Valeriu Gheorghiţă: Protecţia după doza booster creşte la 60% faţă de infecţia cu varianta Omicron

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Comitetului de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a spus că protecţia faţă de infecţia cu varianta Omicron creşte până la 60% şi faţă de formele severe care necesită spitalizare ajunge la 90%.

„După o primă schemă de vaccinare, protecţia faţă de infecţie (cu tulpina Omicron - n.r.) limitată, este considerabil scăzută, însă se menţine o protecţie faţă de spitalizări şi faţă de riscul de deces Această protecţie este în momentul de faţă considerată ridicată, cu atât mai mult după administrarea dozei de booster”, a spus Gheorghiţă într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Acesta citează studiile recente şi spune că „protecţia unei prime scheme de vaccinare faţă de infecţie, inclusiv infecţia asimptomatică, este de circa 30%, iar protecţia după o primă schemă de vaccinare este de aproximativ 50% faţă de riscul de spitalizare şi decese.”, în aceste cazuri fiind vorba de varianta Omicron.

„După administrarea dozei booster, protecţia faţă de infecţie creşte la 60%, iar faţă de formele severe care necesită spitalizare şi de decese creşte la 90% în primele două luni de la administrarea dozei de booster şi are o tendinţă uşoară de scădere după trei luni de la administrarea dozei de booster”, a adăugat medicul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite