Un scaun pentru rinoceri

Motto: «Sunt mulţi care, ajunşi la un vârf de munte, au ameţeli şi cad; iertaţi-i pe parveniţi»(Octavian Goga)/«Fiecare popor are guvernul pe care-l merită» (Josepf de Maistre)

Preşedintele ţării şi primul ministru îşi dispută un scaun de reprezentare, absurd şi dramatic, precum în profeţia lui George Ionescu, din piesele «Scaunele» şi «Rinocerii»

Şi în timp ce preşedintele ţării şi primul ministru se luptă fiecare pentru scaunul de rinocer, eu mă intreb care sunt priorităţile lor reale pentru ţara asta?

Pe mine mă preocupă să ştiu în primul rând, pentru că tot am făcut alegeri şi vrem o schimbare de atitudine, ce s-a întâmplat cu miliardele de euro rezultaţi în urma reducerilor salariale, a pensiilor, a reducerilor tuturor indemnizaţiilor, reducerilor de personal şi asa mai departe? S-a intamplat cu zece ani in urma. A meritat să se sacrifice poporul ăsta umilit? Ce s-a întâmplat aşadar cu banii? Au fost investiţi? Au fost furaţi? Şi apoi cine a încasat dobânda de pe urma acestei sume uriaşe de bani luată din buzunarele noastre? Nimeni din cei in drept şi dintre cei noi aleşi nu aduc vorba de rezultatul final al sacrificiilor dureroase făcute de poporul acesta parcă blestemat să fie jefuit cu fiecare generaţie. Nimeni nu mai discută despre aceşti bani şi ce s-a făcut cu ei. Însă, preşedintele ţării şi primul ministru îşi dispută scaunul de rinocer.

Faptul că România se împrumută din nou la FMI răspunsul este previzibil. Hoţii prosperă iar proştii plătesc. În aceste condiţii pluralismul politic se goleşte de sens.

Mai există pluralism politic cu adevărat? Opriţi-vă dragi cititori preţ de o clipă din tumultul acestei vieţi cu necazuri recurente şi priviţi sus, acolo, unde se află culoarele puterii. Veţi descoperi mii de vase comunicante ale unui uriaş partid. Şi ce vedem? Vedem mişcări de du-te vino, necontenite, pentru păstrarea puterii: pdl-eii trecând la pnl-ei, unpr-eii devenind psd-ei, strângeri de mână pentru viitoare complicităţi şi cumetrii. Şi în acest uriaş lanţ trofic al vieţii politice transpartinice, poporul român nu are loc, el aparţine unui alt lanţ biologic, inferior, bun numai de exploatat şi distrus.

Apar o serie întreagă informaţii în legătură cu fraude uriaşe şi bănci devalizate. Cine plăteşte? Vinovaţii sunt descoperiţi, învinuiţi, şi cine plăteşte? Când vine scadenţa facturii auzim de fiecare dată sintagma «se va recupera de la bugetul de stat». Adică tot noi.

Deasupra României se tot umflă gogoaşa politică deoarece românul obişnuit nu mai crede în pluralismul politic o iotă iar încrederea în clasa politică a fost înlocuită de foarte multă vreme cu silă şi disperare. Din acest amestec de negativ preaplin se vor naşte furia şi dorinţa de revanşă. Şi atunci vom putea vorbi cu adevărat de revoluţie. Atunci când vechii comunişti, de la activişti la culturnicii de partid vor fi definitiv înlăturaţi din viaţa publică şi din viaţa politică.

Românul obişnuit nu mai poate fi amăgit. El ştie că pentru o pîine furată face ani de puşcărie pe când devalizatorul, mafiotul politic, cu zeci de milioane de euro în conturi, deşi dovedit cu furtul sau crima, nu păţeşte nimic. Şi iată-l iar, ales primar, consilier, parlamentar şi tot aşa cu această menajerie de maimuţoi sterili, care privesc fără să se oprească din jocul partinic al puterii, cum primul ministru şi preşedintele ţării îşi dispută scaunul de rinocer al unei jungle care atomizează o ţară întreagă.