Un tren ruginit într-o gară de periferie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patria noastră a pierdut milioane de suflete luminoase — o hemoragie a creierelor mai mare decât tot ce-am trăit sub ocupaţiile tătăreşti, turceşti sau bolşevice. Crescuţi cu multă trudă şi sudoare de părinţi, şcoliţi apoi în liceele din Transilvania, Moldova sau Vechiul Regat, vagoane întregi de tineri muncesc astăzi pentru a creşte PIB-ul altor ţări. De ce?

Pentru că un regim cleptocratic i-a alungat peste hotare. România a fost sărăcită de politicieni „second hand”, plimbaţi cu limuzine de lux, dar şantajaţi din umbră, zilnic, la fiecare pas.

PSD şi-a dorit o Românie condusă autocratic de jupâni intangibili, care păcălesc mulţimile ignorante, sărace şi dependente de „ajutoare”.  Se defrişează păduri seculare, se ruinează ecosisteme, se distrug clădiri de patrimoniu. Delapidările banului public se fac în numele „solidarităţii sociale.”

Milioane de compatrioţi n-au astăzi bani să-şi facă un concediu peste hotare. Crăciunul în familie e şi mai apăsător acum, când pruncii s-au stabilit definitiv prin Occident. Adevărata sărăcie se vede nu doar în spitalele publice sau şcolile din satele abandonate. Pauperitatea cea mai apăsătoare se află-n sufletele celor resemnaţi cu neputinţa şi singurătatea. Bunicii lipsiţi de mângâierea nepoţilor. Familiile neîmpăcate şi destrămate. Inimile deşirate. Tristeţea de ţintirim. Sufletele moarte.

În timp ce alte ţări se întăresc demografic şi fac salturi tehnologice, noi stăm pe loc, precum trenul ruginit într-o gară murdară. Decorăm de-a valma victime şi călăi, sfinţi şi escroci. Ani de zile am fost conduşi de oligofreni, penali şi beizadele. Sistemul educaţional s-a prăbuşit ca într-o vastă operă de sinucidere naţională. Copiii văd pe micile ecrane doar contra-modele: fufe, bufoni şi manelişti. Din pricina propagandei TV şi a abuzurilor din justiţie, românii brilianţi rămaşi acasă fug de politică şi stau cât mai departe de viaţa cetăţii. 

Generaţia mea a crescut într-o admiraţie sinceră pentru verbul lui Noica, geniul lui Ţuţea şi erudiţia lui Eliade — „intelectuali fascişti”, denunţaţi de avocaţii corectitudinii politice. Trăim o viaţă comunitară pătată de corupţie, desfrâu, hoţie, minciună grea şi droguri uşoare.

Purtăm frecvent măşti înşelătoare. La toate aceste evidenţe ale degradării materiale se adaugă mimetismul ideologic şi cenzura libertăţii reale în numele unei egalităţii imaginare.

Aş vrea să spunem cât mai mulţi, parafrazându-l pe Charles de Gaulle: „la Roumanie n’est réellement elle-même qu’au premier rang”. Dar cine mai vrea o ţară de luptători, campioni şi elevi premianţi? Cine vrea o patrie mândră, în care oamenii reuşesc şi zâmbesc, fiind mereu pe propriile picioare? Câţi ne mai batem, cu adevărat, pentru un ideal?

Fără o trezire spirituală şi o renaştere a civismului vom ajunge o ţară deraiată pe şinele ruginite ale unei periferii de imperiu. Mai e cineva aici?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite