VIDEO Români cu nume fistichii: de la Flocea la Brusli. Cum îşi mai botează românii copiii?

VIDEO Români
cu nume fistichii: de la Flocea la Brusli. Cum îşi mai botează românii copiii?

Un român din oraşul Videle poartă numele Sentiment Brusli FOTO Adevărul

Aproape jumătate din populaţia României poartă nume de sfinţi, însă Biblia nu a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru alte câteva sute de mii de părinţi care au ales să-şi boteze copiii după mărci auto, instituţii ale statului, continente, ţări, arme sau organe umane. Din anuarul statistic al României nu lipsesc nici numele inspirate de actori de la Hollywood, instrumente muzicale şi fenomene ale naturii.

Ştiri pe aceeaşi temă

O statistică realizată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor arată că cele mai folosite prenume româneşti sunt: Maria (1.794.369), Elena (1.073.435), Gheorghe (849.125), Ioan (755.713), Vasile (663.178), Constantin (657.965), Ion (643.464), Alexandru (535.797), Ana (520.402) şi Ioana (459.891). În total, 9.088.767 de persoane poartă nume biblice.

România nu este doar ţara Mariei şi a lui Gheorghe. Succesul de care s-au bucurat modelele Dacia, notorietatea unor persoane sau pur şi simplu numele instituţiilor i-au făcut pe unii dintre români să le pună odraslelor nume care mai de care mai ciudate.

Astfel, nu mai puţin de 146 dintre noi poartă numele Dacia, 3 – Logan, 2 – Solenza şi alţi doi Renault. Lista continuă cu 315 români care se numesc Mercedes, 850 – Nebunu, 1.600 – Păsărică, 2.996 – Bucă, 226 – Pipi, 244 – Puţică, 119 – Boubătrân, 90 – Jegu, 70 – Nespălatu, 61 – Găinaţ, 50 – Gunoi, 27 – Regulatu, 22 – Ministru, 16 – Sfârc, 10 – Preşedinte, 3 – Coi.

Lista nu ar fi completă fără cele 3 persoane care se numesc Poliţia, sau fără cele două care poartă numele Justiţia, sau Facultatea. Există şi români pe care numele îi fac unici. Ei sunt: Expertiza, Farmacia, Prostu, Semafor, Sentiment-Brusli, Hitler sau Bin Laden.

Şi numele, şi prenumele pot fi schimbate

Cei care au de suferit din cauza numelui pus de părinţi la naştere trebuie să ştie că legea îi lasă să şi-l schimbe. Astfel, se poate renunţa la numele format din expresii indecente sau ridicole, dar şi la numele transformat prin traducerea lui. Poţi face acest lucru şi dacă porţi un prenume specific sexului opus. De asemenea, dacă ai folosit un pseudonim în exercitarea unei profesii şi eşti cunoscut cu acest nume, îl poţi „adopta“ legal.

Numele mai poate fi schimbat şi când, din neatenţia ofiţerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoaşterii reglementărilor legale în materie, au fost făcute menţiuni greşite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte.

Procedura de schimbare a numelui

Schimbarea numelui se face pe baza unei simple cereri, depusă la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor din localitatea unde stă solicitantul. Cererea trebuie să fie însoţită de următoarele acte:

  •  copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui
  •  un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an
  • consimţământul, dat în forma autentică, al celuilalt soţ, în cazul schimbării numelui de familie comun purtat în timpul căsătoriei
  • copie de pe decizia de aprobare a autorităţii tutelare
  • cazierul judiciar şi cazierul fiscal ale solicitantului
  • orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale

Cererea de schimbare a numelui trebuie publicată de solicitant în Monitorul Oficial al României. După depunerea cererii împreună cu actele necesare, serviciul public local trimite spre soluţionare dosarul serviciului public judeţean. Apoi, în termen de 60 de zile de la primirea cererii, preşedintele consiliului judeţean aprobă sau respinge cererea de schimbare a numelui. 

