VIDEO Cum slăbeşti cu ajutorul mobilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Walk n’Play“, o aplicaţie creată pentru iPhone, calculează cât slăbeşti faţă de concurenţii pe care îi alegi singur.

Jocul a fost testat timp de 12 luni de o echipă de cercetători de la Mayo Clinic, un lanţ de policlinici particulare din SUA. „Walk n'Play" i-a ajutat să slăbească pe toţi cei 10.000 de americani care l-au testat. Ideea de bază e simplă: slăbeşti în timp ce socializezi cu prietenii.

Creatorul programului, americanul Chinmay Manohar, un inginer pasionat de crearea de dispozitive menite să stimuleze activitatea glandelor endocrine, a plecat de la principiul că, indiferent de regimul alimentar adoptat, consumul de calorii presupune întotdeauna mişcare.

Chestionate, persoanele sedentare admit în principiu că le-ar plăcea să facă puţină mişcare, dar se plâng că gimnastica de unul singur nu este niciodată suficient de stimulativă. În grup, chiar şi cei mai leneşi se simt motivaţi să continue, cu condiţia ca şi ceilalţi competitori să aibă acelaşi regim de viaţă. Să concurezi cu un sportiv de performanţă, care aleargă ca glonţul prin parc, n-are niciun haz.

Dar unde pot fi găsiţi acei parteneri potriviţi, alături de care câteva minute de gimnastică n-ar reprezenta o umilinţă? Oriunde, propune programul „Walk n' Play". Orice om care se mişcă în ritmul tău poate fi găsit cu ajutorul programului şi al reţelei de telefonie, iar apoi concursul poate să înceapă. În plus, singuraticii pot concura cu un set de informaţii statistice până când reuşesc să-şi consume caloriile în ritmul necesar pierderii în greutate.

Parteneri din toată lumea

image

Interfaţa animată ilustrează modul de mişcare al jucătorului şi al partenerului său

Softul se încarcă gratuit şi tot ceea­ ce are de făcut o persoană care doreşte să slăbească este să menţioneze unde-şi ţine aparatul iPhone (legat de centură, pe braţ sau în buzunarul de la pantaloni). Imediat ce a fost pornit jocul, interfaţa animată a programului îl va înfăţişa pe jucător „dormind" - atunci când nu se mişcă, plimbându-se sau alergând. Un mic dispozitiv special, numit accelerometru, inclus în iPhone, detectează singur ritmul în care are loc deplasarea şi, pe baza acestor măsurători, programul calculează câte calorii se consumă la fiecare pas. Partenerii de joc sunt şi ei monitorizaţi în mod similar.

Din când în când, programul anunţă cine a slăbit cel mai mult în ultimele două ore şi le recomandă imperativ să facă mişcare celor care au rămas în urmă. În cazul în care o persoană nu are prieteni sau colegi dispuşi să se „înscrie" în acest concurs, jocul oferă „parteneri de antrenament", pe care îi alege comparând numărul de calorii slăbite de jucător cu baza de date a jocului, pe care o accesează prin intermediul aparatului iPhone. Procedura seamănă cu jocurile online, unde orice participant poate să accepte parteneri din toată lumea.

Avantaje şi limitări

Principalul avantaj e stârnirea ambiţiei (mesaje de genul „eşti ultima găină!" sau „mişcă-te, că prietenul tău aleargă!" fiind adesea mobilizatoare). La întoarcerea acasă, softul avertizează că mai sunt de consumat nişte calorii. Ştiind acest lucru, jucătorul poate, de pildă, să coboare din autobuz pentru a merge pe jos ultima staţie.

Modul de apreciere a mişcării presupune mersul pe jos, contorizarea consumului de calorii nefiind exactă în cazul mersului pe bicicletă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite