Vârful valului 5 va fi atins în câteva săptămâni: „Vom avea 25.000 de cazuri pe zi sau mai multe“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
2.805 paturi sunt func'ionale la ATI FOTO Mediafax / Andreea Alexandr
2.805 paturi sunt func'ionale la ATI FOTO Mediafax / Andreea Alexandr

Adriana Pistol, şefa Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor, avertizează că vârful valului 5 – cel al tulpinii Omicron – ar putea să fie atins, în România, în câteva săptămâni şi că e posibil să avem peste 25.000 de cazuri pe zi. Medicii atrag atenţia că România e nepregătită pentru ceea ce urmează

Şefa Centrului Naţional pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor, medicul Adriana Pistol avertizează că vârful valului tulpinii Omicron ar putea să fie atins, în România, în câteva săptămâni. „Este posibil ca până la jumătatea lunii ianuarie, varianta Omicron să reprezinte jumătate din tulpinile secvenţiate pe săptămână şi să devină dominantă. Există posibilitatea ca, la sfârşitul lunii ianuarie, ea să devină comunitară”, a declarat miercuri Pistol.

Aceasta a adăugat că pentru o bună pregătire este nevoie să ne uităm la scenariul cel mai rău. „Dacă se va petrece scenariul cel mai optimist, atunci vom atinge în ziua 37, respectiv 41, numărul de 25 de mii de internări. Dacă se va petrece ceea ce este mai rău, respectiv 27 de zile ca să umplem 25 de mii de paturi de spital. Mergând la paturile de ATI, se vor ocupa 1.500 de paturi ATI, pe scenariul mediu în 26 de zile, iar cel mai pesimist în 20 de zile”, a mai spus ea.

Medicul a precizat, de asemenea, că există câteva vulnerabilităţi: „Aproape 60% din populaţia vulnerabilă, cu vârste peste 65 de ani, populaţia cu boli cronice nu este vaccinată. Aproximativ 25% din persoanele vaccinate cu schema completă au efectuat şi doza booster”.

Cum se pregătesc autorităţile 

La rândul lui, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat măsurile pentru valul 5 al pandemiei, printre care se numără aducerea în ţară a medicaţiei care poate fi administrată în sistem ambulatoriu pentru pacienţii cu COVID, mărirea capacităţii de testare, elaborarea ghidului de recomandări pentru monitorizarea ambulatorie. 

„Accesul la testare este esenţial pentru a depista infecţia. Se testează oricine are simptomalogia sau care are contact cu o persoană infectată”, a afirmat Rafila. 

Pregătirea spitalelor 

Oficialul a vorbit şi despre creşterea capacităţii de răspuns la nivelul asistenţei medicale spitaliceşti. „Am făcut evaluări privind starea instalaţiilor electrice şi de oxigen pentru a creşte siguranţa pacienţilor. Contribuţia managerilor şi autorităţilor locale este esenţială pentru a reduce riscul la care au fost supuse câteva spitale din România. Am avut întâlnire cu DSP, avem 20 la sută de paturi alocate pentru pacienţii COVID, adică 25.000. Am crescut bugetul cu 65 la sută pentru secţiile ATI”, a precizat ministrul. Sunt funcţionale 2.805 paturi de ATI, paturi asigurate şi cu echipamente şi personal. 

Ministrul Sănătăţii a mai declarat că şi-ar fi dorit introducerea certificatului COVID, dar acesta nu a fost adoptat. El a precizat că autorităţile doresc să evite trei lucruri, şi anume un lockdown care va afecta serios viaţa economică a ţării, închiderea şcolilor, pentru că totdeauna a militat pentru şcolile deschise, în condiţii de siguranţă pentru elevi şi profesori, şi ceea ce preocupă cel mai mult, un număr cât mai mic de decese. 

Măsuri de acoperire politică 

Doctor în neurobiologie al Universităţii Southern California, din Los Angeles, Mihail Bota este de părere că planul pus la punct de ministrul Rafila are prea puţine lucruri aplicabile. „Este o măsură politică, luată pentru a se acoperi în faţa publicului. Prea puţine lucruri sunt aplicabile acum. Ministrul vorbea, de exemplu, de evaluări privind starea instalaţiilor electrice şi de oxigen pentru a creşte siguranţa pacienţilor, dar nu a spus nimic dacă i-a întrebat pe cei din spitale dacă au bani de senzori de oxigen, care sunt costisitori. Apoi vorbea despre evaluarea ambulatorie inclusiv din punct de vedere imagistic a bolnavilor COVID, dar nu a spus unde, în ce spaţii, cu ce personal medical şi cu ce aparatură. Medicul de familie nu poate face evaluare imagistică. Un fel de vise.

Cum valul 5 este aşteptat să vină şi cu 25.000 de pacienţi pe zi, un mic calcul ne arată că tratamentele de pe stoc ajung pentru tratarea celor infectaţi în numai cel mult două zile. Astfel, cei care se infectează în ziua a treia rămân fără tratament Mihail Bota doctor în neurobiologie al Universităţii Southern California, din Los Angeles

Pacienţii vor ajunge la evaluare tot în spitalele sufocate. Mai grav este că nu avem medicamente. Şi asta reiese chiar din datele transmise de Ministerul Sănătăţii. La capitolul antivirale specializate avem pe stoc tratamente pentru puţin peste 42.000 de pacienţi. La fel, anticorpi monoclonali avem pentru puţin peste 50.000 de pacienţi, iar la capitolul imunomodulatoare există pe stoc tratamente pentru mai puţin de 15.000 de pacienţi. Cum valul 5 este aşteptat să vină şi cu 25.000 de pacienţi pe zi, un mic calcul ne arată că tratamentele de pe stoc ajung pentru tratarea celor infectaţi în numai cel mult două zile. Astfel, cei care se infectează în ziua a treia rămân fără tratament”, a precizat neurobiologul. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite