Utilizarea fără drept a cardului de sănătate va fi infracţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Folosirea fără drept a cardului de sanatate va fi infracţiune
Folosirea fără drept a cardului de sanatate va fi infracţiune

O ordonanţă de urgenţă care prevede că utilizarea fără drept a cardului de sănătate este infracţiune va fi discutată în şedinţa de miercuri a Guvernului. Aşa a anunţat, miercuri, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.

„Avem o ordonanţă de urgenţă astăzi pentru a modifica Legea 95 în sensul alinierii prevederilor legii cu prevederile noului Cod fiscal. În acelaşi timp, reglementăm utilizarea cardului de sănătate şi definim faptul că utilizarea fără drept a cardului de sănătate constituie acum infracţiune", a declarat Bodog la începutul şedinţei de Guvern.

Totodată, Bodog a afirmat că prin această OUG se va asigura armonizarea cu prevederile Codului fiscal, astfel încât banii să ajungă de la bugetul de stat direct în Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate.

"Prin armonizarea cu prevederile Codului fiscal, uşurăm finanţarea şi ajungerea fondurilor de la bugetul de stat la Casa de Asigurări, în aşa fel încât să scoatem Ministerul Sănătăţii din această ecuaţie. Banii vor ajunge de la bugetul de stat direct în Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate", a explicat Bodog.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite