Va mai amintiti de...

Va mai amintiti de...

Va mai amintiti de...

Zavaidoc Îl chema, de fapt, Marin Teodorescu şi se născuse în 1896, la Piteşti, în familia unui vestit lăutar, Tănase Teodorescu. Mama, Constandina, cînta la vioară şi ţambal. Numele de


Zavaidoc

Îl chema, de fapt, Marin Teodorescu şi se născuse în 1896, la Piteşti, în familia unui vestit lăutar, Tănase Teodorescu. Mama, Constandina, cînta la vioară şi ţambal. Numele de lăutar pare să fie o poreclă. În zona Teleormanului, „zavaidoc” termen întâlnit şi astăzi, înseamnă năbădăios. Formează, în tinereţe, un taraf, împreună cu fratele său, Vasile, şi cu sora lor, Zoe. Taraful „Fraţii Zavaidoc”.

Devine rapid un lăutar apreciat, cântând în restaurantele şi grădinile de vară ale vremii. În timpul Primului Război Mondial, se înrolează, dar îl descoperim şi printre artiştii ce încercau să întreţină curajul soldaţilor alături de George Enescu, Maria Ventura sau de tarafurile lui Fănică Luca, de lăutari ca Nicu Buică sau vestitul Cristache Ciolac.

În perioada interbelică, într-un Bucureşti care încearcă să uite ororile războiului, Zavaidoc, deşi îndemnat de compozitorul Dumitru Mihăilescu-Toscani sau de Petre Ştefănescu-Goangă să încerce să devină cântăreţ de operă, preferă să cînte în localuri. În 1937, cucereşte Cartierul Latin din Paris, cîntînd în restaurantul unui alt român, George Botez.

Restaurantele bucureştene se întrec în oferirea contractelor: Kiseleff, Parcul Trandafirilor, Unic, Roata lumii, Cireşica. Cireşica era atunci un loc al boemei, mai ales al celei actoriceşti. Staţia de tramvai din faţa localului devenise cunoscută sub numele de Zavaidoc. Cântă melodii populare, romanţe, cântece de mahala.

 "Din ochii care-au plâns vreodată", "Dă-mi mâinile să le sărut" se învecinau cu "De când ne-a aflat mulţimea", "Bătrâneţe, haine grele" sau ... "Aseară fusei la una". Îl deosebea de ceilalţi interpreţi ai vremii stilul „suburban” de interpretare, accentele puse pe finalul versurilor cu voce ridicată, felul frust de conducere a vocii. Moare în ianuarie 1945. Unii dintre noi i-au putut auzi vocea la Târgului Colecţionarilor, sesizând sau nu că el reprezenta o epocă pe care o evocăm de multe ori cu nostalgie.;