VIDEO România prin ochii musulmanilor: „În nicio ţară europeană n-am găsit atâta toleranţă“

VIDEO România prin ochii musulmanilor: „În nicio ţară europeană n-am găsit atâta toleranţă“

SUS: Abu Al-Ola Al-Ghithy (Yemen) în România de 28 de ani, Nabil Abu Rjala (Palestina) în România de 19 ani, Osman Aziz - român din comunitatea istorică turco-tătară. JOS: Ahmed Mazhar (Siria) în România de 38 ani, Atmeh Hasan (Siria) în România de 23 de ani, Ali Amer (Irak) în România de 19 ani.

România e raiul musulmanilor veniţi din Siria, Irak, Yemen sau Palestina. Toţi au cuvinte de laudă pentru ţara noastră, un loc unde n-au fost discriminaţi, n-au fost dispreţuiţi şi n-au fost împiedicaţi să-şi urmeze religia. Va schimba curentul mondial de islamofobie această stare de fapt?

Ştiri pe aceeaşi temă

În România trăiesc peste 70.000 de musulmani şi numărul lor continuă să crească în fiecare an. Peste puţin timp ar trebui să ajungă la noi în ţară şi primii refugiaţi, iar cei mai mulţi dintre ei sunt adepţi ai religiei islamice. În faţa acestui aflux, tot mai mulţi români tind să îmbrăţişeze idei alarmiste care vorbesc despre islamizarea Europei şi despre pericolul musulman. În stradă s-au organizat proteste, iar pe reţelele de socializare s-au deschis pagini în care suntem îndemnaţi să spunem „Nu islamizării României!“. Cu toate astea, România pare, prin ochii musulmanilor, o ţară mai mult decât primitoare.

„Românul nu poate să fie rasist“

Doctorul Ahmed Mazhar a lăsat Siria pentru România în 1976. Ajuns aici, s-a înscris la Facultatea de Medicină de la Craiova: „Pot să vă spun că inclusiv în perioada comunismului făceam rugăciunea în cămin fără să ne deranjeze nimeni. Eram mai mulţi studenţi musulmani şi ne respectam religia fără niciun fel de problemă“. După ce a terminat facultatea, Ahmed Mazhar nu s-a mai întors în Siria. A rămas să profeseze medicina aici şi a obţinut cetăţenie română. Suntem în biroul său, situat la parterul unui bloc din cartierul Crângaşi, şi doctorul simte nevoia să facă această precizare: „Eu am trăit în România mai mult decât vârsta dumneavoastră. Deci eu pot să vorbesc ca un român“.

Ce crede un român de origine siriană despre ţara lui adoptivă? „Eu cred că în România toleranţa este o valoare instinctivă şi românul nu poate să fie rasist. Poate să se facă că este, dar nu poate să fie. Românul n-a fost niciodată puternic naţionalist. Vă place sau nu, asta este realitatea. Cea mai bună dovadă este că eu critic liniştit caracterul românului în faţa dumneavoastră. Şi nu-mi e jenă. Pentru că am trăit aici 40 de ani. Am trăit aici, l-am criticat pe celălalt şi el m-a criticat pe mine fără să depăşim limitele. Asta este civilizaţie! Acest lucru nu pot să-l spun despre Olanda sau despre Germania… Nemţii sunt mai naţionalişti decât românii de un milion de ori. Eu nu mă simt inferior aici. Şi ăsta e cel mai mare dar pe care-l am în această ţară. Toleranţă nu înseamnă să dai un ban mai mult. Toleranţa adevărată e când cineva zâmbeşte în faţa mea, când mă primeşte din toată inima lui, când eu simt că nu se consideră mai superior decât mine. Am fost aproape în toate ţările europene. Eu nu simt acest lucru decât aici, în România!“.

Rugăciunile din bazar

După Revoluţie, comunităţile de musulmani din marile oraşe ale României au devenit tot mai numeroase. Studenţii care rămâneau aici şi-au chemat rudele şi mulţi dintre ei au pus pe picioare afaceri. La începutul anilor ’90, angrourile de la marginea oraşelor s-au umplut cu mărfuri colorate aduse din Orient. Apoi a fost vremea şaormeriilor şi a restaurantelor cu specific arăbesc. Musulmanii au venit tot mai mulţi şi i-am primit pe toţi cu braţele deschise. Azi, dacă înaintezi pe Şoseaua Colentina dinspre Obor spre marginea Bucureştiului, poţi vedea zeci de firme luminoase scrise cu caractere arabe.

„Am ajuns în România în 1992, chemat de fratele meu, şi am fost surprins să văd că lumea este atât de primitoare. Pe stradă, îţi săreau în ajutor: «Ce vreţi? Cu ce pot să vă ajut?». Am fost încântat şi am hotărât să rămân aici“, îşi aminteşte Atmeh Hasan, patronul unui restaurant situat în apropierea Arenei Naţionale.    

Imamul Aziz: „Şi aurolacii îmi spun săru’ mâna, părinte“

Însă ce a contat cel mai mult pentru musulmanii care au ajuns în România a fost că nimeni nu i-a împiedicat să-şi urmeze religia. Când a intrat în afaceri, cu o tarabă deschisă într-un bazar din Bucureşti, Atmeh Hasan îngenunchea printre mărfurile din piaţă şi făcea plecăciuni înaintea lui Allah: „Ne amenajasem un mic colţ pentru rugăciune chiar acolo, în bazar. Am pus câteva covoraşe şi ne făceam rugăciunile fără să ne interzică nimeni. Toată lumea din piaţă se obişnuise cu noi, iar clienţii învăţaseră orele noastre de rugăciune şi ne aşteptau să terminăm. Nimeni nu ne-a deranjat cu nimic“.

Cu timpul, musulmanii şi-au înfiinţat ONG-uri şi şi-au construit lăcaşuei de cult în care se adună la rugăciuni. Înainte de Revoluţie, în Bucureşti exista o singură moschee, acum sunt aproape 20, răspândite prin toate cartierele Capitalei. Musulmanii spun că n-au simţit niciun fel de aversiune din partea creştinilor care s-au trezit cu o moschee ridicându-se pe strada lor. „Niciodată n-am avut probleme, nimeni nu ne-a întrebat «de ce faceţi o moschee aici?» sau «de ce faceţi rugăciunea?». Şi nu toate moscheile din Bucureşti au autorizaţie din partea statului, dar nu s-a închis niciuna. Şi asta este o dovadă de toleranţă“, spune Ahmed Mazhar, care a construit o moschee pe strada Munţii Gurghiului, din cartierul Crângaşi.

În alt capăt al Bucureştiului, pe o străduţă din Pieptănari, se află cea mai veche moschee din Bucureşti, construită de Regele Carol I şi relocată de comunişti la începutul anilor ’60. Imamul Osman Aziz slujeşte aici din 1987: „Am aproape 30 de ani, dar n-am auzit de la unul să zică o vorbă urâtă. Când trec pe lângă geamie, oamenii îşi fac semnul crucii. Şi toţi mă respectă, toţi din cartier, când mă văd, «taică părinte, taică părinte». Chiar şi aurolacii ăştia de la colţul străzii îmi spun «săru’ mâna, părinte»“.

În predicile noastre îndemnăm şi sfătuim comunitatea musulmană să respecte această ţară pentru că ne-a dat tot ce dorim noi. Niciodată n-am simţit că suntem marginalizaţi sau discriminaţi

Abu Al-Ola Al-Ghifty, liderul Fundaţiei Islamice Taiba

O poveste cu un Logan albastru

Într-o după-amiază de vineri (cea mai importantă zi în religia islamică) ne-am lăsat prejudecăţile şi încălţămintea la uşa geamiei din Pieptănari şi am intrat să vedem cum se roagă musulmanii. Sunt zeci de oameni care participă la slujbă în fiecare săptămână şi străduţa din faţa moscheii se umple cu maşinile lor. Musulmanii se spală mai întâi pe picioare, apoi intră înăuntru şi îngenunchează pe podeaua acoperită cu covoare. Ceremonia este condusă de un imam şi durează ceva mai mult de o oră, timp în care nimeni nu părăseşte moscheea.  

Pe la jumătatea slujbei, în uşa geamiei a apărut un tânăr care şi-a vârât capul înăuntru şi s-a uitat nedumerit peste mulţimea aşezată în genunchi. S-a foit câteva zeci de secunde, apoi a întrebat cu o voce şoptită: „E cineva cu un Logan albastru? Mi-a blocat maşina şi nu mai pot să plec“. În loc de răspuns, musulmanii şi-au continuat plecăciunile, invocându-l mai departe pe Allah. Tânărul a mai rămas pentru câteva clipe în uşă, apoi a început să se plimbe prin curte neputincios, nedumerit de ce i se întâmplă: îşi parcase maşina pe o străduţă din Pieptănari şi se trezise în mijlocul unui examen de toleranţă. „Dacă era o biserică de-a noastră, scoteai omul afară şi rezolvai, dar aici nu poţi, ei sunt diferiţi de noi. Nu pot nici să claxonez, că se supără, zice că n-am respect faţă de religia lor. Stau şi aştept până îşi termină rugăciunile“, ne-a spus tânărul.

În România e ca-n ţările noastre, ne simţim ca acasă. Şi natura este frumoasă, şi voi sunteţi foarte buni, paşnici. Adică cel mai rău om, dacă te duci după el şi-i vorbeşti, începe să plângă.

Ali Amer, om de afaceri irakian stabilit în România

„Pot eu să mă duc în metrou şi să pun bombă?“

Mazen Rifai este sirian şi trăieşte de 19 ani în România. FOTO: Facebook

După decenii în care România le-a oferit linişte şi toleranţă, musulmanii se tem că lucrurile ar putea să se schimbe. În Bucureşti au avut loc proteste împotriva moscheii de la Romexpo şi a cotelor de refugiaţi, iar la televiziuni s-au organizat dezbateri despre pericolul islamizării. Mazen Rifai, jurnalist sirian stabilit în România de 19 de ani, se simte confuz: „Tot auzind ştirile despre refugiaţi şi islamizare, parcă am căzut şi eu pe gânduri: «Oare e adevărat ce spun ăştia?». Am început să discut cu soţia mea, româncă: «Pot eu să mă duc în metrou şi să pun bombă?». Iar acum câteva zile m-am întâlnit cu un vecin, ne cunoaştem de foarte mult timp, şi m-a întrebat: «Mazen, tu eşti irakian sau sirian?» Şi am zâmbit, pentru că ştiu de ce are reacţia asta… Oamenii încep să se gândească la lucruri care n-ar trebui gândite“.

Nabil Abu Rjala, cetăţean român de origine palestiniană, crede că tocmai pentru că există aceste suspiciuni, musulmanii din România au devenit cetăţeni model: „Eu sunt primul care anunţ poliţia dacă văd un lucru că se întâmplă împotriva ţării ăsteia. Mă duc şi anunţ: uite ce se întâmplă aici. Să protejez! Au fost discuţii că musulmanii pun bombe la metrou… Nu se poate, noi folosim metrou, soţia mea foloseşte, băiatul meu merge la facultate şi foloseşte metroul“.

56% din români cred că ţara noastră nu ar trebui să primească refugiaţi din Orientul Mijlociu, conform unui sondaj Inscop din septembrie 2015.

Însă temerile oamenilor nu pot fi controlate şi percepţia lor se schimbă odată cu vremurile. „Când eram copil, singurele momente în care mă simţeam puţin diferit erau la şcoală, în orele de istorie, când colegii făceau glume cu mine şi spuneau: «Turcule!» sau «Tătarule!». Acum nu contează că eşti arab, că eşti tătar sau nu ştiu ce, şi ajungem la o denumire legată de religie: «Musulmanule!». Sau mai grav: «Teroristule!». Dacă ajungi să spui musulman egal terorist, ăsta este un lucru dezolant şi din păcate a început să escaladeze în ultimul an“, spune Demirel Gemaledin, preşedintele Ligii Islamice şi Culturale din România.
Doctorul Ahmed Mazhar completează: „Islamofobia a devenit o modă în Occident şi românii sunt uşor de influenţat. Eu sunt musulman şi dacă merg pe stradă trebuie să dovedesc că sunt bun. Pentru că de la început există prejudecata despre mine că sunt terorist“.

„Suntem de acord să fim urmăriţi“

Pentru musulmani, eticheta de terorist nu este doar o prejudecată care le afectează imaginea. Este şi o jignire, pentru că musulmanii îi reneagă pe cei care omoară oameni în numele religiei lor. „Religia noastră nu este o religie violentă. Am citit Coranul de un milion de ori şi nu am găsit niciun cuvânt în care Allah mă îndeamnă să ucid oameni“, spune Ali Amer. Ali este irakian şi face afaceri în România din 1995. E gata să-şi sacrifice intimitatea pentru a dovedi că nu are gânduri ascunse: „Nu ştiu de ce există această idee că noi suntem închişi, că nu vrem să se uite nimeni la noi. Din contră, nu avem nimic de ascuns. Dacă autorităţile vin şi spun că vor să monteze nişte camere la mine în birou, cu mare plăcere. Puneţi! Noi, musulmanii care trăim în România, suntem de acord să ne pună nişte camere de luat vederi sau microfoane, suntem de acord pentru că nu avem nimic de ascuns“.

“Totdeauna religia este un drapel folosit pentru cele mai dezastruoase intenţii. Cel mai scurt drum spre păcăleală este Dumnezeu. Când vreau să vă păcălesc nu spun că sunt hoţ, spun că sunt credincios. Dar asta este numai vina omului, religia nu are nicio vină”

Ahmed Mazhar, liderul Fundaţiei Islamice Semiluna

„ISIS ar putea fi neutralizat într-o oră“

Însă împotriva musulmanilor paşnici lucrează câteva imagini puternice, mai puternice decât toate explicaţiile lor bazate pe logică şi pe Coranul cel Sfânt: imaginea turnurilor de la World Trade Center prăbuşindu-se la pământ, imaginea celor doi bărbaţi cu mitraliere ieşind din redacţia „Charlie Hebdo“ şi strigând Allahu Akbar (Allah este mare), imaginea teroriştilor din Statul Islamic decapitând oameni în numele religie musulmane şi imaginile cu parizienii care încercau să scape din clădirea Bataclan ieşind pe ferestre. Înainte de a ne lăsa copleşiţi de forţa acestor imagini, e bine să ştim că mai există şi o altă perspectivă: cea a musulmanilor care s-au săturat să fie priviţi cu suspiciune din cauza terorismului.

Ali Amer se însufleţeşte dintr-odată şi apasă pe fiecare cuvânt: „Profetul Mohamed a spus: «Religia este comportamentul tău». Cum te comporţi cu oamenii, asta e religia ta. De aceea, noi, ca musulmani, suntem convinşi că această trupă care se intitulează Statul Islamic nu sunt musulmani. Eu cred că ei sunt plătiţi ca să strice imaginea musulmanilor şi nimeni nu-mi poate schimba această convingere“.  

Ahmed Mazhar are propria teorie: „Statul Islamic poate fi neutralizat într-o oră, dar marile puteri nu doresc acest lucru. Americanii au spus că vor dărâma Irakul într-o săptămână, dar au declarat preventiv că lupta cu ISIS va dura zece ani. Asta înseamnă că ei vor ca ISIS să rămână pe capul nostru încă zece ani. Dar lumea nu vrea să înţeleagă asta. Oriunde veţi călători în lume, autorităţile internaţionale ştiu tot despre dumneavoastră. Acei terorişti care vin din ţări europene şi aderă la ISIS, cum trec din Anglia până în Siria? Cum? Toate ţările din jurul Siriei sunt aliate cu americanii. De ce nu opresc acest flux de terorişti?“.

Profetul Mohamed a spus: „Dacă te duci să tai o oaie, să ţii cuţitul la spate. Să nu vadă oaia cuţitul“. A spus asta pentru că trebuie să ne fie milă de oaie. Dar un om? Cum să decapitezi un om? De aceea, noi, ca musulmani, suntem convinşi că cei din ISIS nu sunt musulmani.

Ali Amer, om de afaceri irakian stabilit în România

CITIŢi ŞI: România musulmană. Un tablou complet al islamului de lângă noi

Satul islamic. Reportaj din singura localitate majoritar musulmană din România

URMĂRIŢI AICI: Filmul documentar „România musulmană“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările