VIDEO Slujba de profesor nu mai atrage

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru cele peste 47.000 de posturi scoase la concurs de Ministerul Educaţiei, s-au înscris doar 38.000 de candidaţi. În Bucureşti a fost cea mai ridicată concurenţă: peste 200 de candidaţi pentru un singur post de profesor titular la română.

Numărul de posturi de profesor titular scoase la concurs în acest an este mai mic decât oricând: aproape 4.500, faţă de circa 6.000 acum un an, sau peste 10.000, în urmă cu câţiva ani.Oferta de locuri de muncă a fost completată de această dată cu aproape 43.000 de posturi de suplinitor. Şi interesul candidaţilor pare a fi mai scăzut decât a fost vreodată: la nivel naţional au fost depuse doar aproximativ 38.000 de dosare. În plus, 5.460 de candidaţi nici nu s‑au mai prezentat la examen, iar dintre cei care au venit, mulţi au renunţat imediat ce au văzut subiectele, pe care le-au judecat drept „foarte dificile", dar şi camerele de luat de vederi prezente într-unele dintre centrele de examinare, pe care le-au calificat drept „stresante".

În ciuda recordului de eliminaţi de la Bacalaureat şi a faptului că fuseseră preveniţi în privinţa supravegherii stricte, unii nu şi‑au putut înfrâna tentaţia de a copia. Aşa se face că în total au fost eliminaţi nu mai puţin de 95 de candidaţi la nivel naţional, dintre care 20 numai în Bucureşti. Şi la Arad un profesor care s-a prezentat la examenul pentru o catedră de Educaţie fizică a fost eliminat din sală după ce a fost prins vorbind la telefon.  Potrivit statisticilor de la Ministerul Educaţiei, cele mai vânate posturi la această sesiune a titularizării au fost cele de educatoare, învăţători, catedrele de română, engleză, sport şi matematică.

La Bucureşti, cea mai ridicată concurenţă

Capitala a făcut figură aparte în atmosfera generală de dezinteres pentru concursul de titularizare din acest an. Miza competiţiei din Bucureşti: 557 de posturi, dintre care 343 de educatoare, 44 de învăţătoare, 13 de Limba franceză, şi 12 pentru Limba engleză. În schimb, au fost disponibile doar trei posturi de profesor de Matematică şi doar câte unul de Limba română, Informatică sau Geografie. Catedrele de Fizică şi Chimie, pentru care s-au înscris câteva zeci de candidaţi, n-au avut niciun post de titular disponibil.

Fraudă şi nepăsare la titularizare în judeţul Timiş

Potrivit Inspectoratului Şcolar din Capitală, cea mai mare concurenţă a fost pentru postul de Limba română, pentru care s-au înscris 221 de candidaţi. În Bucureşti, anunţă Inspectoratul Şcolar al Capitalei, din cei 3.001 candidaţi înscrişi la titularizare, s-au prezentat la concurs doar aproximativ 2.300. Din totalul celor prezenţi, 269 s-au retras fără să mai rezolve subiectele.

Rezultatele, săptămâna viitoare

Ministerul Educaţiei anunţă că notele de la concursul desfăşurat ieri vor fi afişate lunea viitoare, în aceleaşi şcoli în care s-a dat examenul. Repartizarea candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7 va fi făcută începând cu 22 iulie 2011.

„A fost mai greu decât în anii trecuţi"

Candidaţii de la examenul de limba română din Bucureşti n-au ieşit prea bucuroşi din sala de evaluare. Unii au spus că examenul a fost uşor, alţii că a fost foarte greu, dar cei mai mulţi au recunoscut că nu au venit cu lecţia învăţată. Măsurile de securitate au dat şi ele emoţii viitorilor dascăli. Centrul de examinare de la Şcoala nr. 117 a fost supravegheat de paznici, jandarmi şi poliţişti şi a fost blindat de camere de supraveghere.

Toate obiectele în afară de actul de identitate, un pix şi o sticlă de apă au fost introduse în pungi negre şi sigilate. „Mai rău ca la închisoare", a exclamat un candidat la ieşirea din examen. Subiectul de la literatură, unde au avut de realizat un eseu structurat, plecând de la poeziile lui Tudor Arghezi şi Lucian Blaga le‑a dat bătăi de cap candidaţilor. „De ce mi-a fost frică, aia a picat", se descarcă o candidată. „Nu ne aşteptam la poezie. A fost mai greu decât în anii trecuţi", spune Elena Dragne, suplinitor la un liceu din Bucureşti. „Este un singur post la română. Vă daţi seama că trebuie să iei nota 11 pentru a-l ocupa", adaugă ea.

Unii au ieşit din examen

Doamna Ştaib are 33 de ani, iar în ultimii cinci a predat educaţie fizică şi sport, ca profesor suplinitor. Ea s-a hotărât să plece din  examen pentru că subiectele i s-au părut mai dificile decât în anii trecuţi. În 2010 a luat 8,60, dar tot nu a reuşit să ia postul. Au plecat din examen şi două suplinitoare din judeţul Dolj. Au terminat licee pedagogice şi predau de aproape 10 ani în şcoli de la ţară, pentru salarii de aproximativ 800 de lei. Una dintre ele, Camelia, nu crede că ar fi reuşit să treacă peste toate subiectele, aşa că a plecat. „Mai bine nicio notă decât o notă mică", explică ea. „Au schimbat programa în luna aprilie, ne-au dat-o abia în iunie, ni s-a introdus pedagogia  preşcolară pentru educaţia timpurie şi asta cere timp de pregătire."

Candidaţii care au venit la Şcoala Nr. 3 „Nicolae Titulescu" din Capitală s-au plâns în primul rând de lipsa posturilor de fizică şi matematică. „Nu văd rostul acestui examen!", spune o candidată în vârstă de 27 de ani. „Atâţia bani cheltuiţi, timp pierdut şi pentru nimic, că nu sunt posturi. La matematică e un singur post, la o şcoală specială pentru copii cu dizabilităţi. Dar eşti obligat să vii la examenul ăsta ca să te primească la cel de suplinire din august, care e oral", explică tânăra. ; Cătălina Toma, Oana Sandu, Mara Moise

Dascăli prinşi cu copiuţe

Mulţi dascăli au ieşit din examen 

- Singurul cadru didactic eliminat de la examen din judeţul Dolj a fost un profesor de Cultură Civică surprins cu un telefon mobil. Şi în Piteşti, trei candidaţi au fost prinşi copiind. Unul dintre ei era chiar profesor de religie. La Hunedoara, doi profesori au fost surprinşi de supraveghetori în timp ce încercau să copieze de pe fiţuici minuscule.

- Supravegheaţi ca-n arest. Nu mai puţin de şase supraveghetori și două camere video au fost în fiecare sală din cele patru centre de examinare din Caraş-Severin.

- Când au văzut subiectele, mulţi dascăli au părăsit sălile de examen, iar acum vor trebui să dea note explicative pentru gestul făcut. Cei mai mulţi dintre ei candidau pentru posturi de învăţători şi educatori.

image

- În judeţul Vâlcea, concurenţa cea mai mare s-a dat ieri pentru cele două posturi de profesor de limba şi literatura română. Nu mai puţin de 63 de candidaţi s-au bătut pentru un loc.

- Candidaţii tulceni s-au plâns ieri de punctajul prea mare acordat subiectului de metodică.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite