VIDEO Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii: „Dacă aş încerca să reformez sistemul, mi s-ar da în cap”

VIDEO Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii: „Dacă aş încerca să reformez sistemul, mi s-ar da în cap”

Doctorul Arafat arată că nu poţi asigura asistenţă medicală de calitate alocând doar 4% din PIB

Doctorul Raed Arafat spune că punerea pe roate a sistemului sanitar românesc nu poate fi făcută de către un tehnocrat fără susţinere politică solidă, din cauza grupurilor de interese.

Doctorul Arafat şi-a câştigat o mare simpatie printre români datorită modului în care a organizat SMURD. De ceva timp este subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii şi vede desluşit problemele cu care se confruntă sistemul. Se luptă de mulţi ani cu mentalităţi păguboase şi cu diverse grupuri de interese pentru a putea salva vieţile unor oameni. A sacrificat totul pentru medicina de urgenţă, din pasiune, şi nu pare să regrete asta. Raed Arafat are totuşi propriile-i precauţii, pe care vă invităm să le aflaţi în rândurile de mai jos. Creatorul SMURD îşi spune povestea „La masa Adevărului", trăgând un mare semnal de alarmă în ceea ce priveşte modul în care am înţeles să gestionăm domeniul Sănătăţii.

CARTE DE VIZITĂ

- Raed Arafat s-a născut la 24 mai 1964, la Nablus, Palestina.
- Soseşte în România, la studii, în 1981.
- Este medic specialist ATI.
- A înfiinţat şi coordonat Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD).
- În 2003 primeşte Ordinul Naţional „Pentru Merit" în grad de Cavaler.
- Este subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

„Rezistenţa la schimbare va mai dura"

George Rădulescu

„Adevărul": Aţi venit în România în anul 1981, la 16 ani şi jumătate...

Raed Arafat: Da. Aşa este. Prima dată am fost la Piteşti, unde am făcut un an pregătitor şi după aceea la Facultatea de Medicină din Cluj.

Aţi avut un şoc venind dintr-o lume relativ liberă în blocul socialist?

Şocul era mai mult la Piteşti. La Cluj, se mai îmbunătăţise situaţia. La Piteşti, când au început să taie curentul, să taie apa, să taie una, să taie alta, evident că...

Aţi slăbit mult atunci...

Aşa este. Vreo 16 kilograme în trei luni.

După absolvirea facultăţii, aţi fost la un pas de a pleca în Franţa.

Eu am depus actele pentru a pleca la specializare în Franţa, dar atunci a avut loc Revoluţia în România. Într-adevăr, era vorba de o lună, două diferenţă şi puteam să plec în Franţa. Acum n-aş mai fi fost în România.

Aţi fi făcut carieră în Occident...

În Franţa, tot pe urgenţă, cu siguranţă. Dar nu ştiu dacă această carieră ar fi avut acelaşi impact pe care îl are aici. Ce s-a făcut aici este o chestie nouă, pe când în Franţa puteam să fiu o parte dintr-un mecanism care a fost deja bine construit, bine clădit.

Lucrurile erau aranjate în sistemul francez, la acea vreme. În România, totul era la început în ceea ce priveşte medicina de urgenţă. Practic, nici n-aveam clar definit acest concept.

Aşa este. Dar trebuie să vă spun că acum vin de la Festivitatea de trei ani de la înfiinţarea SMURD Bucureşti şi a fost acolo viitorul comandant al brigăzii de pompieri din Paris. Începând cu luna iulie, el va prelua comanda Brigăzii de pompieri din Paris. Francezii au stat aici vreo patru zile. Au vizitat Târgu Mureş, Braşov, Bucureşti. Astăzi au participat la bilanţ şi comentariile au fost foarte pozitive în privinţa a ceea ce s-a reuşit să se facă în echipă cu pomperii. Am ajuns, într-adevăr, la un sistem integrat, iar francezii recunosc că au ce prelua de la el. Adică avem o relaţie de câştig între noi - ei au ce să ne dea, noi avem ce să le dăm. Avem experienţă în anumite lucruri pe care ei nu le-au dezvoltat încă - de pildă, partea de telemedicină, modul în care suntem integraţi cu spitalele, cum colaborează pompierii cu spitalele, Ministerul Sănătăţii cu Ministerul de Interne. Sunt exemple foarte pozitive...

Sunt exemple pozitive doar la un anumit nivel. De ce credeţi că suferă de atâtea probleme sistemul sanitar românesc, la 21 de ani de la Revoluţie?

Eu cred că sunt mai mulţi factori care determină situaţia actuală în sistemul sanitar. Este o rezistenţă la schimbare în interiorul sistemului care durează de 20 de ani. Şi va mai dura.

Dar dumneavoastră se pare că aţi reuşit să învingeţi această rezistenţă la schimbare, punând la punct SMURD.

Pe partea de urgenţă, da, cu eforturi majore. Şi e vorba de un domeniu care nu era aşa de mult explorat, iar sfera de interese era încă foarte limitată.

Aţi avut bătaie mare de cap cu Ambulanţa...

La început şi pe parcurs. Acum putem să spunem că între noi este o colaborare mult mai bună. Deci, toată situaţia este cauzată de mulţi factori care joacă un rol major în sistemul sanitar public din România. Aici putem vorbi şi de partea privată.

Raed Arafat spune că societatea românească trebuie să-i protejeze pe oamenii competenţi, indiferent de domeniul în care lucrează 

Este o rezistenţă la schimbare în interiorul sistemului care durează de 20 de ani. Şi va mai dura.

„De multe ori uităm de pacient"

Aţi întâmpinat probleme cu Ambulanţa în momentul în care aţi devenit subsecretar de stat, dar aţi reuşit să le gestionaţi. De ce nu se întâmplă acelaşi lucru astăzi, la nivelul întregului sistem sanitar românesc?

E foarte greu. Sistemul în sine trebuie să accepte că trebuie să se schimbe. Din păcate, sistemul e atât de complex şi sunt atât de multe interese în el încât unii sunt mulţumiţi că este aşa cum este şi nu ar dori să vadă o modificare.

Sunt şi încrengături politice?

Toate aspectele - de la politică la interesele de grup. Eu parafrazez un coleg care a zis o dată că „sistemul sanitar în România este perfect, dar are o singură problemă: pacientul". Şi, într-adevăr, de multe ori uităm de pacient. Când punem pacientul în faţă şi spunem „asta trebuie făcut pentru că e în interesul pacientului", atâtea grupuri încep să urle şi să nu le convină încât nici nu-ţi vine a crede. Pentru că ei îşi văd anumite interese lezate. Sistemul sanitar românesc are multe probleme la momentul actual, există paşi care se fac şi al căror impact se va vedea nu neapărat acum, ci poate peste un an, doi sau trei. Asta cu condiţia păstrării unei continuităţi în strategie, în gândire, în modul în care se implementează lucrurile. Aşa cum s-a păstrat în sistemul de urgenţă...

Aţi fost menţinut în fruntea acestui sistem şi aţi putut continua o anumită strategie...

Există o continuitate transguvernamentală,transpartinică, transministerială. Miniştrii Sănătăţii au sprijinit, într-adevăr, sistemul de urgenţă.

V-au menţinut acolo şi din considerente de imagine...

Nu neapărat... N-aş zice „de imagine", cât din faptul că este şi interesul lor ca sistemul de urgenţă să funcţioneze. O ţară normală la cap trebuie să aibă un sistem de urgenţă funcţional. Deci, lăsând imaginea şi restul la o parte, dacă e început un lucru care funcţionează, trebuie să-l laşi să meargă mai departe până ce vezi în el, bineînţeles, un sistem închegat.

Când punem pacientul în faţă, atâtea grupuri încep să urle şi să nu le convină încât nici nu-ţi vine a crede.

„Nu era logic să păstrăm 450 de spitale în România"

Foarte multă lume se întrebată de ce nu e lăsat Raed Arafat să gestioneze sistemul sanitar românesc.

Pentru că nici eu nu consider că sunt competent pentru asta. Eu sunt competent într-un domeniu.

Pe cât de credibil sunteţi în rest, aici sunteţi foarte puţin credibil. Nimeni nu vă crede când spuneţi asta...

Sistemul de urgenţă este un sistem în care eu am trăit şi în care trăiesc şi funcţionez. Eu ştiu acolo toate dedesubturile, toate problemele. Sistemul sanitar înseamnă foarte multe probleme şi foarte multe lucruri care necesită multe decizii politice, pe lângă deciziile tehnice.

Deci v-ar trebui o susţinere politică puternică...

Tehnic, cum s-a întâmplat cu urgenţa, s-a găsit o persoană care lucrează pe domeniu şi care a fost susţinută de mai multe guverne, să zicem, pe parcursul anilor. Am avut susţinerea politică pentru a duce sistemul de urgenţă undeva. Acelaşi lucru trebuie să se întâmple cu sistemul sanitar, în ansamblul său. Trebuie un ministru politic care să ia deciziile politice, care să aibă susţinerea guvernamentală. Mai trebuie o echipă tehnică care să ducă mai departe diferite segmente ale sistemului. În ultima perioadă cred că aţi văzut cât de greu este să faci anumite mişcări. Lăsând la o parte modul în care au fost etichetate aceste mişcări - bune, rele, mai puţin bune...

Vă referiţi la închiderea spitalelor?

Inclusiv la închiderea spitalelor.

Această măsură de închidere a unor spitale era absolut necesară sau a fost o măsură pripită şi foarte prost pusă în aplicare?

Dacă erau spitale în adevăratul sens al cuvântului, poate că îmi puneam semne de întrebare, dar cunosc ce este în spatele lor. Asta cu excepţia Spitalului Caritas unde e altă situaţie. Acolo e retrocedată clădirea şi este decizia autorităţii publice locale de mai mult timp.

Spitalul Caritas putea funcţiona în clădirea respectivă până în 2014...

Aici este, încă o dată, decizia autorităţii locale care avea în faţa ei alţi parametri. Aici nu zic nimic decât că, în toate celelalte spitale, rurale, nu se asigura asistenţă medicală spitalicească. Spitalul înseamnă investigaţii medicale asigurate la un anumit nivel, înseamnă continuitatea îngrijirilor, înseamnă continuitatea gărzilor - să fie oameni, să fie cineva care asigură continuitatea. Din păcate, majoritatea acestor spitale care s-au închis nu aveau nici măcar posibilitatea să facă o radiografie după ora 13.00.

Dar au fost închise unele spitale foarte bine dotate tehnic...

Nu era numai problema dotării. Înseamnă dotare să ai un aparat Roentgen şi să nu ai persoană care să-l folosească?

Aici este o problemă de sistem. Decât să închizi spitalul, mai bine aduci o persoană competentă care să folosească acel aparat.

De unde? Luaţi de la un spital judeţean personalul ca să-l duceţi la un spital de comună sau la un spital mic care deserveşte o zonă? În plus, România trăieşte într-un context european şi mondial. România nu este singură, nu este izolată. Haideţi să vedem în jurul nostru ce se întâmplă, să vedem în Europa ce se întâmplă...

E cutremurătoarea comparaţia pentru noi...

Pe linie sanitară, inclusiv pe plan european, ţări avansate precum Norvegia au închis un număr de spitale. Reprezentantul ministerului Sănătăţii din Norvegia mi-a zis, la Geneva: „A, şi la voi se întâmplă acelaşi lucru? Şi noi am luat decizia asta şi din 47 de spitale câte avem - atenţie!, 47 de spitale la 5 milioane de locuitori, într-o ţară cu zone izolate - am propus închiderea a cinci dintre ele". În final, au închis trei spitale. Nu era vorba de dotare, ci de resurse umane, de personal.

România nu se poate compara cu Norvegia...

Ba da! Să ne comparăm cu oricine, din punct de vedere al logicii.

Din punct de vedere al practicii, e mai greu...

Sigur. Încă o dată o spun: este logic să păstrăm 450 de spitale în România, numai ca să zicem că avem 450 de spitale, în condiţiile în care noi n-avem personal să menţinem gărzi suficiente în spitalele judeţene?

În Norvegia sunt 47 de spitale la cinci milioane de locuitori şi este o ţară cu zone izolate.

„Dacă aş încerca să reformez sistemul, mi s-ar da în cap"

Ne pleacă medicii în străinătate din cauză că banii pentru sistemul sanitar românesc sunt total insuficienţi...

Asta fără discuţie.

De ce? Poate pentru că la nivel administrativ se fură pe rupte.

Mie îmi place să merg pe traseele logicii.

Nu vi se pare că prin decizia închiderii unor spitale noi tratăm efectul şi nu cauza problemei?

Nu. Încă o dată: dacă vrem să luăm numărul spitalelor din România, comparativ cu numărul spitalelor din Europa, pe cap de locuitor, discuţia ar fi alta. Deci, pe cap de locuitor, era enorm de mult. S-a pus în discuţie faptul că multe dintre aceste spitale trebuie transformate în ambulatorii - cu facilităţi de asigurare a asistenţei medicale, dar în regim de permanenţă şi de ambulatoriu, nu în regim de internare. Uniunea Europeană are ca politică pe Sănătate, reducerea internărilor în spitale şi rezolvarea problemelor în ambulator. E un lucru care e discutat chiar acum.

Este foarte adevărat, însă noi suntem parcă mai aproape de Zimbabwe din punctul acesta de vedere decât de Uniunea Europeană.

Da, dar, dacă vom continua aşa, vă asigur că o să fim nu mai aproape de Zimbabwe, o să fim mai aproape de Mau-Mau, poate, care nu ştiu unde este, dar care sigur nu are asistenţă medicală. Undeva trebuie să vii şi să tai şi să reformezi sistemul.

Condiţia este să fie un profesionist, care să nu ţină cont de interese.

Exact! Îmi dovediţi ce nu e bine. Nu e bine ca un tehnician să meargă să facă aşa ceva. Pentru că dacă eu aş ajunge să fac aşa ceva...

...v-ar da în cap.

Exact! Pentru că ai nevoie de cineva care are susţinere politică şi care ia decizii politice. El trebuie să facă acest lucru.

Soluţia ar fi să obţineţi susţinere politică.

Nu. Soluţiile sunt clare: noi avem o sumă pe PIB pentru Sănătate foarte mică faţă de Uniunea Europeană. Deci, suma noastră pe PIB este de aproape 4%, iar în Uniunea Europeană ea este de 7 sau 8% din PIB. Deci, România cu 4% din PIB n-are cum să finanţeze tot ce ar trebui să fie finanţat. Este puţin.

De ce este procentul alocat Sănătăţii atât de mic?

La asta iarăşi nu pot să vă dau eu răspunsul...

Dar dumneavoastră discutaţi cu ministrul Sănătăţii...

Dar şi domnul ministru discută şi mai sus. Să nu credeţi că domnul ministru zice că este mulţumit cu 4%. Şi el discută...

Ne-am aşteptat ca miniştrii Sănătăţii să fie mai vehemenţi în această privinţă...

Sunt discuţii la un nivel mult mai complex şi mult mai sus decât nivelul unui ministru pe împărţirea bugetului. Cu 4% n-ai cum să asiguri asistenţă medicală similară cu asistenţa din Franţa, care cheltuieşte 10 sau 12% din PIB. Sau ca în Statele Unite care cheltuiesc 16% din PIB.

Raed Arafat, coordonând intervenţia la Maternitatea Giuleşti (2010)

Mai este şi aspectul rezistenţei la schimbare...

Risc să zic anumite lucruri aici... Sistemul sanitar românesc s-a învăţat cu anumite comportamente care nu merg cu finanţarea limitată. Noi avem pretenţii să finanţăm, din aceeaşi sumă, din sursă publică, şi sectorul privat, şi dializa la privat. Şi toate treburile care le vrea fiecare. Şi să împrăştiem banii atât de „subţire" - cum spun americanii - că nu mai au impact. În mod normal, trebuie să definim foarte clar priorităţile. Trebuie să ştim că atât putem să asigurăm: asistenţa de urgenţă şi pachetul de bază pe îngrijirile medicale. Anumite lucruri, care nu fac parte din pachetul de bază, vor trebui rezolvate altfel. Trebuie asigurări private suplimentare.

Adică fiecare cetăţean să-şi încheie poliţă de asigurare pe Sănătate.

Asigurări private care asigură coplata. În lume asta se întâmplă. La noi nu s-au dezvoltat aceste asigurări. Nu pot să vă spun de ce.

Pentru că n-au fost lăsate să se dezvolte...

O parte zice că n-au fost lăsate, altă parte zice că încă nu s-a creat piaţa pentru ele. Nu ştiu, nu sunt expert în acest domeniu.

Aveţi o reţinere în a vă pronunţa pe acest subiect?

În mod normal, asigurările private, dacă apar, vor permite omului să se asigure suplimentar pentru ce nu poate statul să-i ofere prin asigurarea de bază. Atunci nici nu trebuie să plătească din buzunar pentru că vine asigurarea privată şi plăteşte diferenţa. Astfel, sistemul privat poate să aibă o finanţare venită din asigurările private şi nu trebuie să se bată cap în cap cu sistemul public, pe o finanţare limitată.

Trebuie să ştim că atât putem să asigurăm: asistenţa de urgenţă şi pachetul de bază pe îngrijirile medicale.

„Acum câştig aproape 4.000 de lei pe lună"

Sectorul medical privat ar putea fi marele câştigător al prăbuşirii sectorului public?

Noi avem o problemă pe care am ridicat-o de „n" ori. Suntem o ţară unde medicii care lucrează în sectorul public, lucrează şi în cel privat. Şi ştiu că o să supăr pe mulţi zicând treaba asta, pentru că am mai supărat.

Aţi mai spus-o şi „La masa Adevărului", acum trei ani...

Nu se mai poate ca aceeaşi persoană - că e medic, că e asistent, nu mă interesează - să fie dimineaţă la un patron, iar după-amiază la alt patron, iar cei doi să fie în competiţie. Şi, undeva, interesul e la populaţie. De unde am eu garanţia că o asemenea persoană, când este la spitalul public, nu-l sabotează din interior?

În acelaşi timp, sectorul public este acela care-l „sabotează" pe medicul din spital. Se poate descurca un specialist cu 1500 de lei pe lună?

Scuzaţi-mă! Nu o să intru în problema salariilor pentru că e o problemă pe care nu o putem termina niciodată. Dar, spre exemplu, colegii care lucrează în unităţile de primiri urgenţe, la serviciile de ambulanţă, nu sunt plătiţi doar cu 1500 de lei pe lună. Într-adevăr, nici la unităţile de primiri urgenţe, nici la SMURD, nici la terapie intensivă, nu pot să spun că au salarii ca şi în Europa. În niciun caz nu pot să spun că au salarii care sunt adecvate nivelului lor de pregătire...

Care ar fi salariul corect pentru un astfel de medic?

E foarte greu să-l zic aici pentru că trebuie să fie calculat pe costurile de viaţă. Nu poţi să compari salariul de aici cu salariul din Anglia, pentru că în Anglia costurile tale sunt mai mari. Şi atunci, trebuie cineva care să vină şi să spună: „Costul normal pentru un medic, ca să fie echivalent cu un medic din Anglia, din Franţa, este următorul..." Hai să nu luăm Anglia şi Franţa! Să luăm şi să analizăm salariul unui medic dintr-o ţară care a aderat recent la Uniunea Europeană!

Ca medic, în România, cu câţi bani pe lună v-aţi simţi relaxat?

Eu, de exemplu, înainte să ajung la minister, cu gărzi cu tot, ajungeam la 6.000 de lei. Eu, doctorul Raed Arafat, cu 6.000 - 6.500 - 7.000 de lei mă simţeam OK. E adevărat, nu am copii, nu am familie de întreţinut. Dar atunci când ai familie sunt, de regulă, două salarii. Dar salariul meu, când eram la Târgu Mureş şi când aveam gărzi, era de aproximativ 6.000 de lei. E adevărat, efortul de a obţine 6.000 de lei este foarte mare la noi. Şi, în mod normal, 6.000 de lei nu e o sumă mare pentru un medic primar de terapie intensivă.

Şi pentru riscurile la care se supune...

Şi pentru riscuri. Dar eu vă spun altă treabă: acum, salariul meu ca subsecretar de stat e mai mic decât atunci... Este de aproape 3.500-4.000 de lei pe lună. Acum, eu vă spun că nu este în regulă. Dar nu faptul că eu mă plâng, nu asta. Nu e în regulă ca persoanele care au astfel de responsabilităţi să aibă astfel de salarii. M-aţi înţeles? Eu, dacă n-aş fi pasionat de medicina de urgenţă, poate n-aş vrea să stau să lucrez pentru un asemenea salariu. Nici nu sunt implicat politic şi poate că n-aş sta pe un astfel de salariu la minister. E pasiunea mea, stau pe treaba asta, n-am nicio problemă, dar unde găseşti oameni care să lucreze pe bani mai puţini decât oferă alte instituţii, inclusiv private, pentru competenţă? Nouă ne trebuie ca oamenii care au competenţă să fie plătiţi corect, ca să poată produce în sectorul de stat strategiile şi tot ce trebuie făcut.

Competenţa nu este plătită corespunzător în niciun domeniu din România, dar în sistemul sanitar asta produce efecte dramatice.

Şi asta este o problemă majoră. Sigur că da. E o problemă la care societatea românească va trebui să se gândească, la un moment dat, foarte serios. Eu vă dau un exemplu pe care l-am văzut cu ochii mei, când am fost într-o delegaţie oficială în Iordania. Iordania a avut aceeaşi problemă cu medicii, în sensul în care medicii iordanieni, care sunt foarte buni, erau absorbiţi tot timpul de ţările din Golf, unde erau salariile mult mai mari decât în Iordania. În final, au trebuit în Iordania să urce cu un salariu de la 500-1000 de dolari pe lună la 3.500 de dolari pe lună, la un medic specialist cu vechime. Asta ca să poată păstra medicii în sectorul public. În Iordania, sectorul public cu sectorul privat sunt total separate, sunt rupte unul de celălalt. Sursa de finanţare e ruptă una de cealaltă, iar în sectorul privat, într-adevăr, medicul este plătit mai mult. Sectorul public poate folosi expertiza medicilor de o anumită calitate în sectorul privat. Aceştia pot să vină să consulte bolnavi, să asiste şi în sector public.

Eu, doctorul Raed Arafat,cu 6.000-6.500-7.000 de lei pe lună mă simţeam OK

„Nu avem destui medici la specialităţile dure"

Medicii pleacă pe capete din România. Se întâmplă şi în alte ţări un asemenea fenomen?

Migrarea medicilor e un fenomen european. Este un fenomen real, pe care trebuie să-l acceptăm. Nu e numai în România. E un fenomen pe care-l are şi Germania. Stăteam de vorbă cu un coleg irlandez care a venit să recruteze medici în România şi îmi zicea: „Raed, în ziar, pe o pagină este anunţul unei firme care ne recrutează medicii pentru Australia, iar pe cealaltă pagină, se fac anunţuri pentru medicii din România să vină să lucreze în Irlanda. Noi pierdem medicii noştri în Australia, voi îi pierdeţi către noi". Şi în Uniunea Europeană este recunoscut faptul că există o politică greşită a resurselor umane în sistemul sanitar.

De ce?

Pentru că ţările membre vor ca sistemul sanitar să ţină de fiecare ţară. Eu aş fi preferat să avem o politică unitară pe UE.

Dar omologul dumneavoastră din Germania n-o să accepte niciodată să aibă aceeaşi politică cu dumneavoastră.

Exact, fiecare vrea politica lui naţională. Dar s-a dovedit că politicile naţionale pe resurse umane au eşuat cam peste tot - şi la nemţi, şi la francezi, şi la italieni. Italienii, în următorii 2-3 ani, o să aibă 40.000 de medici care se pensionează. De unde o să-i înlocuiască? Ei nu au avut o politică clară de înlocuire pe parcurs a celor care pleacă. E o problemă europeană. Nu avem destui medici la specialităţile „dure": cum e terapie intensivă, anestezie, urgenţă, anumite domenii de chirugie cu risc mare, cu stress mare şi cu perioade de pregătire lungi.

Neurochirurgie, spre exemplu.

Exact. Deja avem lipsă pe plan european. Şi, normal, ţările europene acum încearcă să rezolve anumite probleme absorbind medici din altă ţară.

Noi suntem o victimă sigură în această „vânătoare"...

Sigur. Pentru că România are o problemă. Problema este că pierdem medici către cealaltă parte şi de regulă medici pregătiţi, dar noi nu avem mecanismele ca să absorbim alţi medici, din altă parte. Este o problemă de societate, o problemă politică. Lumea trebuie să înţeleagă că trebuie să asigure veniturile şi să cumpere prezenţa unor persoane rare din punct de vedere profesional.

Doctorul Raed Arafat, la momentul decorării sale la Preşedinţie

Lumea trebuie să înţeleagă că trebuie să asigure veniturile şi să cumpere prezenţa unor persoane rare din punct de vedere profesional.

„Românii au un potenţial mult mai mare"

Ce vă enervează cel mai mult în România?

Este greu de zis ce mă enervează cel mai mult. Că mă enervează mai multe lucruri, pot să zic, care ne enervează pe cei mai mulţi dintre noi. Dar mi-am ales şi mă bucur că sunt aici şi mă simt clar acasă în România. Dar cred că românii au un potenţial mult mai mare. Ce mă enervează este că omul nu-şi foloseşte potenţialul. Întotdeauna, pentru orice chestie, stăm şi aşteptăm altceva să se întâmple, nu ne arătăm potenţialul. Sunt puţini, într-adevăr, cei care sunt locomotivele societăţii, care mişcă şi trag după ei, dar sunt foarte mulţi care stau şi care au potenţial. Vedem diferenţa când omul merge în altă parte şi are un şef dur, în altă ţară. Acolo nu se mai comentează nimic, acolo totul se face şi potenţialul se vede. Aici găsim o mie de soluţii şi potenţialul trenează. Dacă potenţialul real ar fi fost folosit, eu cred că puteam să fim altundeva acum. Este bine în România că noi am sărit nişte etape. Nu suntem obligaţi să trecem prin toate etapele prin care au trecut francezii, de pildă.

Putem oare „arde" etape şi în domeniul Sănătăţii?

Şi aici este o chestie, pentru că m-aţi întrebat ce mă enervează. Mă enervează că tot timpul mi se spune: „Lasă, că aici e România!" Nu! Dacă ai vedea şi ai învăţa ce au făcut alţii la ei, ai vedea că au trecut prin aceleaşi probleme acum 10-15 ani. Mai mult, ai ocazia să vezi şi concluzia soluţiilor lor pe perioada de 10-15 ani şi să ştii ce să iei din ele şi ce concluzii să tragi.

Pentru asta trebuie bună credinţă, în primul rând, şi voinţă politică.

Şi trebuie să accepţi că eşti parte dintr-un tot. România, cu bunăvoinţă, a devenit parte din Uniunea Europeană. România trebuie să se uite ce au făcut alţii în Uniunea Europeană şi să încerce să sară etape.

România trebuie să lucreze la mentalitate...

Sigur că da! Vă dau un exemplu foarte simplu. Am luat, pe medicină de urgenţă, o carte americană, am tradus-o printr-un proiect elveţian, am imprimat-o - 3.000 şi ceva de pagini. Este „Biblia" medicului de urgenţă din Statele Unite şi am dat-o medicilor noştri, zicându-le că în doi ani vor fi examinaţi după ea. Foarte mulţi ne-au luat că de ce nu facem carte românească, că de ce noi nu suntem în stare să facem un asemenea manual. Acum, eu vă spun: de ce să reinventez roata? S-ar putea să o reinventez pătrată şi să nu meargă. Cartea asta este de douăzeci de ani şi, din trei în trei ani, se reeditează, cu toate noutăţile. Mi s-a dat voie, cu o mie de dolari drepturi de autor, să o iau şi s-o traduc. Acelaşi lucru se aplică pe foarte multe lucruri în societatea noastră. Soluţiile sunt în jurul nostru.

Întotdeauna, pentru orice chestie, stăm şi aşteptăm altceva să se întâmple, nu ne arătăm potenţialul.

„Sistemul de urgenţă, dotat şi pe timp de criză"

În caz de cutremur, SMURD-ul poate asigura, la nivel naţional, o intervenţie rapidă şi eficientă?

Eu compar cum am fost şi unde suntem. Acum suntem mult mai bine pregătiţi ca înainte, dar nu atât de suficient cât am dori noi şi mai avem încă multe de făcut. Dacă luăm dotările care s-au făcut în ultima perioadă pe ISU şi pe SMURD de către Ministerul Sănătăţii, maşini pentru intervenţie la calamităţi, echipaje, tot, capacitatea de reacţie şi de intervenţie este mult mai mare. Planul nostru este, în caz de calimate majoră, următorul: SMURD-ul este primul serviciu care se închide naţional şi se mobilizează împreună cu ISU, urmând, după asta, să completăm cu serviciile de ambulanţă, locurile unde este necesar să înlocuiască echipajele SMURD. Este simplă ecuaţia. Treci la două ture în fiecare zonă. Echipele lucrează în două ture şi în două ture din patru, iar personalul o jumătate rămâne şi o jumătate pleacă. Şi se asigură două ture la locul intervenţiei. Suntem ca dotare, ca pregătire şi ca forţă de reacţie, mult mai bine decât acum trei ani. Şi planul Ministerului Sănătăţii pe dotare continuă. Chiar pe criză nu s-a făcut rabat de la dotarea sistemului de urgenţă, de reacţie în caz de calamităţi, inclusiv pe partea de intervenţie aeriană.

Nu e de mirare de ce toate guvernele care s-au succedat la Palatul Victoria v-au menţinut în funcţie. Ar fi acoperite în caz de probleme ce necesită intervenţie rapidă.

Pentru mine este o onoare. Pentru mine şi pentru colegii cu care lucrez este o onoare că suntem de încredere. Adevărul este că sistemul de urgenţă este un sistem extrem de delicat şi de important. Acolo trebuie să fie cineva care se ocupă direct. La nivel de subsecretar de stat sau la un alt nivel, mai mic, trebuie să fie o viziune de dezvoltare pe plan naţional a sistemului. Ca să pregăteşti o ţară pentru a face faţă unor calamităţi trebuie să ai o viziune pe regiuni şi un plan naţional.

Ca să destindem puţin discuţia, spuneţi-mi, mai aveţi timp să vă relaxaţi?

La un film, da, dar mai rar, aşa...

Nu plecaţi în concediu?

În concediu, nu prea. O să-mi iau concediu ca să mă duc la o conferinţă şi asta am făcut şi anul trecut. Mi-am luat concediu patru zile pentru o conferinţă.

Ca medic, nu consideraţi că poate fi semnalul unei boli dorinţa aceasta de a munci încontinuu?

Nu. Eu n-am văzut ca munca să omoare pe cineva. Lipsa de muncă omoară mai mult decât munca în sine. Încă mai fac şi câte o gardă. Asta chiar o fac voluntar, pentru că n-avem dreptul să facem. E incompatibilitate.

Ce zic pacienţii când îl văd pe doctorul Arafat intervenind?

Nimic. Problema este când mă văd alţi colegi ajungând în judeţele lor... Eu mai constat anumite nereguli şi încep să comentez.

Ca să pregăteşti o ţară pentru a face faţă unor calamităţi trebuie să ai o viziune pe regiuni şi un plan naţional.

Povestea SMURD, relatată pentru „Adevărul" în martie 2008

Pompierii au salvat SMURD

Raed Arafat: „Nu pot să spun că nu m-au sprijinit românii, deşi la începurile SMURD m-am confruntat cu o împotrivire totală din partea reprezentanţilor sistemului. Am avut, însă, în acelaşi timp, sprijin total din partea unor oameni care au avut poziţii cheie. Când a venit aşa-zisa baracă, unitatea de primiri urgenţe, care a fost adusă din Scoţia, am purtat un război deschis cu fostul director al Direcţiei de Sănătate de atunci. El avea alte concepţii - că nu trebuie să vină străinii să ne ajute. Era atunci războiul din Somalia şi ne spunea să se ducă acolo că nu avem nevoie de „prostiile lor". Profesorul Mircea Chioreanu m-a sprijinit foarte mult şi a luat bobârnace în cap cât a încăput pentru asta.

Ameninţări cu puşcăria şi discriminare

Era un domn pe nume Băndilå, general în rezervă şi consilier al ministrului Sănătăţii, cu al¡i câţiva care mai sunt în sistem, şi care au făcut o ţintă din noi. Venea la Mureş, îi spunea profesorului Chioreanu că va intra în puşcărie pentru că mă sprijină. Unul dintre lucrurile pe care puţină lume îl ştie este că, înainte de această unitate de primiri urgenţe, am func¡ionat într-o cameră. Era vestiarul chirurgilor. Acolo am făcut prima cameră de resuscitare cu scoţienii, era primul proiect scoţian. Acolo am avut un congres de medicină de urgenţă, la care au participat reprezentanţi din10 ţări, în 1993. A venit domnul Băndilă, m-a luat deoparte, şi mi-a zis că sfatul lui este să nu mai apar deloc în mass-media. „Să nu laşi pe nimeni să te mai filmeze, să nu spui nimic din ce faci! Cu cât laşi un românaş să iasă în faţă şi să spună că el face nu avem nicio problemă", mi-a recomandat domnul Băndilă. Răspunsul meu a fost simplu. După două zile am lansat camera pe care mi-au făcut-o scoţienii şi, bineîn¡eles, am ieşit în pres şi am spus ce s-a făcut. Au mai venit cu sprijin şi ne-au salvat sistemul militarii pompieri. Dacă pompierii nu luau SMURD-ul sub aripa lor în '91 şi nu continuau să-l sprijine ar fi fost desfiinţat."




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: