Victimele infracţiunilor, la mila agresorilor. Un raport arată lipsurile României din sistemul judiciar

Un raport realizat de către ACTEDO, o organizaţie din Cluj care luptă pentru drepturile omului arată că România mai are mulţi paşi de recuperat până va oferi concret dreptate victimelor infracţiunilor. Serviciile pentru victime, dar şi formarea specialiştilor lasă mult de dorit, în comparaţie cu programele pe care le oferă alte state din Uniunea Europeană (UE).

Un raport al organizaţiei  Centrul de Actiune pentru Drepturile Omului - ACTEDO privind Drepturile victimelor infracţiunilor în România arată că ţara noastră trebuie să dezvolte servicii generice de sprijin pentru victimele infracţiunii, numărându-se în prezent printre puţinele state membre UE care nu au astfel de servicii. 

„De asemenea, serviciile specializate de asistenţă (cum ar fi adăpostul, consilierea psihologică, asistenţa juridică), oferite fie de serviciile sociale de stat (DGASPC-uri şi SPAS-uri), fie de ONG-uri, sunt insuficiente, de multe ori inadecvate pentru nevoile victimelor şi prost distribuite geografic, fiind aproape în totalitate absente din mediul rural. În plus, acestea se limitează adesea la copiii victime ale abuzului şi neglijenţei, victime ale violenţei în familie şi ale traficului de persoane, în loc să includă toate victimele infracţiunii. Deşi România a înregistrat progrese în ceea ce priveşte dreptul la protecţie al victimelor prin introducerea ordinului de protecţie în 2012, acest instrument este încă, în mare măsură, ineficient, deoarece sancţiunile sunt rareori aplicate dacă agresorul încalcă ordinul de protecţie. Există, de asemenea, un eşec sistematic al poliţiei de a interveni în cazurile de violenţă în familie şi de încălcare a ordinelor de protecţie, ceea ce perpetuează o cultură a impunităţii pentru agresori. În plus, acest instrument poate fi accesat doar de victimele violenţei domestice, deşi victimele violenţei de gen, inclusiv violenţa sexuală şi traficul de persoane, comise de un membru non-familial pot fi la fel de predispuse la abuz şi intimidare”, arată reprezentanţii ACTEDO. 

În raport se mai precizează că deşi este esenţial pentru protecţia victimelor, autorităţile judiciare nu realizează de obicei evaluarea individuală a victimelor pentru identificarea nevoilor specifice de protecţie.„ Conform Codului de procedură penală, anumite categorii de victime sunt presupuse a fi vulnerabile, inclusiv victime ale violenţei, copiii, victimele infracţiunilor motivate de ură şi ale traficului de persoane. Nu se specifică însă obligaţia de a adapta măsuri specifice de protecţie, ceea ce lasă victimele vulnerabile”, mai arată documentul. 

Cine le apără pe victime?

În ceea ce priveşte dreptul victimelor la informaţii de la primul contact cu o autoritate competentă, precum şi informaţii despre cazul lor pe tot parcursul procesului penal, nu există reglementări şi măsuri pentru a garanta că victimele sunt într-adevăr informate despre drepturile şi rolul lor în proceduri şi că înţeleg informaţiile care le sunt comunicate.

Ca şi recomandări, ACTEDO spune că este nevoie de programe interdisciplinare de formare pentru profesioniştii care vin în contact cu victimele infracţiunilor – ofiţeri de poliţie, procurori, judecători, avocaţi, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor de sprijin pentru victime, psihologi şi asistenţi sociali – între care ar trebui să existe o colaborare reală pentru o intervenţie eficientă. „Este necesară o îmbunătăţire a cooperării şi direcţionării intersectoriale, pentru a asigura un răspuns mai eficient la nevoile victimelor, dar şi pentru a încuraja schimbul de bune practici între actori publici şi privaţi”, se mai precizează în raport. 

Totodată, este necesară o mai multă finanţare din surse publice şi private, care trebuie să fie alocată serviciilor de sprijin pentru victime, pentru a se asigura că victimele infracţiunilor primesc informaţiile, protecţia şi sprijinul de care au nevoie, se recomandă în document. „Finanţarea trebuie să includă susţinerea activă a organizaţiilor de sprijinire a victimelor, creşterea bugetului anual pentru asistenţă publică judiciară, reglementarea şi înlăturarea restricţiilor privind avocatura pro bono, susţinerea activităţilor de dezvoltare organizaţională şi profesională, precum şi finanţarea programelor naţionale care vizează reducerea violenţei şi sprijinirea victimelor”, recomandă autoarea raportului, Alexandra Columban. 

Raportul a fost realizat în iulie 2018 şi reprezintă o radiografie a stadiului în care România se află în ceea ce priveşte serviciile de sprijin alocate victimelor infracţiunilor.