 

Încurcă-nume. Poveşti adevărate

Violeta Gherghe avea deja parte de destule încurcături până să se mărite. La şcoală ori în relaţiile cu autorităţile publice lumea avea tendinţa să-i scrie numele „Gheorghe“. Aşa că a ajuns, spre exemplu, ca în anul doi de facultate să nu se regăsească în registrele instituţiei, pentru că cineva, la secretariat, adăugase, undeva, un „o“. Lucrurile au luat o altă întorsătură după măritiş. Acum o cheamă Violeta Floricică.„Ţi l-ai ales după nume, sau chiar îţi plăcea tipul?“, a întrebat-o un prieten din copilărie cu care s-a întâlnit după ce făcuse cununia civilă. A trebuit să adauge că pe soacra ei o cheamă Ghiocel. 

Dar voi ce sunteţi acolo, măi, seră?“, a întrebat prietenul.

În România există persoane cu prenume ca Semafor ori Pele Santos del’April, sau cu nume de familie precum Bucă ori Bounegru. Dar, chiar şi în cazul în care numele pe care le purtăm au sonorităţi mai puţin inedite, ele ne influenţează viaţa în cele mai diverse moduri.

Când era mic, copiii îl porecleau în fel şi chip pe Bogdan Tupilat: Ascunsu’, Fricosu’, Tupilatu’. Pe de altă parte, de la numele de familie îi vine şi porecla cu care este cunoscut în cercurile de prieteni:
Tupi – un apelativ care îi place foarte mult.

Maliţiozitatea copiilor a afectat-o şi pe Corina Mica. Deşi o cheamă astfel, are 1,83 m şi a fost aproape întotdeauna cea mai înaltă din clasă.

„Am crescut în comunism, unde era un fel de regulă nescrisă: erai strigat pe numele de familie“, îşi aminteşte Mica.

„Şi dacă Barbu, Vasilescu, Dumitrescu erau nume frecvente şi nu era niciun fel de problemă, când se striga Mica toată lumea începea să râdă, pentru că în momentul în care învăţătoarea striga Mica, se ridica o pălugă din ultima bancă“.

 

Când o clasă întreagă râde de tine, începi să te întrebi dacă e ceva în neregulă cu tine sau cu numele tău, spune ea. „Dar creşti şi îţi dai seama că de fapt nu contează numele, contează ce ştii să faci, contează cum te poziţionezi în profesia pe care o ai, în viaţa pe care o duci. Mă numesc Corina Mica şi sunt mândră de asta“.

Bogdan Tupilat spune că i s-a întâmplat să se simtă prost din cauză că lumea îi poceşte numele, mai ales când a început să aibă o viaţă socială activă şi se lovea de diverse ipostaze în care trebuia să se recomande. „După care mi-am dat seama că oamenii pur şi simplu nu erau obişnuiţi cu numele meu“. Tupilat devine uneori „Tutilat“, „Tupilă“, „Tupilatul“, ori, cel mai des, „Tulipat“.

Când se întâlnesc cu nume mai puţin comune, oamenii au tendinţa să caute versiuni cu care sunt mai familiari, astfel că Gherghe e adesea scris Gheorghe, Ulmanu se transformă în Ulmeanu, iar Mica devine Nica. După ce a dat de două ori examen de admitere pentru a intra la facultatea pe care şi-o dorea şi a fost foarte bucuroasă că s-a văzut pe listele candidaţilor admişi, când a început anul universitar Corina Mica a intrat în panică, pentru că numele său fusese scris greşit, astfel încât nu figura în registre. „Mi-a luat vreo două zile să-i conving că mă cheamă Mica, nu Nica şi că nu e niciun fel de greşeală“, povesteşte ea.

Lui Bogdan Tupilat i se întâmplă şi acum, aşa cum i se întâmpla încă din şcoala generală, să-şi audă numele pocit de câte o funcţionară sau operatoare telefonică.

„Trebuie să repet, [...] îi spun numele meu, îi spun că este OK să râdă – m-am obişnuit deja cu chestia asta – nu înţelege, silabisesc numele eventual, îl spun pe litere şi vin şi cu precizarea: de la «a se tupila»“.
   

Pe când o chema Gherghe, Violeta Floricică preciza de fiecare dată când se prezenta: „Gheorghe, dar fără o“. Iar Corina Mica spune întotdeauna, ca să evite confuziile: „Mica, cu M de la Marin“. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: