Valeriu Gheorghiţă a discutat cu omologul din Portugalia despre cum să impulsioneze campania de vaccinare în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Gheorghiţă: Scopul campaniei din Portugalia a fost de a schimba mentalitatea populaţiei faţă de vaccinare, Foto: Arhivă
Valeriu Gheorghiţă: Scopul campaniei din Portugalia a fost de a schimba mentalitatea populaţiei faţă de vaccinare, Foto: Arhivă

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a discutat, marţi, cu omologul din Portulagalia, Henrique Gouveia e Melo, despre posibilităţile de a impulsiona campania de vaccinare în România. Potrivit CNCAV, prin comunicare efieicntă, Portugalia a reuşit să scadă procentul de persoane care refuzau vaccinarea, de la 40%, la doar 2%.

”În vederea optimizării campaniei de vaccinare din România, col. dr. Valeriu Gheorghiţă a avut astăzi o întâlnire, în sistem de videoconferinţă, cu viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, coordonatorul campaniei de vaccinare din Portugalia. Din perspectiva campaniei de vaccinare din România, preşedintele CNCAV a prezentat situaţia la zi şi principalele probleme identificate pe parcursul derulării acesteia”, a transmis, marţi, CNCAV, într-un comunicat de presă. 

Potrivit documentului, viceamiralul Henrique Gouveia e Melo a apreciat în termeni pozitivi modul de organizare logistică a campaniei de vaccinare din România. 

Acesta a precizat că Portugalia şi-a axat campania de vaccinare pe trei piloni principali: leadership, campania de comunicare şi organizarea efectivă a procesului de vaccinare. 

”În ceea ce priveşte leadershipul, au avut loc mai multe întâlniri cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale de medici, asistenţi, farmacişti, precum şi cu asociaţiile de pacienţi cu boli cronice şi s-au stabilit principalele elemente de mesaj, care să fie susţinute public într-o manieră unitară” a precizat viceamiralul portughez. 

Viceamiralul Henrique Gouveia e Melo a vizitat de mai multe ori centrele de vaccinare şi a interacţionat cu populaţia, reuşind să transforme campania de vaccinare într-o adevărată ”campanie militară împotriva virusului”, folosind toate „armele” medicale şi ştiinţifice posibile. Rezultatul a fost mobilizarea întregii ţări în lupta împotriva pandemiei. 

”Scopul campaniei din Portugalia a fost de a schimba mentalitatea populaţiei faţă de vaccinare, reuşind să scadă procentul de persoane care refuzau vaccinarea, de la 40%, la doar 2%”, a mai transmis CNCAV. 

”Mesajul meu pentru populaţie a fost foarte simplu. Toţi oamenii vor fi vaccinaţi până la urmă, unii de virusul periculos, impredictibil şi cu efecte devastatoare, iar alţii de vaccinul sigur, predictibil şi eficient. Nu trebuie să ne întoarcem în trecut, ci să privim spre viitor cu încredere, având în vedere că vaccinurile sunt cele care ne-au protejat şi au prelungit speranţa de viaţă. La noi, dezinformarea a fost combătută mediatic de întreaga comunitate medicală şi portughezii au înţeles că nu trebuie să susţină, să promoveze şi să încurajeze mesaje împotriva sănătăţii şi normalităţii” a menţionat viceamiralul Henrique Gouveia e Melo, citat de CNCAV. 

România este pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte procentul persoanelor vaccinate.  Recent, numărul celor vaccinaţi cu cel puţin o doză a ajuns la 6 milioane.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite