Unde e crima organizată?

Vameşii sunt însă doar o faţetă a problemei. Celelalte două sunt politicienii şi crima organizată.

Acum ceva ani, un jurnalist investiga afacerile şi averile unui politician. Acesta din urmă a prins de veste şi i-a solicitat ziaristului o întâlnire, în care a încercat să-l convingă să abandoneze subiectul. Cum toate insinuările şi promisiunile au eşuat, politicianul a pus pe masă ultima carte: „Te fac vameş". Ziaristul n-a ajuns vameş, dar snoava merită consemnată, pentru că trădează adevărata filieră de accedere în această profesie. Rezultatele se văd în aceste zile.

Publicăm azi procedura oficială de recrutare a vameşilor. Uimitoare este rapiditatea cu care cineva se poate transforma, peste noapte, din simplu cetăţean în vameş: sunt suficiente câteva zile, nişte legi învăţate pe de rost şi un examen care, la rândul său, nu e scutit de vulnerabilităţi. Odinioară, despre un om cu acuitate psihologică remarcabilă se spunea că are „ochi de vameş". Asta înseamnă că această profesie nu cere doar o specializare mai strictă decât a altor funcţionari publici, ci şi o anumită vocaţie. Or, din modul actual de selecţie ce observăm? Că poate deveni vameş aproape oricine a terminat un liceu şi are parte de o comisie de examinare binevoitoare. După aceea, învaţă meseria la locul de muncă, când există riscul dovedit că asimilează şi obiceiurile proaste. De aceea, eu n-aş fi chiar atât de rezervat faţă de afirmaţiile unora dintre vameşii reţinuţi în aceste zile, care spuneau că e aproape imposibil să nu fii corupt, altminteri sistemul însuşi te elimină.

Vameşii sunt însă doar o faţetă a problemei. Celelalte două sunt politicienii şi crima organizată. Despre politicieni se vorbeşte destul, nu e cazul să insist aici: hapsâni şi hămesiţi, ar fi în stare, pentru un preţ corect, să desemneze şi o maimuţă în funcţia de şef de vamă.

Şi ajungem la crima organizată. Din câte înţeleg din documentele Justiţiei, în cazul şefei de vamă de la Halmeu, iniţiativa de a-şi cumpăra postul nu a fost a ei, ci a venit din mediul privat. Femeia, mai slabă de înger, a acceptat târgul, iar pentru că nu avea banii necesari, „mediul privat" s-a oferit s-o ajute, organizând o colectă printre cămătari şi contrabandişti. Ni se deschide, parcă, un altfel de tablou. Nu ne aflăm în situaţia în care oameni cu slăbiciuni, funcţionari şi politicieni deopotrivă, sunt puşi în nişte funcţii şi, uneori, nu pot face faţă tentaţiilor cu care care îi îmbie diverşi infractori. Dimpotrivă: crima organizată e cea care îşi preconstituie, cam după fiecare schimbare de guvernare, provizioane de asigurat liniştea. E o investiţie şi asta. Flutură banii pe la nasul vreunei maimuţe, care, la rândul ei, transmite semnalul la decidentul politic. Banii curg pe filieră în sus, iar liniştea infractorilor e asigurată până la următoarea schimbare de guvernare, când procedura se reia. Abia acest tablou e înfricoşător, e metodă şi e definiţia după manual a statului captiv.

Ce mă îngrijorează e că, în zilele acestea, din dosarele Justiţiei şi din dezbaterea publică lipseşte tocmai faţeta care nu are niciodată slăbiciuni, dar are întotdeauna bani: crima organizată.