Unde duce lipsa de prevenţie. Rata de supravieţuire a femeilor diagnosticate la sân, mult mai mică în comparaţie cu restul europencelor

Unde duce lipsa de prevenţie. Rata de supravieţuire a femeilor diagnosticate la sân, mult mai mică în comparaţie cu restul europencelor

Femeile din România nu obişnuiesc să îşi controleze sânii FOTO Adevărul

România se clasează pe penultimul loc în Europa în ceea ce priveşte procentul din populaţia feminină care a făcut un control al sânilor măcar o dată în viaţă şi pe ultimul loc în ceea ce priveşte numărul femeilor care au efectuat măcar o dată în viaţă un test Babeş-Papanicolau.

Aşa arată studiul „Afecţiunile Oncologice Feminine în Români”, potrivit căruia ţara noastră se află între ultimele trei ţări membre ale Uniunii Europene care nu are încă implementat un program naţional de screening pentru cancerul de sân. Iar asta în condiţiile în care procentul mortalităţii cauzate de această boală în ţara noastră este de 36%, mai mare decât media europeană (29%). 
 
„Cu excepţia României, Greciei şi Slovaciei, în toate ţările membre ale Uniunii Europene funcţionează programe naţionale de screening pentru cancerul de sân, unele dintre ele în derulare încă din anii `70”, subliniază documentul citat. 
 
Acelaşi document evidenţiază că rata de supravieţuire a femeilor diagnosticate cu cancer de sân este cu 20% mai mică decât cea a femeilor din Belgia (64% vs. 84%).
 
„Coaliţia pentru Sănătatea Femeii militează pentru servicii medicale moderne, integrate, oferite în timp util femeilor din România diagnosticate cu cancer. În condiţiile actuale, rata de supravieţuire a acestora este cu 20% mai mică decât a femeilor din Belgia. Astăzi, în Europa, dreptul la viaţă nu poate fi determinat de ţara în care te-ai născut”, a explicat Mihaela Geoană, preşedintele Fundaţiei Renaşterea. 
 
În ce măsură au participat femeile la un program de screening
 
Studiul elaborat de Coaliţia pentru Sănătatea Femeii evidenţiază cifre îngrijorătoare. Mai precis, 90% din femeile participante la studiu nu au participat niciodată la un program de screening pentru depistarea cancerelor feminine. 
 
Totodată, 87% dintre femei şi 25% dintre medici nu cunosc existenţa programului gratuit de screening pentru cancerul de col uterin, arată cercetarea, în timp ce 85% dintre femei consideră că programele de screening  cresc şansele de supravieţuire.
 
De asemenea, 94% dintre ginecologi şi 91% dintre medicii de familie consideră că un program de screening creşte şansele de supravieţuire. „Majoritatea ginecologilor şi medicilor de familie consideră că succesul unei campanii de screening depinde de promovarea intensă şi acoperirea la nivel naţional”, completează studiul citat. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: