VIDEO Sfânta Parascheva câştigă alegerile. Sătui de politicieni şi de preoţi, românii îşi pun speranţele în moaşte: „Îl iubesc ca sarea în ochi pe Dragnea”

VIDEO Sfânta Parascheva câştigă alegerile. Sătui de politicieni şi de preoţi, românii îşi pun speranţele în moaşte: „Îl iubesc ca sarea în ochi pe Dragnea”

Peste 100.000 de pelerini au trecut pe la racla Sfintei Parascheva de la Iaşi. FOTO Dorin Constanda

An de an, în luna octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, sute de mii de credincioşi din toate colţurile ţării vin să se închine la racla Sfintei Parascheva. Mulţi dintre cei care s-au adunat în acest an sunt dezamăgiţi şi de preoţi şi de clasa politică, considerând că merită să facă drumul până la „Ierusalimul Moldovei”, pentru că le-a rămas numai speranţa în Dumnezeu. Deşi au stat şi peste zece ore la coadă, „consideră că e repede”.

Biserica şi-a pierdut credibilitatea în ochii multora dintre credincioşii adunaţi la Iaşi între 11-14 octombrie, care consideră că preoţii n-ar fi trebuit să aducă în discuţie problema referendumului, cu atât mai puţin să îi ameninţe pe enoriaşi cu diverse lucruri, cum ar fi interzicerea spovedaniei dacă nu votează. 

Astfel, întrebaţi în cine au mai multă încredere în viaţa pe acest pământ, mulţi au ţinut să precizeze că ei cred în Dumnezeu, nu în preoţi, nu în instituţia Bisericii şi, în niciun caz în clasa politică.

„Nu ştiu cine o face din astea, da mă gândesc că nu prea are merite de preot”, a conchis un domn întrebat de „Adevărul” despre predicile preoţilor cu privire la acest aspect.

Totuşi, sunt şi credincioşi care consideră că politica şi credinţa „ar trebui să fie mână în mână”, la fel ca „Preasfinţitul Daniel, şi dumnealui e şi cu credinţa, şi cu politica”. Un domn mai nostalgic după vremurile apuse şi foarte apuse i-a invocat pe Ştefan cel Mare, Gheorghe Gheorghiu-Dej, care „c-a fost pentru popor foarte bun”, şi Nicolae Ceauşescu.

Nostalgia pentru comunişti vs. iubirea „ca sarea-n ochi” pentru Dragnea

Oamenii adunaţi la racla Sfintei Paraschiva în cele patru zile de la finalul săptămânii trecute nu vor să audă de actuala clasă politică, iar cele mai rostite cuvinte pe acest subiect sunt: „sărăcie” şi „Dragnea”. O doamnă venită din Târgovişte, cu chipul încadrat de o basma albastră, spune că toată încrederea ei şi-o pune în Dumnezeu, iar politicienii de la guvernare sunt orice, numai trimişii Lui, nu.  

Eu aşa zic, «Doamne, eu toată viaţa mea, în mâinile tele o las». Cum să crezi în ăia care ne mănâncă banii? Care ne-a luat porcii, că zicea că are boală porcii? Că a luat la lume porcii să nu aibă ce să mănânce?

Altă extremă a mulţimii de credincioşi, alte păreri. Un domn cu ochelari şi căciulă neagră, sosit din zona Vrancei, aşteaptă „să avem odată pe cineva bun”. Ni-i înşiruie pe Ţepeş, Ştefan cel Mare, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu. „...c-a fost pentru popor foarte bun Gheorghe Gheorghiu-Dej, chiar şi Nicolae Ceauşescu, îl dorim. Deci a vrut pentru noi. Noi, micii, că ăştia suntem toată coada asta. Ăia mari nu vin să steie la coadă, la minuni”.

Lângă el, prietenul său mai tânăr cu bărbia în geacă, ne explică: „În politicieni prea puţin, că acum spun că fac ceva, după aceea nu mai fac nimic... Credem foarte mult în Dumnezeu, în Maica Domnului”. Amândoi se pun de acord complet că, la Referendum, politicienii ar fi trebuit să se implice mai mult.

Credinţa şi cu politica ar trebui să fie mână în mână, că Preasfinţitul Daniel, şi dumnealui e şi cu credinţa şi cu politica, dar multă lume n-a înţeles că trebuia să se ducă la vot.

Concluziile celor doi: oamenii ar fi trebuit să meargă să voteze pentru că miza lui nu era să se abată atenţia „ca să îl scoată pe Dragnea de la puşcărie”, iar „Dragnea şi Tăriceanu sunt nişte politicieni foarte buni, au mărit pensiile la oameni, le-au dublat...”. Totuşi, dintre credincioşii intervievaţi de reporterii „Adevărul”, cei doi domni intră la capitolul „excepţii”, în rest fiind complet dezamăgiţi de actuala guvernare.

Alt exemplu în acest sens este un domn cu păr alb şi sprâncene groase şi negre, acoperite de o pălărie, care nu e de acord că preoţii s-au implicat la Referendum. Totuşi, speranţa sa rămâne în biserică, pentru că „în politică, îs sătul până în gât de minciuni”. Pe fundal, o voce de femeie îl completează: „Noi avem politicieni sau hoţi? E o diferenţă!”. 

Toţi îs pentru dânşii. Cel puţin, îl iubesc ca sarea în ochi pe Dragnea, că e un fel de dictator. Asta i-o pot spune şi în faţă

îşi reia bărbatul ideea.

Odată cu o altă voce pe fundal, a unui alt bărbat, care pare turmentat, se instaurează veselia pentru o clipă, toţi râzând în hohote, pentru că „eu am văzut aseară la ştiri că o murit Dragnea... o luat de la gura oamenilor, nu-i lasă să mănânce”. Acelaşi domn care „îl iubeşte” pe liderul PSD revine: „când o văzut că Ponta îi mai luminat ca dânsul, o încercat să îl îndepărteze”. 

Lângă unul dintre lungile rânduri spre racla Sfintei Parascheva, o doamnă care ţine în braţe o icoană mare ne explică cum simte „ajutorul şi puterea Sfintei Maici şi a Domnuluui Nostru Iisus Hristos... Ţine cu noi şi vremea”. Crede în sfinţi, în minuni, dar nu şi în guvernarea actuală despre care, când aude, clatină capul şi-şi strânge buzele.

Trebuie să ne abţinem. Dumnezeu niciodată nu pierde, Hristos niciodată nu va pierde.

Rugăciunea pentru trecerea timpului

După ce se lasă întunericul, dăm peste un grup care continuă aceeaşi idee: speranţa trebuie să îi fie încredinţată numai şi numai lui Dumnezeu, căci preoţii şi politicienii şi-au pierdut demult credibilitatea.  Nu e nevoie de alte explicaţii. 

N-aţi văzut ce se întâmplă cu preoţii? Şi guvernanţii la fel. Biserica n-ar fi trebuit să se implice în mizeria aia ce-a fost, cu referendumul. Biserica să-şi fi văzut de ale ei...

ne spune un domn în vârstă din grup.

Lângă, o doamnă spune că „mai bine în preoţi” să avem încredere, completând: „în credinţa în care sunt şi strămoşii noştri, şi părinţii noştri care ne-au născut pe noi”. Pentru această roabă a lui Dumnezeu, conducătorii îşi văd numai propriile interese, iar rugăciunea le dă putere să treacă peste dorul pentru cei plecaţi pe meleaguri străine.

Ei, conducăturii, sunt numai pentru ei, nu pentru popor. Nu dau servici la ăştia tineri, nu dau să aibă şi ei bani să steie şi ei în ţară, la familie. S-or distrus familii, copii s-or omorât, săracii, fără părinţi, e foarte greu. Poate dă bunul Dumezeu şi se face mai bine. Tot aşteptăm, speranţa în Dumnezeu. Când stăm şi ne rugăm , timpul trece repede...”

Ce caută românul la Sfânta ParaschevaDacă opiniile politice îi mai despart, credincioşii români care stau la coada pentru a se închina la racla Sfintei Parascheva se pun de acord cu motivul pentru care se roagă: sănătatea, a lor şi a rudelor, cu precădere a copiilor.

„Am venit să ne rugăm la Cuvioasa Parascheva pentru sănătate, avem copii, avem nepoţi, pentru sănătatea lor... Am o nevastă care e bolnavă, poate dă Dumnezeu şi se reface şi dumneaei... Pentru nepoţei şi pentru preotul din sat, să-i dea Dumnezeu sănătate, că este un preot foarte bun.” 

Merită să stea cu orele la coadă pentru că „şi noi am făcut atâtea greşeli, poate se iartă”, iar statul la coadă ore în şir nu reprezintă o piedică sau o provocare, căci oamenii simt că Maica Domnului, Iisus Hristos şi Sfânta Parascheva le oferă putere, iar rugăciunea îi ajută să treacă peste ce se întâmplă acum în ţară. 

ÎPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a vorbit, în predica de după slujba dedicată Cuvioasei Parascheva, şi despre referendumul de săptămâna trecută.

În faţa a 20.000 de credincioşi ce s-au înghesuit în faţa Catedralei Mitropolitane din Iaşi, ÎPS Teofan a spus că audienţa numeroasă de la pelerinajul de la Iaşi ajută Biserica să treacă peste „durerea pe care am avut-o cu o săptămână în urmă, când nu au venit toţi pe care îi aşteptam să mărturisească că nu poate exista căsătorie decât într-un bărbat şi o femeie”.
 
Mitropolitul Moldovei, la fel ca toţi înalţii prelaţi din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, au îndemnat populaţia să meargă la vot pentru a vota „Da” la referendum. Participarea la vot a fost însă una scăzută, nefiind întrunit cvorumul de 30% necesar validării. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: