Valeriu Gheorghiţă: „La sfârşitul lunii august, 9 din 10 cazuri de COVID-19 vor fi cu tulpină Delta“. Sunt eficace vaccinurile împotriva tulpinii indiene?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Test COVID-19
Test COVID-19

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul Campaniei Naţionale de Vaccinare, avertizează în perioada următoare va creşte numărul de noi infectări cu noua tulpină Delta.

Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV, a precizat pentru Mediafax că „Se estimează chiar de către experţii europeni că la nivel european, în ţările membre ale UE, tulpina Delta va fi responsabilă, va fi dominantă, în ceea ce priveşte creşterea de cazuri. Pentru august se estimează circa 70% circulaţia acestui virus, adică din toate cazurile de COVID-19, 70% vor fi cauzate de tulpina Delta. La sfârşit de august se estimează chiar o creştere la 90%”.

Tulpina Delta este una dintre cele mai bine adaptate şi are mutaţii care îi conferă o putere mai mare de răspândire. India a clasificat Delta plus – o nouă tulpină a coronavirusului – drept „variantă îngrijorătoare”, dar oamenii de ştiinţă spun că este prea devreme pentru a afla dacă ea reprezintă o ameninţare semnificativă. 

Delta plus, identificată prima dată în aprilie, a fost descoperită în aproximativ 40 de eşantioane din trei state: Maharashtra, Kerala şi Madhya Pradesh. Cel puţin 16 dintre aceste probe au fost găsite în Maharashtra, unul dintre statele cele mai afectate de pandemie. De asemenea, ea a fost găsită şi în alte nouă ţări – SUA, Marea Britanie, Portugalia, Elveţia, Japonia, Polonia, Nepal, Rusia şi China. Tulpina originală Delta, extrem de contagioasă, s-a răspândit până acum în 80 de ţări.

Cât de periculoasă este tulpina Delta

Cercetătorii urmăresc trei caracteristici la mutaţiile SARS-COV-2, pentru a-şi da seama cât de periculoase sunt: contagiozitatea acestora, gravitatea bolii pe care o dau persoanelor infectate şi capacitatea de a ocoli protecţia dată de vaccinuri. Până acum, niciuna nu le-a bifat pe toate trei. Însă tulpina indiană, depistată deja în 74 de ţări de pe tot globul şi legată de simptome noi faţă de mai vechile variante, prezintă un nivel de contagiozitate fără precedent.

"Cel mai mare coşmar al nostru era apariţia unei mutaţii care să prezinte toate cele trei catacteristici. Iar aceasta le are pe toate. Este înfricoşător”, a declarat dr. Bob Wachter, specialistul care conduce Departamentul de Medicină de la University of California, din San Francisco. Potrivit dr. Wachter, mutaţiile anterioare aveau maximum două din aceste caracteristici. 

"Delta este o variantă supercontagioasă, cea mai rea versiune a virusului pe care am văzut-o” , a scris pe Twitter şi Eric Topol, directorul Scripps Research Translational Institute, un institut de cercetare în domeniul geneticii. Cea mai mare îngrijorare a comunităţii oamenilor de ştiinţă nu e legată de transmisibilitatea noii variante sau de gravitatea bolii pe care o dă, ci de faptul că poate infecta persoane imunizate, după ce au fost descoperite cazuri de infectare cu tulpina Delta la oameni vaccinaţi cu schema completă şi care prezentau anticorpi. Aceasta este îngrijorarea – că suntem la fel de expuşi în faţa virusului ca înaintea vaccinării. Şi că există un risc major de a face o formă gravă a bolii. Dr. Bob Wachter: Mutaţia ar putea evolua în continuare, devenind şi mai periculoasă.

Vaccinurile împotriva COVID-19 care folosesc tehnologia ARN mesager (ARNm), precum Pfizer/BioNtech şi Moderna, par a fi eficace împotriva variantei indiene a coronavirusului SARS-CoV-2, a transmis Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite