Lucrurile acestea se traduc, desigur, şi în plan practic: printre altele, tinerii vor fi preferaţi de angajatori (unii dintre aceştia chiar nu sunt interesaţi să angajeze oameni peste 30 de ani), iar bătrânii vor avea un cuvânt greu în societate.

Am văzut cu toţii la televizor, zilele acestea, un bătrân de 88 de ani, cu părul complet alb, cum înjura de mama focului şi încerca să-i lovească pe jurnaliştii care-i puneau întrebări. Este vorba de Alexandru Vişinescu, comandantul penitenciarului de la Râmnicu Sărat, în anii ‘50. Pe drept cuvânt, închisoarea a fost numită de istoricul Marius Oprea „un fel de Auschwitz“, regimul de detenţie de acolo fiind unul dintre cele mai inumane din sistemul concentraţionar comunist din România. Iar Vişinescu, şeful ei, a fost unul dintre cei mai duri torţionari, responsabil de multe torturi şi crime.

Dacă l-ai vedea plimbându-se prin Cişmigiu, parc pe lângă care locuieşte, l-ai privi cu deferenţă, pentru că ai avea ceea ce se numeşte „respect pentru părul lui alb“. Asta pentru că funcţionezi după modelul de gândire care spune că bătrânii reprezintă ceva preţios, o comoară pentru societate. Cine nu are bătrâni să-i cumpere, nu? Din păcate, doar părul alb nu reprezintă o garanţie a valorii, a înţelepciunii, a bunătăţii şi nici măcar nu e ceva care ar trebui respectat în mod automat. Părul alb al lui Alexandru Vişinescu ne demonstrează cu prisosinţă acest lucru.

La fel de greşite sunt şi prejudecăţile favorabile pe care le avem faţă de tineri. Asta, chiar şi când e vorba de racilele trecutului, de moşteniri din vremea comunismului, de mentalităţi care ţin societatea românească pe loc.

La începutul anilor ‘90, îi auzeam pe unii că salvarea noastră va fi în tineri, că trebuie să se retragă dinozaurii din zona politică, pentru ca ţara să beneficieze de o necesară infuzie de sânge proaspăt, nepervertit. Problema e că, după cum s-a văzut ulterior, sângele tânăr nu e neapărat şi nepervertit. Dinozaurii au avut grijă să-şi crească puii, care să le ducă interesele mai departe, aşa că viaţa noastră politică este în continuare populată de astfel de creaturi, doar că acum vorbim de exemplare tinere.

Am văzut, la torţionarul Alexandru Vişinescu, că o fiară care îmbătrâneşte nu se transformă într-o fiinţă mai bună, ci devine doar o fiară bătrână. La fel, un ticălos tânăr e doar un ticălos la început de drum. Nici tinereţea, nici bătâneţea nu sunt, din păcate, nişte remedii pentru bolile spiritului.