Valeriu Gheorghiţă: Săptămâna viitoare este preconizată livrarea următoarei tranşe. Ce spune despre platforma de programare la vaccinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Gheorghiţă / FOTO Inquam Photos
Valeriu Gheorghiţă / FOTO Inquam Photos

Coordonatorul campanie de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, joi seară, că săptămâna viitoare vor ajunge în ţară alte 180.000 de doze de vaccin, care se adaugă celor 130.000 care mai sunt în prezent în depozite, după ce au fost distribuite vaccinurile pentru următoarele trei zile. Gheorghiţă anunţă că până în 8 februarie sunt programate 500.000 de persoane, iar primele două săptămâni din februarie ”vor fi complicate”.

”După ce s-au distribuit dozele pe următoarele trei zile, mai avem circa 130.000 de doze, care vor fi distribuite în zilele următoare – împreună cu tranşele care urmează să vină - pentru a asigura atât persoanele programate cât şi rapelul”, a afirmat, joi seară, Valeriu Gheorghiţă, la B 1 TV. 

Acesta a anunţat că săptămâna viitoare vor mai veni 180.000 de doze de vaccin. 

”Săptămâna viitoare, luni, este preconizată livrarea următoarei tranşe – 180.000 de doze pentru că se  recuperează deficiul de săptămâna trecută. Pfizer îşi onorează livrările săptămânale. (...) În momentul de faţă sunt aproape 500.000 de persoane programate până pe 8 februarie, la care se adaugă cele care au făcut deja prima doză şi care fac rapelul în această perioadă. Suntem cu dozele aproape pe fix: cât avem pe stoc atât vom folosi. La sfârşitul primei săptămâni din februarie, practic, vom fi aproape cu stocul la zero ”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă. 

Acesta a apreciat că primele două săptămâni din februarie ”vor fi complicate”. 

”Este clar că cererea de vaccinare depăşeşte cu mult disponibilitate de vaccin pe care noi o avem astăzi. Aş vrea să asigur că ne dorim şi noi să creştem numărul de persoane vaccinate cât mai repede posibil”, a mai afirmat Gheorghiţă, menţionând, însă, că suntem condiţionaţi de numărul de doze de vaccin pe care le avem. 

Gheorghiţă a precizat că, dacă va fi aprobat şi vaccinul de la AstraZeneca, numărul de doze ar putea creşte. 

Despre platforma de programare la vaccinare

”Platforma din punct de vedere tehnic nu a avut probleme”, a declarat, joi seară, la B 1 TV, Valeriu Gheorghiţă, precizând că problemele de înscriere din anumite perioade au fost cauzate de update-urile necesare. 

”Este foarte complicat să faci acest lucru în timp ce o platformă este în funcţionare. Ieri, de exemplu, erau peste 30.000 de oameni pe secundă care accesau acea platformă”, a adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare. 

Acesta susţine că platforma rezistă la numărul de accesări, dar, pentru că trebuie să preia informaţii din Registrul Naţional de Vaccinare, există unele sincope. 

”În intervalul 1-20 martie sunt deja 300.000 de persoane programate”, a mai precizat Gheorghiţă, făcând apel la puţină răbdare până când numărul de doze care vor ajunge în ţară va fi mai mare. 

”Pentru Moderna avem contractate 3,5 milioane de doze (...) România are contractate circa 12 milioane de doze de la AstraZeneca, dacă aplică procentul de 4,3%. De la Pzise pest 20 de milioane de doze. Este chiar peste ţinta de 10,4 milioane de persoane, dar avem această ţintă de a reuşi vaccinarea, până în septembrie, a peste 10 milioane de persoane”, a mai declarat Valeriu Gheorghiţă. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite