Vaccinarea copiilor ar putea fi făcută numai de medicii de familie

Vaccinarea copiilor ar putea fi făcută numai de medicii de familie

Imunizarea copiilor ar putea fi făcută de medicii de familie FOTO Adevărul

Imunizarea copiilor trecuţi de 5 ani ar putea fi făcută doar de medicii de familie şi nu prin reţeaua de medicină şcolară, ca până acum. Aşa prevede un proiect al Ministerului Sănătăţii, pus în dezbatere publică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Medicii şcolari avertizează că sunt şanse mari ca rata vaccinală să scadă dramatic, în timp ce experţii în sănătate publică atrag atenţia că acest lucru ar putea duce la riscul apariţiei unor epidemii în şcoli începând cu această toamnă.

„Responsabilitatea se mută pe părinte. Nu avem nicio garanţie că toţi părinţii se vor duce cu micuţii la medicul de familie. Vaccinurile sunt extrem de importante iar acum ele se fac într-un mediu organizat, îi prindem în şcoală şi îi vaccinăm. Dacă se schimbă modalitatea de vaccinare ne putem aştepta la orice, inclusiv la epidemii în colectivităţi”, a explicat, pentru „Adevărul”, medicul Kristina Moldovan, preşedintele Societăţii Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri.

Pe de altă parte, medicul de familie Doina Olteanu susţine că în Călăraşi nu prea sunt medici şcolari, şi în consecinţă, campania de imunizare nu a fost făcută prin reţeaua de medicină şcolară, ci prin medicii de familie. Aşadar, Olteanu spune că propunerea MS este una de bun augur.

La rândul lui, medicul Victor Olsavzsky, reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în România, e de părere că există argumente viabile şi la nivelul medicilor de familie dar şi la nivelul medicilor şcolari. În Europa, nu se mai face vaccinare în şcoli pentru că nu mai există reţea de medicină şcolară, arată acesta care mai completează că „pe de altă parte, medicul de familie nu este în acest moment stimulat să aibă toţi copiii lui de pe listă vaccinaţi”.

Reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii atrage însă atenţia că dacă nu sunt administrate vaccinurile consecinţele asupra copiilor sunt grave. „Este o suferinţă inutilă a copilului, care poate fi prevenită. Sunt o serie de boli din care se moare, cum este rujeola. Trebuie administrat vaccinul, fie că îl face medicul de familie sau cel şcolar”, a conchis reprezentantul OMS.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: