Valeriu Gheorghiţă: „Cred că discuţia asupra valului patru nu este dacă vine, ci când vine şi care va fi amploarea lui”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Gheorghiţă / FOTO gov.ro
Valeriu Gheorghiţă / FOTO gov.ro

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, afirmă, miercuri seară, că fără a creşte rata vaccinării, numărul de persoane vaccinate, va fi foarte greu să evităm mai târziu o creştere a numărului de cazuri.

„Este cât se poate de clar că, fără a creşte rata vaccinării, numărul de persoane vaccinate, va fi foarte greu să evităm mai târziu o creştere a numărului de cazuri”, a declarat, miercuri seară, la Digi 24, Valeriu Gheorghiţă.

Potrivit acestuia, în ţările cu rata mare vaccinare – Israel, Marea Britanie – deşi a crescut numărul de cazuri nu a crescut numărul deceselor şi nici al persoanelor internate.

„Decesele care s-au înregstrat, 99%, sunt la persoane nevaccinate. Aici ne aduce ca beneficii foarte mari vaccinarea, pentru că limităm consecinţele aceste pandemii – oameni care ajung în spital, oameni care fac forme grave de boală şi oameni care-şi pierd viaţa”,  a adăugat Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a precizat că, vaccinându-ne, suntem în siguranţă în faţa variantei Delta, care este mult mai contagioasă.

„Un bolnav infectat cu tulpina Delta poate îmbolnăvi alte 6-7 persoane (...) Datele arată deja că sunt multe ţări în care tulpina Delta a devenit dominantă”, a mai precizat Gheorghiţă.

„Nu am ajuns la imunizarea în masă (...) din păcate, mai ales la varianta Delta, imunitatea dobândită ca urmare a trecerii prin boală nu oferă suficientă protecţie, 20 - 50% dintre persoane au risc să se infecteze. Cu cât rata de vaccinare este mai redusă, cu atât viteza de propagare a acestei noi variante este mai mare”, a adăugat preşedintele CNCAV.

Întrebat despre valul patru, Gheorghiţă a afirmat: „Cred că discuţia asupra valului patru nu este dacă vine, ci când vine şi care va fi amploarea lui. Mi-aş dori să ne înşelăm cu toţii”.

Specialiştii esmitează că, la finalul lunii august, tulpina Delta va deveni dominantă.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19 a anunţat miercuri două noi decese provate de tulpina Delta a noului coronavirus, bilanţul fiind astfel de trei decese. De asemenea, Comitetul precizează că varianta Delta are potenţial de a deveni tulpină majoritară la nivel global, precizând faptul că vaccinurile administrate în schemă completă îşi menţin eficienţa faţă de infecţia cu această tulpină.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite