Încă un elev a fost ucis! Ce facem noi, oamenii, ce faceţi voi, instituţiile? Cum prevenim?

Astfel de ştiri tragice apar foarte des în presa din ţara noastră, semn că fenomenul criminalităţii în şcoli este unul de maximă importanţă ce necesită măsuri urgente. Azi la Târgovişte un elev a fost ucis!

Violenţa în şcoli nu este datorată unor factori individuali, personali, situaţionali, ea are cauze complexe şi deci implică actori şi acţiuni multiple (familia, şcoală, poliţia, comunitatea, Guvernul etc). Cercetările ne arată că în mare parte din cazuri există nişte semne de avertizare ale acestor acţiuni grave.
 
Ce măsuri pot fi luate? S-au elaborat studii, cercetări şi s-au gândit programe naţionale (unele eficiente) susţinute de guverne cu costuri de milioane de dolari pentru a preveni violenţa în şcoli (din păcate nu în România) pentru reducerea fenomenului. Şi evidenţele sunt grăitoare!
 
FAMILIA: Deseori familia tratează cu iresponsabilitate, indiferenţă şi erori aceste situaţii. Îmi amintesc de un caz al unui elev violent în şcoală la care lucram că psiholog. După o bătaie cu sânge în şcoală au fost anunţaţi părinţii şi s-au prezentat (cu greu) la şcoală. Am avut întâlniri repetate individuale şi de grup la care au participat şi dirigintele, direcţiunea, elevii în cauză, psihologul şi prima reacţie a tatălui a fost: ”A!€œ Da, eu i-am spus să îl bată pe ăla”. În repetate cazuri, părinţii acestor mici infractori sunt lipsiţi de orice grijă şi acţiune şi nu adoptă nicio măsură, ba chiar încurajează şi ameninţă. Câte sancţiuni sunt aplicate în România părinţiilor iresponsabili ?

Programe de prevenire din timp care să adreseze pe de o parte comportamentul violent, dar şi problemele emoţionale, sociale şi comportamentale. Însă cine le creează, derulează şi susţine? Sunt ele o prioritate a şcolii, Inspectoratului Şcolar, Poliţiei, Primăriei, Guvernului? Mă tem că nu.   
 
Monitorizarea elevilor cu risc crescut, a elevilor agresivi, impulsivi, instabili, cei care au în antecedent acte cu scop şi conţinut agresiv, cei ce frecventează sau aparţin unor găşti de delincvenţi, cei cu multe absenţe şi cu note slabe. Şi deseori ei sunt binecunoscuţi de către elevi şi şcoală.  
 
Psihologii. Numărul de psihologi în şcoli este foarte mic. Psihologul se ocupă de la elevii de grădiniţă până la cei de clasă a 12-a, fiecare cu solicitări multiple, diferite. Ce poate face un psiholog la 600 sau 800 de elevi? Ba, am mai întâlnit printre colegii mei psihologi ce aveau două şcoli plus o grădiniţă în responsabilitatea locului de muncă.
 
Măsuri de securitate crescută. Paznici, gardieni şi poliţişti. Întâlneşti în România situaţii când gardianul şcolii este prieten bun cu elevii delincvenţi. Unii dintre aceştia firavi prin statură şi temperament nu sunt pregătiţi şi nici abili pentru funcţia şi rolul lor important.
 
Măsuri pentru elevii agresivi. Ce păţeşte un elev? Care sunt procedurile de intervenţie? Care sunt soluţiile? Este pedepsit cu o mustrare scrisă sau cu o notă scăzută la purtare? Când acestuia chiar nu-i păsa. Ce alte măsuri are şcoală, nu de pedepsire, ci de prevenire, de tratare a delincvenţei, de reabilitate a elevului în cauză, a îmbunătăţirii situaţiei lui în şcoală şi societate? 

ŞCOALA: climatul de la scoala, educatia, suportul si intervenţiile concrete sunt esenţiale. Se impun ore şi programe de prevenire eficiente constante, repetate, pe termen lung (unele cu începere chiar din clasele mici sau gradiniţă) a violenţei în şcoli, consumului de alcool şi altor droguri, nu simple prezentări sau proiecte sporadice. Poliţia se justifică că susţine programe în şcoli când de fapt sunt doar nişte prezentări plicticoase la care participă un agent cu siguranţa în şcoli, plictisit şi el repetând acelaşi instrucţiuni şi ameninţări pe la n şcoli şi licee, prezentări făcute la grămadă, în sala de sport, care realmente NU au niciun efect in prevenirea violentei. Nici afişele, nici pliantele sau alte campanii în presă se pare că nu îşi ating scopul. Directorii de şcoli trebuie să prezinte o poziţie fermă şi intransigentă.

COMUNITATEA: Aici stam foarte prost. Prost de tot! Colegii elevilor sunt cei care ştiu prea bine relaţiile şi conflictele între tineri şi sunt pasivi şi indiferenţi (nu reacţionează, nu anunţă, nu se bagă, sau le e frică sau le e ruşine,etc), paznicii şcolii, profesorii, diriginţii, trecătorii, părinţii şi familia. Nu poţi asista cu indiferenţă sau chiar cu umor sau nu poţi trece pe stradă nepăsător la scene groaznice de violenţă!

Multiple Instituţii
 
Colaborare eficientă, repet eficientă tovarăşi şi tovarăşe, nu doar €œparteneriate pe hârtii ”bifate” între Inspectoratele Şcolare, Poliţie, Protecţia Copilului, Agenţiile Antidrog şi, de ce nu, ONG-uri şi instituţii religioase (e.g Biserici). 

Modificarea legislaţiei nu rezolvă criminalitatea din şcoli. Dar Guvernul? Guvernul ce face? Poate oferi 450.000 de euro precum în alte ţări europene pentru un program de câţiva ani de prevenire nu doar a violenţei, dar şi a abuzurilor sexuale, agresivităţii, rasismului, etc? 

Până când !!!