Viaţa după moarte şi spaţiul dintre moarte şi viaţă - există lumină la capătul tunelului?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tata a făcut primul infarct la 48 de ani. A fost un infarct major, cu moarte clinică ce a durat un timp record - peste 20 de minute - medicii de la Fundeni au încercat să îl resusciteze, până la  urmă cu succes. Tata şi-a revenit după o perioadă lungă de moarte.

În timp ce tata a făcut infarctul eu eram în examenul de bacalaureat. Când am terminat examenul doamna dirigintă mi-a spus că trebuie să merg fuga acasă. Nu mi-a spus de ce. Iar „fuga acasă” era ceva relativ - trebuia să fug la staţia de troleibuz unde trebuia să aştept troleibuzul numărul 66 care să mă ducă de la colegiul „Mihai Viteazul” acasă în Colentina. Acolo am dat peste vecini surescitaţi care mi-au spus să merg la spitalul Fundeni şi mi-au dat de înţeles că trebuie să mă asptept la ce e mai rău. Alt aşteptat, alt troleibuz.

La Fundeni tata era în comă. Intubat, în terapie intensivă, era umflat, nici nu mai semăna cu tata. Părea o creatură străină, cu tuburi ieşind din fiecare orificiu. Dar era tata.  

În timp ce tata a făcut infarctul eu eram în examenul de bacalaureat.

A stat în spital luni de zile. Cu mama la capul lui. A durat mult timp, săptămâni de zile, până ce tata încet, încet a început să se facă mai bine. Între timp eu mi-am dat examenul de admitere la medicină şi am aflat şi rezultatul- intrasem şi încă foarte bine. Când tata şi-a revenit cât de cât nu avea niciun pic de memorie de scurtă durată.

Era într-un salon cu vreo şase pacienţi. Eu la capul lui. Iar el la fiecare cinci minute mă întreba: „Mai Dănuţ, parcă aveai ceva examen de dat, l-ai dat?". „Tata, am dat examenul la medicină". „Vai de mine, şi ce ai făcut?". „ Am intrat". Iar lumea se deschidea pentru el: „VAI CE MĂ BUCUR!!!! OAMENI  BUNI, BĂIATUL MEU A INTRAT LA MEDICINĂ!!!". Şi mă lua în braţe, mă săruta, se bucură sincer.

Apoi uita, şi după cinci minute iar mă întreba ce am făcut la examen. Şi iar se bucura sincer. Când mi-am dat seama că pot să îi creez o bucurie sinceră la fiecare cinci minute am intrat în joc. Am avut aceeaşi conversaţie câteva zile, ritmic. „Ce ai făcut la examen?". „Am intrat". „Vai ce mă bucur, oameni buni, băiatul meu a intrat la medicină!!". Colegii de salon au început şi ei amuzaţi să participe la exploziile de bucurie sinceră de la fiecare cinci minute. Din cinci în cinci minute salonul lui tata exploda în aplauze şi fericire spre nedumerirea personalului medical de pe culoar.

« Auzi, Dane! Ăştia sunt uimiţi că cică am avut moarte clinică 20 de minute, cel mai mult dintre toţi pacienţii de aici. »

Apoi tata s-a făcut din ce în ce mai bine. Şi mi-a spus într-o zi: „Auzi, Dane! Ăştia sunt uimiţi că cică am avut moarte clinică 20 de minute, cel mai mult dintre toţi pacienţii de aici. Şi acum vin tot felul de oameni la mine, pacienţi, dar şi surori medicale, care mă întreabă dacă am văzut ceva când eram în moarte clinică. Pot să deschid o mică afacere. Dacă taxez 25 de lei pentru fiecare care vrea să ştie despre morţii lui, pot să fac bani povestindu-le despre bunica moartă sau despre cine vor ei! Mamma mia, a dat norocul peste mine!" Bineînţeles că tata glumea, dar pelerinajul la patul lui cu întrebarea dacă a văzut ceva în timpul morţii clinice era foarte real. Tata devenise o mică legendă în spital.

 Şi aşa am început să citesc despre viaţa după moarte şi experienţele din timpul morţii.

image

Există viaţă după moarte? Există suflet? Sufletul este diferit de conştientă, diferit de creier? Există un spaţiu între viaţă şi moarte? Oamenii care sunt resuscitaţi vin înapoi din acel spaţiu dintre viaţă şi moarte? Ce este acel spaţiu?

Tata, din păcate,  nu a fost de mare ajutor pentru că nu îşi amintea nimic. Dar există o mare de informaţie în literatură şi mai recent pe internet despre viaţă după moarte şi spaţiul dintre cele două stări.

Majoritatea oamenilor de ştiinţă cred că totul este în creier, iar când creierul moare totul se opreşte, totul moare. Dar părerile sunt foarte împărţite. Există oameni de ştiinţă care cred cu toată puterea că sufletul şi conştienţa nu sunt generate exclusiv de funcţia creierului, că provin cel puţin parţial din altă parte a fiinţei umane. 

De aceea apar întrebări de genul - dacă totul este în creier, cum se explică faptul că atunci când o persoană nu are circulaţie sanguină la creier (ca în timpul stopului cardio respirator, când creierul nu funcţionează şi are Electroencefalogramă fără stimuli), acea persoană poate simţi, auzi, vedea, conştientiza? Cum de poate clădi amintiri? Pacienţi treziţi din stop cardiorespirator  au dat detalii din memorie despre persoane care au participat la resuscitare, detalii de îmbrăcăminte, detalii din salonul medical, etc. 

 Este interesant şi faptul că cei care descriu o prezentă divină o descriu în funcţie de religia proprie

Există multă informaţie referitoare la ce se întâmplă când omul moare - de cele mai multe ori informaţia provine din poveştile celor care ca şi tata au avut "moarte clinică" din care s-au trezit. Unii descriu un tunel întunecat cu o lumină la capăt, alţii descriu o prezenţă divină, alţii se simt că se desprind de corp şi plutesc în tavan, privind în jos la propriulcorp. 

Este interesant şi faptul că cei care descriu o prezentă divină o descriu în funcţie de religia proprie - creştinii l-au văzut pe Isus, budiştii pe Buda, cei atei au văzut o lumină şi au simţit o prezenţă caldă. Se pare că toţi care au simţit o prezenţă divină au simţit şi o senzaţie de bine, de cald, de "totul este ok". S-au trezit fără frică de moarte. Foarte interesant este şi faptul că aceleaşi senzaţii au fost trăite şi de copii mici de 3 ani de zile care sunt în afara suspiciunii de şarlatanie. 

Cu cât citeşti mai multi în domeniu cu atât îţi dai seama că există multă informaţie în marea majoritate neverificată. Am încercat să dau atenţie informaţiei care provine din surse cât mai legitime, surse medicale şi ştiinţifice.

Moartea nu este imediată, ci este un proces activ care durează o perioadă de timp şi care poate fi reversibil.

Un grup de medici de urgenţă care se ocupă în principal cu resuscitare au început un proiect ambiţios de cercetare care studiază chiar acest subiect - ce se întâmplă când mori. Acest studiu se numeşte AWARE şi este un proiect ştiinţific ambiţios, care cuprinde peste 25 de spitale de urgenţă din America de Nord şi Europa. 

Moartea nu este imediată, ci este un proces activ care durează o perioadă de timp şi care poate fi reversibil. În lipsă de sânge şi oxigen celulele mor printr-un proces numit "apoptoză", adică moarte programată. Temperaturile scăzute pot încetini acest proces de moarte - de aceea procesele de resuscitare constau şi din răcirea corpului bolnavului pentru a „câştiga ceva timp”. Nu îngheţare, care ar traumatiza celulele, ci răcire. 

Moartea este un proces fiziologic, cu biochimia şi biofizica ei proprie, iar procesele pot fi reversibile dacă se acţionează în timp util.

image

Unul din fenomele interesante din „spaţiul dintre viaţă şi moarte" este cel de desprindere de corp şi de plutire lângă tavan, privind în jos la propria persoană şi la procesul medical de resuscitare. Unii din pacienţi au avut amintiri destul de  detaliate despre ce s-a întâmplat în timpul propriei resuscitari. De aceea unii medici au scris plăci cu mesaje secrete pe care le-au plasat undeva sus, unde numai cineva care ar "levita" le-ar putea citi. Din păcate până la ora actuală se pare că nimeni din cei care au "plutit" nu a putut citi mesajul. Dar acest lucru nu înseamnă că nu au plutit, înseamnă doar că nu au putut citi şi interpreta mesajul respectiv.  

Dr. Blanke a concluzionat că aceste fenomene, cum ar fi vederea unei fantome sau senzaţia de despărţire de corp, nu au nimic paranormal. Sunt stări fiziologice de stimulare a unui anume lob al creierului.

Foarte interesante sunt experimentele Dr. Blanke din Geneva. El a plasat mici electrozi în diverse părţi ale creierului în scop de a cerceta epilepsia. Şi a dat peste altceva. Când a stimulat cu un curent electric de intensitate mică un anume electrod din lobul temporoparietal, pacienta a văzut o fantomă aşezată pe pat lângă ea. Era un bărbat care încerca să interfereze cu mişcările ei, care putea să o atingă. Când curentul înceta, fantoma dispărea. De fiecare dată când Dr. Blanke stimula cu curent electric acel electrod, fantoma reapărea. 

O altă pacientă, când Dr. Blanke a stimulat alt electrod, a avut senzaţia de despărţire de corp şi de plutire în tavan. Acelaşi fenomen ca şi cel trăit de cei întorşi din moarte. Senzaţia se repeta de fiecare dată când medicul dădea drumul la curentul electric în acel electrod. Articolele Dr. Blanke au fost publicate în jurnale ştiinţifice respectabile, ca revista „Nature” şi „Brain”. Dr. Blanke a concluzionat că aceste fenomene, cum ar fi vederea unei fantome sau senzaţia de despărţire de corp, nu au nimic paranormal. Sunt stări fiziologice de stimulare a unui anume lob al creierului.

image

Dar adepţii paranormalului cred altceva. Ei cred că poate stimularea unei anume zone din creier deschide ochii spre o altă dimensiune, unde fantoma există, unde oamenii pot pluti. Poate cei cu daruri paranormale nu sunt şarlatani, poate că pot să îşi stimuleze şi controleze acea parte a creierului.
 
Un lucru pare cert. Creierul este magnific şi are puteri mai mari decât simpla inteligenţă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite