie să precizezi care Bianca. Nu înţeleg ce a făcut..., n-o cunosc, nu-mi permit să judec pe nimeni, dar efectiv nu ştiu ce a făcut de toată lumea o recunoaşte ca Bianca. Mi-aş dori să pot să fac şi eu acelaşi lucru, adică, când zici Decebal, toată lumea să nu se mai gândească la împăratul dacilor, ci la mine, dar ...

Am stat, m-am uitat mai cu atenţie la ce a făcut. Din ce am observat, a desfrânat, ca să folosesc termeni mai apropiaţi de biserică, a făcut o nuntă de complezenţă şi a făcut o afacere dintr-un divorţ, deci nu e tocmai un model pe care mi-l doresc să-l propag.

Şi atunci vă întreb...ce a făcut această Bianca de o ştie toată lumea? Dacă spun Anghel, oare lumea bănuieşte că vorbesc despre Anghel Saligny? Oare constănţenii ştiu că anul acesta este anul Saligny, că Anghel Saligny, pe lângă podul de la Cernavodă, a făcut şi tunelul care leagă zona podului de la butelii de port, un tunel extraordinar, că Anghel Saligny a desenat silozurile, că a desenat primele planuri ale portului? Pun în balanţă: Bianca şi Anghel.

Nu vreau să mai spun de Vasile Pârvan, că toată lumea trece venind spre primărie pe lângă statuia lui şi nu înţeleg cine e Vasile Pârvan, dar ce a făcut?

Sunt multe modele false. Eu le doresc tinerilor să trăiască la amplitudinea specifică vârstei, dar să înţeleagă că fiecare vârstă are frumuseţea ei şi să-şi pregătească din timp frumuseţea vârstei următoare. Să se ferească de modele false, de modele de oameni care dau bani cerându-le să recite Crezul. Eu nu vreau să recit Crezul. Scopul meu, ca om credincios, este să înţeleg Crezul. Nu să-l ştiu pe dinafară.

Din lumea trecătoare a modei şi din lumea celor care promovează un stil de viaţă uşor, facil, ei trebuie doar să vadă că există şi aşa ceva, dar să-şi pregătească vârsta următoare, pentru că oamenii aceia vin şi pleacă, se schimbă numele, se schimbă obiceiurile, se schimbă năravurile, dar ei vor trebui să meargă mai departe.

Şi sincer eu nu am dezamăgire de la tineri. Conflictul ăsta între generaţii a existat dintotdeauna. Toată lumea consideră că vârsta sau generaţia lui este de neegalat. Uitându-mă însă la istoria omenirii, lăsând la o parte anumite perioade de criză şi confruntări, eu văd că există progres. Eu sunt convins că tinerii noştri vor genera progres.

    

"România este şi va fi cum suntem noi. Îmi doresc ca peste 20-30 de ani, România să fie. Punct."

Unde vedeţi România peste 20-30 de ani?

Trăim nişte vremuri în care ar trebui să înţelegem că ţara, statul, este în fiecare din noi. Aşa că eu vă spun că peste 30 de ani, vă garantez, România va fi tot în mine. Aşa unde o văd şi acum. Astăzi nu mai există acea delimitare geografică, fizică, politică, dacă vreţi, cu bariere, cu ţăruşi, cu sârmă ghimpată, am demolat acele ziduri. Astăzi graniţele sunt în noi. Noi suntem purtătorii de graniţă. Şi România va fi atât de bogată pe cât suntem noi. Atât de frumoasă pe cât suntem noi, atât de cunoscută pe cât suntem noi, atât de preţuită pe cât ne preţuim noi, asta va fi România peste 30 de ani.

În rest, nu mai există niciun fel de graniţă, nici astăzi. Astăzi bătălia este pe resurse, pe cunoaştere, pe influenţă, pe informaţii, dar uşor, uşor toate aceste gâlcevi vor trece, pentru că, să fim realişti, omul de astăzi, din anul 2014, nu mai are apucăturile sau nevoile care-l îndeamnă la apucăturile barbare din epoca de piatră. Aşa că România va fi, nu ştiu dacă mai numeroasă, însă nu mă sperie migraţia România e acolo unde sunt românii. Şi afară sunt mai români decât în ţară. Este ceva paradoxal. Am observat, chiar şi eu m-am observat că îmi sun mama mai des când plec în străinătate, decât când sunt aici în oraş. Dintr-odată, îndepărtându-te de problemele zilnice, începi şi vezi lucrurile altfel şi te apucă dorul de familie, de prieteni, de casă, de originea ta. Ăsta este lucrul cel mai frumos. Eu îmi doresc doar atât: peste 20-30 de ani, România să fie...punct. Tentaţia este destul de mare: de a împrumuta o limbă nouă, o altă identitate, o altă istorie, o altă sărbătoare, chiar şi o altă credinţă nouă. Iar eu îmi doresc ca peste 20-30 de ani, România să fie. Punct.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite