VIDEO Andrei Barbu, antreprenor: „Avem nevoie de un «pedagog al neamului» mai mult decât orice“
0
Andrei Barbu, un tânăr care a renunţat la o carieră în IT pentru a face agricultură, crede că vom trăi într-o Românie mai bună, dacă ne vom schimba mentalitatea ca naţie.
Să renunţi la tot şi să o iei de la zero poate fi un act de curaj sau de inconştienţă. Poate ceva din amândouă. În 2009, Andrei Barbu (29 de ani) a renunţat la siguranţa unui viitor într-o corporaţie pentru un teren viran în Bărăgan, unde urma să „cultive“ primul său vis, acela de a face agricultură. Trei ani mai târziu, le-a încercat aproape pe toate: de la săpat la negociatul contractelor. Ar lua-o de la capăt? „Cu siguranţă“, spune tânărul, chiar dacă un „traseu“ ca al lui i-ar fi descurajat pe mulţi alţii. Andrei Barbu crede în schimbare şi în mai bine. Aici, în România.
„Adevărul": Când, cum şi de ce ai luat decizia de a părăsi o corporaţie din domeniul IT pentru a face agricultură?
Andrei Barbu: În 2008 am cumpărat terenul din Valea Măcrişului (judeţul Ialomiţa - n.r.) şi am început să mă gândesc să fac agricultură. Tatăl meu făcea deja asta de mai mulţi ani, cultiva plante medicinale. Ne-am uitat peste nişte cifre şi am făcut un plan, însă planul acesta s-a dovedit a fi absolut nerealist. La 1 februarie 2009 am plecat din compania IT la care lucram. Aşa că în martie m-am trezit fără job, cu un teren viran într-un sat din Bărăgan. Nu aveam nimic, nici măcar gard. Şi-am început să construim. Avem 2.000 de metri pătraţi, acolo unde este sediul fermei, şi încă 16 hectare de teren arabil. Am făcut pasul acesta pentru că voiam să fiu independent, voiam să fac ceva pentru mine. Acum, că au trecut anii, îmi dau seama cât de naiv şi lipsit de realism eram atunci faţă de cum privesc acum businessul şi faţă de cum aş face astăzi lucrurile.
La ce te aşteptai şi ce ai găsit?
Pornind cu un plan pe genunchi, aşteptările mele erau foarte vagi. Cum o să fie? Bine! 2009 a fost un an foarte dificil şi abia în 2010 au început să se contureze direcţii viabile. 2010 a fost un an bunicel, 2011 şi 2012 au fost nişte ani buni, însă, pentru ceea ce cred eu că poate produce acel pământ din Bărăgan, a fost încă insuficient.
Ai învăţat totul singur sau ai avut pe cineva care să te sfăutiască? Cum a fost să treci de la limbaj de programare la plivit sau dat cu sapa?
Am lucrat cu tatăl meu, care făcea agricultură de un număr destul de mare de ani. Între timp, am căpătat şi eu experienţă. La început am fost foarte entuziasmat. A, batem cuie! Unde e ciocanul? Cum se ţine? Mai bătusem cuie, dar când treci de la cinci cuie bătute într-o viaţă la câteva zeci de kilograme de cuie într-un an, e o diferenţă majoră. A fost multă muncă fizică la început şi, încet-încet, am ajuns la concluzia că trebuie să ies din concepţia că ceea ce fac e o activitate fizică şi să ajung la concepţia că ceea ce fac este antreprenoriat. Adică să învăţ să deleg, iar dacă e de făcut o muncă fizică să nu o fac eu, ci să-mi folosesc abilităţile acolo unde alţii nu pot să o facă. OK, dacă trebuie să bat cuie şi nu are cine să o facă, o fac eu, dar nu acesta trebuie să fie rolul meu.
Dar îţi place să faci lucrurile astea?
Cele mai multe da. Nu-mi place să sap şi este activitatea pe care o fac şi cel mai prost. Îmi place foarte mult să contruiesc. Vii dimineaţa şi nu e nimic. Tragi toată ziua, te bate soarele, te bate vântul, iar seara ai un rezultat, ai ceva palpabil. E o chestie pe care o faci cu mâinile tale, ceva mult mai fizic decât ceea ce făceam la birou.
Mulţi sunt tentaţi de un viitor în străinătate, unii chiar fac acest pas. Tu de ce te-ai încăpăţânat să rămâi aici?
Din păcate, foarte mulţi foşti colegi de facultate şi de liceu sunt plecaţi azi din ţară. În facultate am fost la un curs în Suedia, iar acesta a fost primul contact serios cu o ţară civilizată, cu o altă cultură. În liceu şi în primii ani de facultate eram foarte hotărât să plec, de asta am şi tras foarte tare să am mereu medii foarte bune, să fiu în primii 5 sau 10 din facultate. Credeam că va fi o rampă de lansare pentru un master sau pentru un doctorat în străinătate, voiam să plec şi să nu mă mai întorc niciodată. Însă după ce am fost în Suedia, mi-am schimbat părerea. Suedezii nu sunt cei mai prietenoşi oameni din lume, nu e o ţară cosmopolită. Sunt ei şi restul lumii. Ei sunt blonzi cu ochi albaştri, iar tu nu. Totul e frumos şi bine, dar dacă vrei să ieşi la o bere, n-ai cu cine, pentru că nu vorbeşti suedeza. Iar dacă o vorbeşti, nu te-ai născut acolo. Hotărârea pe care am luat-o atunci - la nivel de subconştient, pentru că nici nu mi-am dat seama de asta decât peste câţiva ani - a fost că nu mai vreau să plec.
Sunt din ce în ce mai mulţi oameni care renunţă la munca într-o corporaţie pentru o viaţă la ţară, privind totul idilic, poate fără să fie conştienţi de dimensiunile vieţii la ţară? Ai vreun sfat pentru ei?
În primul rând vreau să spun că eu, soţia mea şi fetiţa mea nu locuim la ţară. Eu stau 2-3 zile în Ialomiţa, 4-5 zile în Bucureşti. Şi nu m-aş muta cu un copil mic la ţară, în România. Lipseşte prea mult infrastructura, chiar dacă în casa ta ai tot ceea ce-ţi trebuie. Însă te gândeşti că ai nevoie şi de o creşă sau de o grădiniţă unde copilul tău să socializeze cu copii care au măcar valori apropiate. După aceea vine şcoala, iar cele mai bune şcoli sunt în oraşele mai mari...Pe cei care vor să facă acest pas, îi sfătuiesc să se gândească de zece ori înainte. Însă, dacă vor să se mute la ţară cu ideea de a face o afacere în agricultură/procesare/distribuţie de produse, cred că există o piaţă foarte mare, indiferent de zona. Peste tot există oportunităţi.
Cum crezi că s-a schimbat mentalitatea românilor în ceea ce priveşte afacerile în ultimii ani, de când a început criză financiară?
Pentru majoritatea oamenilor nu cred că s-a schimbat nimic. Pentru manageri şi antreprenori, cred că a fost o trezire la realitate şi o revenire la normal.
Tu eşti unul dintre oamenii care au avut curajul să o ia de la zero în România. Care e cel mai important lucru pe care l-ai învăţat din această experienţă? Ai face asta din nou, dacă ar fi să o iei de la capăt?
Deşi credeam că lucrurile sunt mai simple pe cont propriu, am aflat că sunt mult mai multe variabile care trebuie controlate. Şi am mai învăţat că există o curbă a învăţării în orice domeniu. Dacă aş putea să o iau de la capăt aş face aceleaşi alegeri, însă m-aş folosi de experienţă acumulată pentru a nu mai face greşelile manageriale pe care le-am făcut.
Are România nevoie de o schimbare? Cine şi cum poate schimba lucurile?
În mod evident că este nevoie de schimbare. Nu ştiu dacă putem spune că e un singur lucru care să fie schimbat. E vorba mai degrabă de o mentalitate pe care o avem şi care ne duce în punctul în care suntem nemulţumiţi de situaţia noastră, noi că naţie. Probabil că avem nevoie de un „pedagog al neamului" mai mult decât orice. Şi nu discutăm despre o generaţie, ci, probabil, despre mai multe.
„E dificil să repar acum greşelile făcute la început"
Care a fost investiţia pentru ferma din Ialomiţa, de unde ai avut bani?
Am început cu fonduri proprii, aproximativ 20.000 de euro, bani pe care i-am strâns eu. Apoi am început să apelez la rude, prieteni, cunoştinţe, pentru că suma aceea nu a fost deloc suficientă. Însă cred că suma e complet diferită faţă de ce cred că ar fi un minim necesar acum. E destul de dificil să repar acum greşelile făcute la început, din lipsă de experienţă.
Ce fel de greşeli?
Am cultivat plante care nu au căutare prea mare în România. În primii doi ani ne-am axat pe plante aromatice şi, iniţial, am vrut să vindem unor procesatori, însă pentru aceştia era mult mai ieftin să importte din China sau din Turcia. După doi ani, am vrut să schimbăm ceva, să mergem aproape de consumatorul final. Şi-am zis să cultivăm legume, dar să le facem pentru oameni exact aşa cum le-aş face pentru mine, nu cum se găsesc de cumpărat. Însă problema investiţiei iniţiale insuficiente s-a perpetuat. Acum cred că atunci când porneşti de la zero în acest domeniu ai nevoie de o investiţie iniţială de 80.000 - 100.000 de euro. Atunci când porneşti ca mine, doar cu 20 % din investiţie, şi mai „peticeşti" ulterior ici-colo... De aici au pornit foarte multe probleme.
Care sunt lucrurile care merg şi care nu merg?
Şi partea cea mai bună, şi partea cea mai proastă este, de fapt, acelaşi lucru: faptul că livrăm direct la consumatorul final. Avantaje: avem un lanţ foarte scurt, fără intermediari, şi consumatorul primeşte un produs foarte proaspăt, ceea ce înseamnă un avantaj competitiv, avem feedback direct de la consumator. Dezavantaje: distribuţia e o operaţiune care consumă mult timp şi trebuie să vinzi volume mari ca să funcţioneze, în condiţiile în care în Bucureşti traficul e aşa cum e. Pe de o parte, nu aş renunţa la contactul cu consumatorul final decât în ultimă instanţă. Pe de alta, ideea de a avea un intermediar sau un canal de distribuţie care să meargă pe volume mai mari într-un singur loc îmi surâde în acest moment.
Poţi face un profil al clienţilor tăi?
Cei mai mulţi, peste 70%, sunt persoane tinere, care au copii. Îşi doresc o alimentaţie mai atentă, mai ales pentru copiii mici. Noi, în copilărie, am avut altă alimentaţie faţă de cea a copiilor din ziua de azi. Din poveştile părinţilor mei ştiu că ei aveau mari probleme în a găsi mâncarea... dar, de bine de rău, puii ăia mici şi pricăjiţi sau legumele aveau alte proprietăţi faţă de ceea ce se produce astăzi. An după an, calităţile legumelor proaspete se deteriorează, nu se îmbunătăţesc.
CV
Nume: Andrei Barbu
Data şi locul naşterii: 5 mai 1983, Bucureşti
Stare civilă: căsătorit cu Alexandra, au o fetiţă
Studii: Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu", Universitatea Politehnică Bucureşti
Carieră: programator la compania Alvarion (2007 - 2009), din 2009 este proprietarul cosuldelegume.ro
Locuieşte: în Bucureşti şi Ialomiţa
Andrei Barbu este unul dintre bloggerii adevarul.ro şi va împărtăşi cu voi experienţele lui despre agricultură, viaţă sănătoasă şi alimentaţie.
Se încarcă comentariile...
