VIDEO Ca în anii `90: dozatorul TEC se întoarce

Un martor ce poate confirma teoria potrivit căreia istoria se repetă FOTO: ADEVARUL

Nesfârşita criză economică a mutat obiceiurile de consum în anii '90. În pieţele din ţară au reapărut copii ale celebrelor dozatoare de suc TEC. Preţul unor astfel de sucuri comercializate par şi ele desprinse din începutul „epocii de tranziţie“. Un litru de suc de portocale costă 1 leu, în timp ce sucul de fructe de pădure se găseşte la 1,5 lei litrul.

Departe de ştirile televizate despre congresul PNL şi scandalul de la Muzeul Ţăranului Român, criza economică îşi continuă aterizarea forţată în România, în locuri mult mai lumeşti, direct printre oamenii simpli. Şi ce exemplu mai bun de teleportare virtuală în sălbaticii ani 1990, decât apariţia, datată recent, a dozatoarelor de suc? Mai întâi, câteva explicaţii pentru tinerii care au văzut lumina zilei după 1995. Dozatorul de suc, întemeietorul unei adevărate mode sociale după Revoluţie era o maşinărie ce producea o licoare colorată. În stadiu răcoros, aceasta era denumită, în general, suc. Asta deşi puţine erau caracteristicile ce puteau integra băutura în specia din care se revendica. În fapt, reţeta sucului de la dozator era extrem de simplă: arome la plic, filtrate prin apă de la chiuvetă şi răcite.

Urmau cozile, oameni înşiraţi cu bidoane de plastic goale în pungi şi satisfacţia finală a degustării unei răcoritoare de calitate. Aşa se face că, la începutul anilor 1990, dozatorul devenise atât de popular încât în jurul său se construiau propoziţii simple, precum: “Hai să bem un TEC!” sau “Ia şi tu sticla asta de doi litri şi cumpără nişte TEC de struguri”.

La aproximativ 20 de ani de la acele momente, un nou moment de „diminuare a lichidităţilor“, cum zic, mai nou, oamenii de afaceri autohtoni, readuce România în lumea aromelor chimice de portocale şi fructe de pădure.

Apariţia unui dozator

Carmen Cojocaru este fericita posesoare a unui astfel de aparat de produs suc, ce şi-a făcut loc, de curând, în piaţa Miniş, din sectorul 3 al Capitalei. Epopeea achiziţionării maşinăriei nu are însă nicio legătură cu modelul clasic capitalist, „te-ai dus cu banii şi ai cumpărat produsul”, ci pare mai degrabă desprinsă dintr-o adevărată aventură omului prin epoca în care i-a fost dat să sălăşuiască. Aşadar, sosirea noului dozator în piaţa Miniş poate fi împărţită într-o serie de trei etape distincte şi parţial palpitante.

1.     Identificarea obiectivului. Dozatorul a fost descoperit de către fata doamnei Cojocaru, la finalul unei cercetări de piaţă realizată pe Internet, în decursul câtorva săptămâni. Traseul invers ar suna cam aşa: situri de vânzări a unor produse noi, situri de vânzări a unor produse semi-uzate, situri de ocazii, situri de mică publicitate, depozite din România, depozite din Europa. La final, poza maşinăriei a umplut ecranul calculatorului, deasupra unei adrese din Germania.

2.      Achiziţionarea produsului. Drumul spre Germania a fost creaţia şi realizarea soţului doamnei Cojocaru, Dumitru. Alături de un vecin de bloc, Dumitru Cojocaru s-a îmbarcat în călătoria spre Germania, întinsă pe parcursul a trei zile. La final, pe lângă aparatul de produs suc, în portbagajul autoturismului şi-au mai făcut loc haine, articole de încălţăminte şi unelte de grădinărit.

3.     Plasarea pe piaţă. Dozatorul de suc a fost instalat în centrul pieţei Miniş, chiar la intrarea micului magazin alimentar pe care soţii Cojocaru îl au aici de patru ani. De instalarea propriu-zisă s-a ocupat soţul, însă după mărturiile doamnei, „n-a fost ceva complicat”. Esenţele din care sunt produse sucurile sunt achiziţionate de la supermarketuri, în regim en-gros. Iar reţetele de preparare se aflau pe instrucţiunile din cutia în care a fost adus aparatul.

„Sper doar să nu se strice”

Apariţia dozatorului de suc a fost privită iniţial cu o oareşce doză de circumspecţie de către clienţii fideli ai pieţei. Nu prea s-au înghesuit să cumpere, preferând să contemple aparatul, încercând să-şi dea seama unde şi când au mai văzut aşa ceva. După o săptămână însă, lucrurile au intrat în normal, iar astăzi femeia se laudă că sunt puţini clienţii ce-i calcă pragul magazinului şi pleacă fără vreun bidon de plastic vechi plin cu unul dintre cele două sortimente existente: de portocale (1 leu litrul) sau de fructe de pădure (1,5 lei litrul).

„Cumpără omul, ce să facă cu toate scumpirile astea? Au început să ia şi sifon, de aici de lângă. Mai ţii o sticlă de suc, ceva dulce, când mai vine cineva pe la tine să ai cu ce să-l serveşti, nu? Pentru noi a fost bine, am cumpărat aparatul cu 12 milioane şi ne facem treaba cu el. Sper doar să nu se strice, că nu ştiu unde-l putem repara”, spune Carmen Cojocaru.

Bun, da' nu ca ălalalt

Unul dintre clienţii fideli ai magazinului familiei Cojocaru este acest domn în vârstă, stând în faţa aparatului de suc cu un bidon de plastic gol în mâini. De fiecare dată când vine la piaţă, primul loc în care intră este este mica încăpere de unde-şi cumpără ouă şi pâine. De curând, domnul respectiv a devenit un consumator fidel şi al produselor dozatorului proaspăt instalat. „Soţia mi-a zis să cumpăr. Nu luăm tot timpul, umplu două bidoane de doi litri o dată pe săptămână şi ne ajung. Ei îi place ăsta de fructe de pădure. Mie îmi plac amândouă. Ce să faci, că de sucurile astealalte ce, te mai poţi atinge?”, povesteşte clientul.

Pentru dânsul nu există criteriu de comparaţie între sucul produs la dozator astăzi şi cel de la începutul anilor 1990. „A, nici nu se compară! Păi ăla de atunci era bun, dom'ne. Era rece şi cu bule, vara îţi venea să bei câte o sticlă întreagă dintr-o dată. Şi ăsta e bun, dar ca ăla nu e”, consideră domnul.

Sucurile de la dozatoare conţin aditivi, conservanţi sau faimoasele E-uri. Mult mai bune şi ieftine sunt apa minerală şi ceaiurile de fructe de pădure“.

Nicolae Hâncu, preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Un cântec mare cât o epocă

Frumuseţea şi naivitatea unei epoci, într-o singură fotografie FOTO: BOGDAN DELCEA

Sucurile de la dozatoarele TEC au fost o marcă inconfundabilă a perioadei tulburi de după Revoluţie, celebrii „ani de tranziţie”. Pe atunci, TEC era sinonim pentru „suc”. Primele sortimente lansate au fost cele de struguri şi de portocale, însă, în curând, explozia de gusturi a cuprins, treptat, strugurii, fructele de pădure sau bananele. Perioada de glorie a TEC-ului a fost însă cea a „cocktailurilor”: amestecuri realizate din toate sortimentele de suc disponibile.

Şi astăzi, la aproape 20 de ani de la acele momente, există persoane nostalgice după gustul sucului din copilărie. „Şmecheria era să ceri unul cu <de toate>, sau, mai simplu, <cocktail>. Rafinaţii veneau cu teorii gen <căpşunica cu struguri> e mai bună decât <cola cu banane>”, povesteşte „Mande” pe un forum. „A fost o nebunie când au băgat strugurii… Ţin mint că mă chinuiam să dau gata o sticlă şi nu puteam că era mega acidulată şi bunăăăăăă…”, adaugă un alt forumist, Bică.

Perioada de criză economică profundă în care se afla România la acel moment a construit imaginea unei ţări în care TEC-ul şi blugii erau valori supreme. Nu e de mirare astfel că hitul muzical cel mai ascultat în epocă, privit astăzi cel mult ca o ciudăţenie, era chiar o melodie intitulată „Dozatorul”, interpretată de DJ Boros.  „Că e zi sau că e noapte / Doar aici mereu sunt fapte / La un dozator de suc / Unde chiar şi eu mă duc / Unii se bat, alţii se împacă / Dar nu te băga, că o să le treacă / Veniţi şi voi, veniţi şi voi / Şi veţi vedea exact ca noi / Toate acestea nu sunt prostii / La un dozator de suc le poţi privi”. Iar refrenul trăgea concluzia unei întregi epoci: „Hei, hei, dacă vrei / Un pahar de suc să bei / Vino acum în lumea lui / Lumea dozatorului / Nu uita, nu uita / Că aici e viaţa ta / Că e bine sau e rău / Ăsta-i dozatorul tău”.

Culese de pe un forum

„Ce amintiri! Eu, din păcate, nu am mai avut ocazia de a bea un TEC, că deh, Bucureştiul e într-o continuă schimbare. Probabil când le voi povesti copiilor mei de TEC vor râde de mine“

Farma

„Sucul TEC, guma Turbo, revista cu Rahan... Vreau un suc de la dozator!“

Mutari

„Îmi amintesc ce a urmat dupa TEC: suc concentrat, pus în sifon şi sifonul încărcat. Ah, ce vremuri…“

Sensio

„TEC-ul ăla era o bucurie pentru mine şi prieteni mei. Ne întreceam până la magazin să vedem cu ce are“.

Fabryo

„Heeeeeeeee... Să nu facem uitată Oranjada, măi băieţi. 1 leu plicul… Aţi uitat când mâncaţi praful ăla?“

Licurici