Carnagiul canin din România oripilează Uniunea Europeana şi transformă în coşmar viaţa a jumătate din populaţia ţării, iubitoare de animale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotografie făcută recent în Turcia: comuniunea între copil şi câine de pe stradă FOTO Arhivă personală
Fotografie făcută recent în Turcia: comuniunea între copil şi câine de pe stradă FOTO Arhivă personală

Nimic nu a reuşit să fractureze şi să învrăjbească mai mult societatea româneasca decât decizia Parlamentului, girată de Curtea Constituţională, de a legifera astăzi, în anul 2013, la nivelul de dezvoltare şi civilizaţie europeană de la acest moment, uciderea în masă a unei întregi populaţii canine.

Aceasta ca pedeapsă colectivă şi soluţie finală pentru rezolvarea unei probleme, de altfel extrem de evidente, însă cu soluţii contemporane şi nu primitive, demne cel mult de Evul Mediu întunecat.

S-a creat o falie extrem de adâncă în societatea românească, între jumătatea de populaţie iubitoare de animale şi cealaltă jumătate, neiubitoare de animale, adepta soluţiei finale pentru rezolvarea unei probleme majore, cu care societatea se confruntă. Populaţia este împărţită, iar ura dintre cele două jumătăţi este înfiorătoare. Însă în afară de acest sentiment de ură reciprocă, de care cred că România nu avea nevoie în acest moment al dezvoltării ei, pe un fond de criză globală parcă fără de sfârşit, conlucrarea şi solidaritatea fiind mai degrabă dimensiunile definitorii necesare, s-a întâmplat un lucru extrem de regretabil, care afectează jumătatea de populaţie iubitoare de animale, iubitoare de oameni. Este un adevăr care nu mai are nevoie de a fi dovedit, cel care iubeşte animalele, iubeşte şi oamenii, cel care nu iubeşte animalele, nu iubeşte nici oamenii, aceştia din urmă sunt cei care de altfel fac cel mai mult rău oamenilor, societăţii, naţiunii, ţării în general, lucru care nu mai trebuie cred dovedit, „quod erat demonstrandum”.

Dacă ar fi să facem un portret robot al celui care nu iubeşte animalele şi deci nici oamenii, am putea spune că este malefic, iraţional,  cinic, conflictual, pe întreaga perioadă a vieţii a făcut numai rău şi tot putregaiul şi puroiul acestei răutăţi îl îndreaptă, frustrat fiind de multe neîmpliniri, în special personale, care mai greu se văd cu ochiul liber, graţie de regulă unor poziţii dominante în societate, vremelnice bineînţeles, împotriva unei populaţii de animale, câinii, atât de apropiaţi omului. Se regăsesc în special între tineri, o parte a lor bineînţeles, fără a generaliza, a celor fără o educaţie solidă, deficitari în lectură, educaţie, muzică, alta decât cea adoptată cu atât patos de respectivii, singurele pârghii care pot sensibiliza o conştiinţă încă neformata, o gândire rudimentară, un comportament încă nedefinit, însă în aceeaşi măsură şi la specia adultă, în special a celor avuţi, parveniţi, pentru care ceea ce nu este al lor şi în special ceea ce îi deranjează este împotriva lor şi trebuie eliminat, indiferent de metode.

Aceştia, împreună cu progeniturile lor, pe care le şi încurajează uneori, sunt cei care otrăvesc câinii, îi lovesc, cu pietre sau orice altceva, făcându-i pe unii dintre aceştia ca atunci când văd copiii să-i identifice cu călăii lor, reacţionând pe măsură, rareori ce-i drept, adică apărându-se de fapt, chiar dacă împotriva speciei lor, a existenţei acesteia. Însă, când eşti bătut regulat de unii copii şi nu numai, când primeşti pietre în corp, cu durerile aferente, când te trezeşti cu un bocanc în burtă pe nepusă masă sau când îţi este spart nasul cu o lovitură aplicată direct în bot, înroşindu-i-l de sânge sau şi mai grav, când eşti servit în loc de un dumicat de pâine, cu un vas de lichid antigel şi mori în chinuri sau rămâi să trăieşti cu sechele şi dureri inimaginabile, cum poţi reacţiona? Cei care astăzi ordonă crima în masă sunt impasibili la astfel de explicaţii, sunt impasibili la durere, cu excepţia durerii lor sau a apropiaţilor din familie, de unde şi groaza mea la gândul cât suntem de diferiţi, chiar dacă am presupune că suntem cu toţii oameni.

Extrem de diferiţi, faţă de exemplu de civilitatea austriacă, germană sau franceză, acolo unde animalul, modul lui de a fi tratat, reflectă lipsă acestei dimensiuni de diferenţă extremă, între oameni, toţi iubind fiinţa, indiferent că este umană sau animală, câine, pisică sau orice altceva sau chiar plantă. Priviţi numai la cum se tratează animalele din grădinile zoologice ale respectivelor state, faţă de holocaustul naţional în acest domeniu din România. Situaţie de altfel foarte apropiată de a Zimbabwe, în Africa pentru cei care nu cunosc acest detaliu geografic, unde în urmă cu câteva zile au fost otrăviţi 87 de elefanţi, morţi în chinuri groaznice, numai şi numai pentru nişte fildeşi. Cum putem cere unui primar de oraş important, care mai zilele trecute solicita consiliului local să fie de acord cu transformarea cetăţenilor urbei în hingheri, contra 5 la10 lei, care să adune şi să aducă câinii de pe stradă în adăpost.  Citez:

„Eu vă propun, tocmai pentru a mări operativitatea, să plătim cetăţenilor care aduc câini în adăpost, la Smeura, vom organiza o zonă de colectare, undeva aici în zona Piteştiului, cu o taxă, o plată, care oricum va fi mai mică decât a operatorului care va colecta câini. Eu vă propun să dăm 5 sau 10 lei de animal. Atât!”

Cât de malefic şi cinic trebuie să fii să gândeşti într-un astfel de mod, prin excelenţă barbar, să permiţi boschetarilor, aurolacilor, nerealizaţilor, frustratilor şi altor categorii suburbane să măcelărească câinii pentru a-i prinde, probabil mai mult morţi decât vii, prin spectacole macabre, lugubre, în faţa copiilor oraşului, ai părinţilor, ai bunicilor, ai cetăţenilor europeni încadraţi în companiile transnaţionale de pe raza localităţii, pentru o hârtie de 5 sau 10 lei. Câtă minte trebuie să ai să înţelegi că respectivele arătări de periferie, după o priză sau mai multe din punga de plastic cu aurolac, vor tăbărî inclusiv peste oameni în curţi, luându-le câinii, vor ajunge şi în Bucureşti, de unde îi vor duce pe nefericiţii de aici în zonă de colectare. De câtă inteligenţă şi bună-credinţa ai nevoie să înţelegi că încalci toate regulile UE, pe ale noastre nu contează, că eşti primar şi unii dintre aceşti primari pot face orice doresc în ţara noastră, reguli europene care interzic strângerea câinilor de alt personal decât cel specializat, hingheri denumindu-se acest termen, atât de abominabil, prin însăşi particularitatea de acţiune specific dâmboviţeană, total diferită de cea civilizată, însă ce mai contează, dacă tot ucidem masa de câini colectată!

După o divagaţie destul de consistentă, revin la ceea ce se întâmplă astăzi cu jumătatea de populaţie iubitoare de animale, cu răul care i s-a făcut acesteia. Viaţa oamenilor iubitori de animale s-a schimbat radical, de la momentul legiferării crimei în masă asupra populaţiei canine. Ei trăiesc un iad, un permanent coşmar, suferă enorm, tresar noaptea în somn, din cauza viselor macabre, la apariţia hingherilor trăiesc drame, încearcă să salveze cu fiinţa lor câini necunoscuţi, care sunt văzuţi şi consideraţi, chiar şi înainte de a fi prinşi, blânzi, pe trotuar sau într-un colţ de construcţie, sau pe iarbă, nebănuind ce îi aşteaptă,  ca şi victime ale atrocităţii naţionale.

Orice zi este un calvar pentru ei, unii primesc şi privesc cu regret mijirea primelor raze de Soare, a zorilor, ştiind că o altă zi cumplită îi aşteaptă. Sunt marcaţi atât acasă, cât şi la serviciu de tragismul situaţiei, mulţi şi-au pierdut concentrarea, sunt permanent trişti, suferă, nu mai socializează decât cu grupul de prieteni cu aceleaşi veleităţi, încercând să găsească soluţii punctuale, locale pentru salvarea prietenilor necuvântători. Preocuparea lor majoră este să folosească fiecare zi din plin până la începerea masacrului pentru salvarea câinilor de pe lângă casa lor sau serviciu, cu care se cunosc de ani şi ani de zile, simţindu-se apropiaţi ca  de nişte vechi prieteni. Îşi tot pun şi repetă la nesfârşit întrebări legate de ce acea bunică iresponsabilă nu este pusă sub acuzare de către Parchet, pentru neglijenţă crasă, lăsând nesupravegheat un copil de 4 ani să haladuie prin parc şi prin zone private asemănătoare infernului, pe o rază de 2 km, unde şi-ar fi putut găsi sfârşitul în multe alte moduri decât cel fatalmente întâmplat, de ce acei părinţi la fel de iresponsabili, care cunoşteau calitatea bunicii şi cu toate acestea i-au permis să se ocupe cum s-a ocupat de copii, au devenit vedete de televiziune, încă din prima zi, când alţii ar fi suferit în tăcerea neagră a priveghiului şi zilelor ce-l urmează, zile de sfâşietoare durere pentru orice tată sau mamă şi nu zile de nesfârşite apariţii tv, de ce aceştia încearcă, neaşteptând măcar ca sufletul copilaşului să se înalţe în ceruri, cu avocaţi rapace, obţinerea pe moartea micuţului de bani urâţi mirositori, sulfuroşi, ca despăgubiri sau daune. Se mai întreabă cât de netrebnici trebuie să fie cei care ordonă programul de masacrare în masă a câinilor de pe stradă, în condiţiile în care adevăratul rezervor de câini, care alimentează strada, curţile oamenilor, de la oraşe şi sate, aprovizionează marile concentrări urbane cu mii şi zeci de mii de câini anual.

Dacă nu credeţi, pentru că sunt şi economist în afară de iubitor de animale, vă invit la un calcul simplu: o comună cu 3000 de familii numără cel puţin 3000 de câini, câte unul de fiecare gospodărie, şi ştim că de regulă sunt mai mulţi, însă ne limităm la acest minim. Cei 3000 de câini nesterilizaţi, în două cicluri de reproducere anuală produc un minim de 6000 de câini. Unde credeţi că ajung aceşti câini? Extrapolaţi la întreaga populaţie canină din case şi curţi, de la oraşe şi ţară şi vă veţi cutremură la cât se va ucide în România mulţi ani de acum încolo. Desigur, soluţia este cea clamata ani şi ani de zile de către specialişti şi anume o lege care să oblige în prima fază sterilizarea câinilor din curţi şi abia apoi alte măsuri de gestionare a respectivei populaţii. Ştiţi de ce nu se face acest lucru: din frica politicienilor de a pierde voturi, de a nu-i obliga pe cei ce deţin câini, masa mare de electorat, să facă un efort în acest sens, unii dintre ei fiind atât de înapoiaţi încât cred că sterilizarea înseamnă o înjurătură şi nu ceea ce de fapt reprezintă. Nu mă aştept ca cei din a doua jumătate de populaţie să înţeleagă ceva din ceea ce eu exprim, ei savurează clipele care-i mai despart de începerea genocidului, a holocaustului populaţiei canine, salivează de plăcere la gândul că vor elimina acele elemente nedorite, care le deranjează drumul şi rafinata existenţă.

Ce este interesant, când respectivii îşi plimbă existenţa în vacanţe prin Bulgaria, Turcia, Grecia, acolo unde câinii nu au fost masacraţi, trăind liniştiţi pe străzi, (se observă şi într-o fotografie făcută recent în Turcia, comuniunea între copil şi câine de pe stradă), desigur după finalizarea programului de sterilizare în masă, care în România nici nu a început, banii fiind însă cheltuiţi ca pe Autostradă Transilvania, adică pentru 10.000 de câini sterilizaţi până în prezent s-au repartizat şi cheltuit  cât pentru sterilizarea a 3 populaţii canine, nu mai ridică pretenţii, sper să nu dau idei şi să ceară la Comisia Europeană extinderea programului din România şi în acele zone. Noi sărim peste acest program de sterilizare în masă, recurgând barbar la soluţia finală. De altfel, cred că avem o vocaţie spre distructie şi nu spre construcţie, mă gândesc şi la celălalt subiect la ordinea  zilei, mineritul, toţi deschid mine, în întreagă lume, numai noi închidem, vreo 580 până acum, ne-am şi creat o autoritate specializată în închideri şi nu în deschideri de mine. Această aşa ca un exemplu a ceea ce am devenit.

Ceea ce doresc este să rezonez cu iubitorii de animale, să solidarizam în durerea ce ne sfâşie sufletul, cu toţii întrebându-ne cât de crudă poate fi suferinţa pe care o trăim şi dacă ea este la fel pentru toţi.

Dragii mei iubitori de animale, vă confirm că da, cu toţii suferim enorm, plătim fiecare clipă de iubire faţă de prietenii nostri necuvântători, însă atât de sensibili şi iubitori, care cuvântă prin tot ceea ce înseamnă ei şi noi ştim atât de bine acest lucru, mult mai profund decât orice cuvântator din acea jumatate rea şi crudă a populaţiei noastre şi este o suferinţă continuă. Sperăm în solidarizarea Europei, a întregii lumi civilizate pentru a opri masacrul ce se pregăteşte cu minuţiozitate în birouri bine capitonate şi dotate.

Deja înregistrăm astăzi oribilităţi greu de închipuit, generate de atmosfera creată de cei ce au pus la cale măcelul asupra câinilor din România:
 
 - zeci şi sute de câini otrăviţi cu diverse otrăvuri, moartea lor în chinuri năprasnice;
 
 - câini cu capul tăiat;
 
 - câini omorâţi prin îngheţare/congelare;
 
 - câini introduşi de vii în saci de plastic şi asfixiaţi prin închiderea acestora;
 
 - adăposturi supraaglomerate peste noapte, în care câinii se mănâncă unii pe alţii de foame;

 - monştrii de oameni, deghizaţi în proprietari de adăposturi organizate ad hoc, care profitând de situaţia creată, chipurile pentru a salva cât mai mulţi câini recuperaţi din urgie, încasează câte 100 de lei pentru fiecare câine aşa zis "salvat" din ghearele morţii, în adăposturi inexistente, de fapt nişte terenuri virane în câmp deschis, unde oamenii de bună credinţa cred că-i duc pe bieţii câini să-i salveze, care însă mor în chinuri şi mai mari, prin înfometare totală şi devorare în grup. După care sunt îngropaţi, pentru a nu mai putea fi găsiţi de salvatori la vizitele ulterioare. Inutil să vă spun că autorităţile nu întreprind nimic în acest sens, pentru că nu-i aşa, oricum trebuie să-i omorâm, ce mai contează cum mor;
 
 - alte atrocităţi de neconceput într-o ţară în acest secol.

Dragi iubitori de animale, vă admir, apreciez şi respect suferinţa, eforturile, credinţa că mai puteţi îndrepta ceva, că în cele din urmă cineva va da mintea de pe urmă românului, oricare ar fi acela, care va putea opri marea nedreptate ce se apropie! Suntem încă în perioada în care ne rugăm pentru viaţa necuvântătoarelor, sugestiv denumite cei mai buni prieteni ai omului!
 
Să ne unim, această frumoasă jumătate a populaţiei României, cu suflet mare şi frumos, oameni între oameni, iubitori de viaţă, care respectă dreptul la viaţă a oricărei fiinţe şi se luptă pentru acesta, să continuăm lupta, atât în ţară cât şi în Europa, pentru a pune capăt unei suferinţe deja începute, pentru a opri cel mai feroce masacru, asupra unei întregi populaţii canine, din această parte a lumii, dintr-un secol pe care mi-e şi jenă să-l pronunţ, pentru a înceta această oroare de neimaginat, pusă la cale în cel mai perfid mod posibil, odată ce pretextul s-a ivit, într-o atmosferă ce aminteşte de cea a inchiziţiei, dintr-o anumită perioadă neagră a istoriei.

Admiraţie şi mulţumire pentru cei 300 de artişti şi personalităţi ale vieţii româneşti şi mondiale, care sprijină dragostea de viaţă, care s-au constituit într-un grup extrem de valoros, unic prin măreţia spiritului ce-l guvernează, pentru a apăra dreptul la viaţă a nefericiţilor deja condamnaţi!
 
Domnule Radu Beligan, Doamnă Oana Pellea, Domnule Marin Moraru, dragii noştri iubitori de viaţă, de apărători de viaţă, într-adevăr eutanasierea ca şi formă de ucidere în masă a populaţiei canine din România reprezintă un gest barbar.
 
Vocea Dvs, atât de respectată pe toate meridianele Pământului, vocile prietenilor noştri din Uniunea Europeană şi din alte părţi ale lumii, sper să lumineze minţile celor însetaţi de sânge, cu dispreţ de viaţă, indiferent de ce fel de viaţă, să le schimbe, cu toate că mă îndoiesc, convingerile criminale şi să dea forţă celor în drept să îndrepte această greşeală! Iar dacă nu, să trăiască cu remuşcarea întoarcerii spatelui celor ce reprezintă tot ce este mai pur şi frumos în spiritul românesc.
 
Desigur, noi ceilalţi, pentru că suntem oameni, nu ne vom mulţumi cu remuşcările lor şi vom continua luptă pentru oprirea genocidului canin, a masacrului întregii populaţii canine din România!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite