Radu Vasile, prim-ministru al României (1998-1999): „Traian Băsescu a ratat intrarea în istorie”

Radu Vasile, prim-ministru al României (1998-1999): „Traian Băsescu a ratat intrarea în istorie”

Radu Vasile era de părere că un lider nu trebuie să-i creadă pe aceia care-i spun ceea ce vrea să audă

Într-un interviu acordat ziarului "Adevărul" în urmă cu doi ani, fostul premier Radu Vasile, care a decedat astăzi într-un spital din Israel, spunea că Traian Băsescu este un om politic valoros, dar îi reamintea că nu poate rămâne în amintirea oamenilor fără un proiect viabil.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mandatul său, încheiat prin intervenţia preşedintelui Emil Constantinescu, apreciată de către unii jurişti drept neconstituţională, a făcut trecerea de la pitoreştii ani postrevoluţionari la o perioadă de relativă stabilitate economică. Radu Vasile a privit în urmă cu detaşare. Chiar şi atunci când boala îl măcina, vorbea cu pasiune despre viitor. Invitatul „La masa Adevărului", în 2011, el atrăgea atenţia asupra faptului că românii, şi mai ales clasa lor politică, nu învaţă din greşelile trecutului.

Radu Vasile spunea că Traian Băsescu „a uitat o lecţie a istoriei", aceea că masele sunt imprevizibile şi că în maximum 24 de ore poţi deveni nepopular dacă nu ai un proiect. Fostul premier aprecia„înţelepciunea şi capacitatea de improvizaţie foarte mare" a şefului statului, dar observa că s-a înconjurat de „yesmani", de oameni servili care îl ţin departe de realitate.

CARTE DE VIZITĂ

- Radu Vasile s-a născut la 10 octombrie 1942, la Sibiu.
- A fost istoric de profesie.
- A predat în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
- A fost senator din 1992 şi până în 2004 din partea PNŢCD şi PD (ultimul mandat).
- Ca premier (1998-1999), a avut unul dintre cele mai dificile mandate postdecembriste, confruntându-se, printre altele, şi cu o „mineriadă" de proporţii.
- A publicat poezie, sub pseudonimul Radu Mischiu.

„Sunt convins că lui Isărescu i s-a propus să fie premier"

„Adevărul": Cine conduce „politica anticriză", în momentul de faţă - Guvernul sau Banca Naţională?

Radu Vasile: Ţinând seama de evoluţiile de până acum şi de unele declaraţii ale unor persoane oficiale din rândul Guvernului şi nu numai, Banca Naţională este cea care a aranjat, de fapt, cărţile. Ea a făcut „New Deal"-ul, ca să zic aşa (n.r. amplificarea rolului statului în economie).

La cum îl ştiţi pe preşedintele Băsescu - cel care a fost ministru al Transporturilor în cabinetul pe care l-aţi condus -, credeţi că i-a propus lui Mugur Isărescu să preia şefia Guvernului?

N-aş putea spune sigur, pentru că n-am o informaţie în acest sens, dar, după părerea mea, i-a propus. Asta pentru că domnul Mugur Isărescu este considerat mai demult un fel de rezervă, dacă nu cumva primă rezervă, în cazul unor nerealizări sau chiar eşecuri ale guvernelor sau ale prim-miniştrilor. Sunt convins că a existat o astfel de invitaţie.

Ar fi o soluţie pentru actuala guvernare ca un „secundant" al domnului Isărescu să devină premier?

Nu. Din punctul meu de vedere, nu. Nu.

Nu ar funcţiona varianta cu tehnocratul?

Nu funcţionează! Şi opoziţia şi puterea au venit cu ideea guvernului de tehnocraţi. Nu vreau să intru într-o discuţie prea lungă pe această temă, dar aş vrea să precizez două lucruri. Teoria cu tehnocraţii a apărut cam prin anii '70-'80 şi atunci avea o argumentaţie reală, dată fiind situaţia din statele occidentale. Atunci se manifesta fenomenul de stagflaţie - adică şi stagnare economică, şi inflaţie. Soluţiile date de către consilierii oamenilor politici nu reuşeau să scoată din această stare ţările respective. Aşa s-a lansat teoria tehnocrată, preluată din managementul de întreprindere, potrivit căreia specialiştii să nu ţină seama de presiunile politice sau electorale şi să ia acele măsuri care se impun în plan economic. S-a dovedit, nu după mult timp, că lucrurile nu pot merge aşa deoarece nu există persoane independente. Şi asta cu atât mai mult în România, în paranteză fie spus. Nu există un om tobă de carte...

...care să fie imun presiunilor politice.

Exact! Partidul care l-a propus ca tehnocrat, îl va trage de mânecă: „Dom'le, nu lua măsurile astea pentru că, uite, pierdem alegerile!" Deci totul se învârte în jurul factorului politic. Prin urmare, un tehnocrat nu are cum să supravieţuiască. Să ne uităm la guvernele din ultimii ani - au fost vreo doi, trei consideraţi tehnocraţi...

De pildă, domnul Sebastian Vlădescu, care a fost ministru al Finanţelor.

L-au schimbat! Nu mă interesează cum, de ce... Chestiunea cu tehnocraţii funcţionează doar în teorie. La noi, aspectele acestea sunt simple paliative, aruncate la un moment dat ca să arate disponibilitatea unui guvern sau a opoziţiei de a spune lumii că sunt dispuse să lase pe cineva să facă ordine. Dar, în realitate, e imposibil!

"Totul se învârte în jurul factorului politic. Prin urmare, un tehnocrat nu are cum să supravieţuiască."

„N-aş mai accepta să fiu prim-ministru fără o putere reală"

Fostul premier crede că marea problemă a României este imaginea



Dacă aţi fi în situaţia de a vă forma un cabinet, acum, în 2011, pe cine aţi pune ministru de finanţe?

Sunt câţiva care ar merita să fie miniştri de finanţe, dar să vă spun din experienţa mea: nu aş alege un om care ştie foarte multă macroeconomie. Pe unul ca acesta l-aş folosi în alt domeniu.

De ce?

Bineînţeles, aş alege un om care ştie despre ce este vorba, însă Ministerul Finanţelor este un minister de sinteză. Orice guvern reuşeşte sau nu în funcţie de ministrul de Finanţe. El nu poate fi orice contabil sau o persoană care a lucrat la nu-ştiu-ce administraţie financiară. Nu se poate! Vedeţi cu ce se confruntă... Trebuie să ştii să vorbeşti cu „faimosul" Fond Monetar Internaţional. Am avut şi eu de încheiat un acord şi l-am negociat, deci vă spun din experienţă. Pe vremea mea era Paul Thomson reprezentant al FMI în România. Când mi-am preluat mandatul am avut o discuţie cu el şi mi-a spus: „Dom'le, ce vreţi să vă fac!? Eu nu pot să trec acum din partea mesei unde sunt reprezentanţii FMI, în partea mesei unde sunt reprezentanţii dumneavoastră. Nu pot să negociez eu cu mine! Dumneavoastră oferiţi-mi soluţii şi noi le discutăm!"

Ministrul de Finanţe nu venea „cu temele făcute"...

FMI nu poate scoate planul, aşa cum am văzut că se întâmplă şi acum, din păcate, şi nu poate oferi rezultate, extrapolând nişte cifre statistice. Ei acceptă, de pildă, creşterea salariilor, însă noi trebuie să le spunem rezultatul, consecinţa.

Prin urmare, la negocierile cu FMI este nevoie de un om de forţă al guvernării...

Absolut! Acel om mai trebuie să ştie şi limba engleză. Pentru că nu poţi discuta numai prin interpret şi nu poţi discuta numai la nivel oficial.

Îi mai scoţi pe reprezentanţii FMI la un restaurant?

Nu ştiu dacă la restaurant, dar poţi discuta şi într-o formulă neoficială. Spre exemplu, Paul Thomson m-a întrebat ce avem de gând cu datoriile istorice, problemă care nici acum nu s-a rezolvat. Atunci i-am spus: „Domu' Thomson, eu îţi promit că dacă dumneata sau Fondul îmi daţi o soluţie pentru datoriile istorice acumulate, eu voi face diligenţele necesare să punem numele dumitale unei pieţe sau unei străzi din Bucureşti." A început să râdă şi mi-a spus că nici ei nu ştiu. Prin urmare, nici Fondul nu este atotştiutor. FMI realizează programe prin care încearcă diverse soluţii, luând în calcul şi faptul că poate greşi. În 2002, în Argentina, exact un asemenea scenariu s-a produs.

Ţara intrase în faliment...

Da. Au introdus un program, a ieşit totul vraişte, l-au schimbat! Revenind la România, este bine că avem Acordul cu FMI - el constituie un semnal - dar să nu ne imaginăm că Fondul este deţinătorul adevărului absolut. Nici pe departe! Problema este să discuţi cu ei şi să le explici. În luna decembrie, înainte de a fi demis de preşedinte, am avut o discuţie cu FMI pentru o creştere de salarii în anumite domenii - dacă-mi amintesc bine era vorba de Poliţie, parcă de servicii... Am avut discuţia cu fostul prim-adjunct al directorului FMI, Stanley Fischer, actualmente guvernator al Băncii Centrale a Israelului. I-am adus o serie de argumente pentru acea creştere de salarii şi a acceptat. Asta după semnarea Acordului! Ce vreau să spun cu asta? Fondul nu este atotştiutor şi, doi, trebuie să ştii să discuţi cu reprezentanţii FMI în termenii lor, nu în alţi termeni, de-ai noştri, din popor. Trebuie să ai argumente!

De aceea v-am şi întrebat pe cine aţi alege, astăzi, ca ministru de Finanţe...

N-aş avea un nume, dar ştiu care ar fi profilul. Aş căuta după profil. Totuşi, n-aş mai accepta să fiu prim-ministru decât dacă aş avea putere reală. Asta nu înseamnă autoritarism, ci majoritate parlamentară şi mai înseamnă ca decizia primului ministru să fie a lui, nu a altcuiva. Dacă aş fi acum prim-ministru nu m-ar interesa să fac asumări de răspundere. Parlamentul trebuie să facă legile. Totul trebuie să se desfăşoare într-un echilibru de putere.

"Trebuie să ştii să discuţi cu reprezentanţii FMI în termenii lor, nu în alţi termeni, de-ai noştri, din popor."

„PDL nu va lua mai mult de 15%"

Ce credeţi despre Uniunea Social Liberală? Are viitor?

USL a fost o soluţie de moment. Nu este o soluţie de viitor. Asta nu are rost nici să mai argumentăm. Soluţia de moment este atitudinea anti-Băsescu.

Poate fi fundamentată o alianţă politică doar pe o asemenea atitudine?

Poate fi, la un moment dat... Dar ce se va întâmpla când această ţintă dispare? O să vedeţi două sau trei teste majore pentru USL, în curând. Primul va fi atunci când se vor stabili candidaţii la alegerile locale şi, ulterior, la cele parlamentare. Să zicem că vor trece peste acest test şi vor câştiga, aşa cum arată şi sondajele. Acum nu ştiu dacă vor câştiga cu peste 50% sau sub 50%. Dar vor ajunge la guvernare. Este o diferenţă majoră, teoretică, cel puţin, între PNL şi PSD. Asta nu pentru că PSD ar fi condus de lideri social-democraţi autentici, de oameni în blugi, de oameni care să iasă la manifestaţii...

De oameni apropiaţi de mase...

Exact. Toţi liderii PSD sunt în maşini, cu costume mai fine, mai aranjaţi, mai nu-ştiu-cum. Ei bine, atunci când va ajunge la guvernare, PSD va vrea impozit progresiv. În paranteză fie spus, ar fi o soluţie - ăştia sunt stabilizatori automaţi, factori anticiclici. Când e o criză, prin impozitul progresiv se acţionează împotriva ei, iar când e o încălzire prea mare a economiei se domolesc lucrurile. Dar liberalii ţin la cota unică. Mă rog, e cum e, nu discut, dar ce se va întâmpla cu USL? Şi asta e politica fiscală! Ea este cheia unei ţări. Este o artă şi o ştiinţă, nu se poate face după ureche - hai să-l mai taxăm pe ăla, hai să-i mai tăiem ăluilalt... Nu se face aşa!

Are şanse PDL să rămână la guvernare şi după 2012?

Nu prea... Asta din ce discut cu oamenii, de la şoferii de taxi şi până la cei de la ţară. E o reacţie împotriva lor absolut totală. PDL consideră că până la alegeri îşi va drege cumva imaginea şi nu va avea o prăbuşire foarte serioasă.

Să nu o ia pe urmele PNŢCD...

Da, asta vor să evite, dar cred că mai mult de 15% nu vor lua. Oricum, nu vor mai fi în cărţi la o viitoare guvernare. Asta e evident - nu vor mai avea acces la guvernare.

"PDL consideră că până la alegeri îşi va drege cumva imaginea."

„Băsescu a ratat intrarea în istoriei"

În 2000, alături de Traian Băsescu la Congresul Partidului Popular Român, pe care Radu Vasile l-a condus în acea perioadă   Foto: Mediafax



Unde-l vedeţi pe Traian Băsescu după ce-şi va fi încheiat mandatul? Ce va face pe scena politică?

După părerea mea, ar trebui să preia PDL şi să facă un partid modern, un partid ca lumea, un partid de oameni serioşi, nu creaţi peste noapte, un partid de profesionişti, care să ştie ce să vorbească. O mare problemă a guvernului actual a fost comunicarea. Din când în când, îl mai auzeam vorbind pe câte un ministru al PDL... Nega tot, dând de înţeles că numai el ştie adevărul adevărat, adevărul absolut. Pe lângă asta, miniştrii respectivi nu făceau nimic, nu argumentau cu nimic şi erau lucruri care puteau fi argumentate ştiinţific.

Au scos la televiziuni oameni din eşaloanele trei, patru, unii dintre ei fiind semianalfabeţi...

Exact! Ei vorbeau ce vorbeau, acceptau să vorbească în colectiv - văd că şi televiziunile au boala asta să cheme câte cinci, şase invitaţi - şi, la final, nimeni nu rămânea cu nimic. Te întrebai ce-au vorbit.

Cum l-aţi descrie pe Traian Băsescu din punct de vedere al calităţilor sale? V-aţi bazat pe el în cabinetul pe care l-aţi condus.

Eu, ca persoană, îl consider un om politic valoros, cu o inteligenţă reală. Are capacitate de improvizaţie, instinct politic, se mişcă repede - întâi iau măsura şi după aceea dau legea, ceva de genul ăsta. Prin urmare, cred că ar putea face un partid extraordinar, dacă ar scăpa de balastul din PDL, de oamenii promovaţi pe ideea că sunt „yesmani". Mulţi au fost promovaţi pentru că nu ridică nicio problemă. Unul dintre foştii consilieri ai preşedinţilor Kennedy şi Regan spunea următorul lucru: „Marea problemă a consilierilor era că noi nu ne gândeam la soluţii, ci la ce trebuia să spunem ca să-i placă şefului."

Iată că şi ei aveau o problemă cu asta...

Absolut! Şi asta în America! Trebuie să ai măcar un consilier lângă tine care să fie un fel de „avocatul diavolului". Adică să-ţi spună unde ai greşit şi să-ţi explice. Aşa ceva nu există la noi.

Care sunt principalele defecte ale preşedintelui, în viziunea dumneavoastră?

A uitat o lecţie a istoriei, cred eu, şi anume că masele sunt mase. Cu alte cuvinte, le poţi „încălzi", le poţi „extinde", poţi deveni extrem de popular, dar, în maximum 24 de ore, devii impopular. Traian Băsescu a uitat această lecţie a istoriei, care s-a văzut de la Napoleon şi până la Ceauşescu.

L-a ameţit puterea?

E foarte posibil. În zonele acestea de putere înaltă ajungi să trăieşti într-o atmosferă rarefiată, „sterilizată"...

...de oameni care-ţi spun ceea ce vrei să auzi.

Da, dar nu-i obligatoriu să-i crezi, dacă eşti suficient de inteligent şi dacă ai cultura necesară, inclusiv pe cea istorică. Istoria îţi dă relativitatea puterii. Nimic nu-i absolut, nimic nu durează. Trebuie să gândeşti cu doi, trei paşi înainte, să-ţi pregăteşti şi eşecul, nu numai victoria. În timp, oamenii vor uita unele lucruri şi vor rămâne doar cu cele pozitive, dacă le-ai pregătit ca lumea. Gândiţi-vă: Alexandru Ioan Cuza a rămas ca un domnitor apropiat de ţărani, cel care a făcut reforma agrară.

Cea din 1864. Asta a rămas în mentalul colectiv.

Exact, dar Cuza a făcut şi altele - reforme, universităţi etc. Rămasul în istorie are două aspecte - fie va scrie într-o revistă despre tine, fie vei apărea într-o culegere de date ca „preşedinte între... şi între..." Rămasul în istorie este în mentalul colectiv. Acolo nu poţi pătrunde fără un proiect şi fără ceva care să ajute o masă de oameni să transmită din generaţie în generaţie amintirea ta.

A ratat această şansă preşedintele Băsescu?

Absolut! Eu aşa cred.

"Rămasul în istorie este în mentalul colectiv. Acolo nu poţi pătrunde fără un proiect."

„Monarhia noastră nu este reprezentată corespunzător"

Ce credeţi despre recentele declaraţii ale preşedintelui privind abdicarea regelui Mihai în 1947?

Am văzut şi eu, deşi nu eram în ţară. Când m-am întors, lumea era nervoasă. Acum, ce să spun... Fiind la PNŢCD, ca om politic, evident că ideea monarhiei ne este apropiată. Monarhia constituţională are meritele ei.

Ar fi o soluţie pentru România de azi?

Păi, ce credeţi dumneavoastră? Facem iar recurs la istorie - venirea lui Carol I. Cuza era foarte popular, numai că a alunecat în autoritarism...

...şi în patimile „tradiţionale".

Exact! Adică a crezut că i se permite orice, şi-a anunţat intenţia de a crea o dinastie, recunoscându-şi copiii, relaţia cu Maria Obrenovici, mă rog... Deci, dădea de înţeles că vrea să-şi perpetueze puterea. În acelaşi timp, sub el se petreceau scandaluri financiare faimoase. De pildă, „scandalul Librecht", cu Poşta Română. Prin urmare, domnitori fanarioţi am avut, pământeni am avut şi am constatat că nu merge varianta „român între români". Atunci am ales varianta unei monarhii constituţionale şi, într-un final, ne-am dus în Germania, acolo unde era „cuibul dinastiilor".

Ar fi şi acum o soluţie?

Da, după părerea mea. Problema este însă că monarhia noastră nu este reprezentată corespunzător pentru astfel de situaţii dificile. Ea trebuie să creeze şi o simpatie publică, populară, personală. Adică trebuie să fie un personaj charismatic, care să atragă şi, în acelaşi timp, să aibă capacitatea de a schimba imaginea României. În ziua de astăzi, imaginea este marea noastră problemă.

"Monarhia trebuie să creeze şi o simpatie publică, populară, personală. Adică trebuie să fie un personaj charismatic, care să atragă."

„Ruşii au reacţionat cel mai dur de 100 şi ceva de ani încoace"

În 1999, la aniversarea sa de 59 de ani, împreună cu preşedintele Emil Constantinescu   Foto: Mediafax



A fost judecată prea aspru declaraţia preşedintelui referitoare la eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică, în iunie 1941?

Eu cred că da. Dacă ziariştii care l-au întrebat asta la acel post de televiziune ar fi fost suficient de inteligenţi să-l mai întrebe dacă ar fi trecut şi Nistrul, atunci lucrurile ar fi fost clare.

Momentul iunie 1941 poate fi considerat o agresiune faţă de Uniunea Sovietică, în condiţiile în care aceasta agresase România cu un an înainte, anexându-i teritorii?

În acest caz, răspunsul este categoric nu. Dar întrebarea este de ce preşedintele a făcut acum o astfel de declaraţie. Dacă are vreun fundament declaraţia sa, iar dacă nu i se poate imputa faptul că un preşedinte nu poate da orice fel de declaraţie. Eu cred că trebuia marcată public, eventual prin declaraţii, şi data la care Basarabia a fost cedată. Atunci ar fi fost OK şi totul s-ar fi înscris într-o cale logică.

Unii s-au grăbit să-l acuze pe preşedinte că s-ar fi aliat cu Germania nazistă.

Asta e o prostie! De ce? Pentru că adevărul istoric este că n-am fi trecut Prutul dacă n-am fi fost aliaţi cu Germania. Gândiţi-vă la reacţia faţă de Dictatul de la Viena! Singura reacţie, în Consiliul de Coroană, a fost că vreo doi au leşinat.

N-a fost cumva vina exclusivă a lui Carol al II-lea pentru aceste pierderi teritoriale? Poporul a aşteptat o reacţie militară.

Sigur că da! Însă şi politicienii au fost la fel de vinovaţi. Cu leşinul nu faci istorie! Dacă leşini în faţa istoriei, nu faci nimic.

Suntem „blestemaţi" să avem politicieni mediocri?

Da, aşa se vede! Iar Carol al II-lea a subminat partidele politice. Ce vreţi mai mult decât Dictatul de la Viena pentru a reacţiona?! Armata a zis că-i pregătită, dar n-a venit niciun ordin, nimic.

Nu vi s-a părut deplasată reacţia Ministerului rus de Externe la declaraţiile preşedintelui?

Este cea mai radicală reacţie din istoria relaţiilor româno-ruse, de 100 şi ceva de ani încoace. Cea mai radicală!

Cum v-aţi sfătui ministrul de Externe să răspundă, dacă aţi fi premier astăzi?

Păi, cine-i acum ministru de Externe?

Domnul Teodor Baconschi.

A... Ar fi trebuit să aibă o reacţie care să se înscrie pe linia - criticabilă de către mulţi, ce-i drept - a declaraţiilor lui Traian Băsescu. El a spus foarte bine că nu mai există URSS şi aşa mai departe. Pactul Ribbentrop-Molotov a fost condamnat de toată lumea. Dar, revenind la disputa istorică - şi asta este greşeala multora! -, noi nu ne judecăm conducătorii în contextul epocii lor. Ei au acţionat într-un anumit fel pentru că datele erau de aşa natură!

"Noi nu ne judecăm conducătorii în contextul epocii lor. Asta este greşeala multora!"

„Educaţia este şansa României"

Cum credeţi că va arăta România în 2012?

România, în 2012, nu este pregătită pentru viitor. În general, operăm cu trecut, prezent şi viitor. Trecutul îl ştim, iar prezentul, practic, nu există. Chiar şi discuţia noastră peste cinci minute intră în trecut. Că ea va fi reluată, asta este altceva! În faţă este viitorul şi el este totul pentru omenire. În 2012, România şi românii nu vor fi pregătiţi pentru un viitor care se anunţă dificil. Atât în plan economic, cât şi în planul evoluţiilor geopolitice. Convergenţa către o guvernanţă mondială este limpede. Criza care a avut loc şi altele care vor urma în curând sunt argumente în acest sens. Revoltele acestea din lumea islamică sunt curioase...

Părem complet decuplaţi de agenda internaţională. Avem vreo şansă să ne revenim?

Cheia este una singură - educaţia. Dacă noi pierdem această cursă, nu ne vom mai reveni. Educaţia este formula viitorului şi presupune multe. Nu e vorba aici de faptul că au picat nu ştiu câţi la Bacalaureat. Ăştia au picat pentru că nu s-a mai copiat, între noi fie vorba! Un lider sindical a spus că elevii au fost stresaţi de camerele de supraveghere. M-am stricat de râs! Păi cum poţi să spui tâmpeniile astea?! Cum să fii stresat de camerele de luat vederi?! Deci, revenind, trebuie construit un învăţământ elitist. Toţi să aibă acces la învăţământ, să existe şi facultăţi medii, dar este necesar să se constituie un grup de universităţi în care dacă ai intrat, să ai calea deschisă către funcţii de conducere. Sunt universităţile care furnizează leadership. La universităţile serioase, selecţia se face în timpul studiilor, nu la intrare. Sunt universităţi occidentale care nu dau examen de admitere, dar acolo, din cinci sute de studenţi, termină 40. Ăia 40 fac cât zece mii! Acesta este viitorul!

"În 2012, România şi românii nu vor fi pregătiţi pentru un viitor care se anunţă dificil."

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: