Un preot botosanean a pierdut la FNI banii stransi de la enoriasi pentru pictarea bisericii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preotul Gheorghe Grigoras, parohul Bisericii "Intampinarea Domnului", din Botosani, s-a gandit ca n-ar fi rau sa castige ceva cu banii stransi de la enoriasi pentru pictarea lacasului in care

Preotul Gheorghe Grigoras, parohul Bisericii "Intampinarea Domnului", din Botosani, s-a gandit ca n-ar fi rau sa castige ceva cu banii stransi de la enoriasi pentru pictarea lacasului in care slujeste. A depus la FNI toata suma adunata pana la un moment dat, adica 300 milioane lei. Proiectul de refacere a bisericii nu a mai putut si nu mai poate fi realizat. La cutia milei s-au mai strans, intre timp, vreo 120 milioane lei, dar suma este insuficienta pentru acoperirea cheltuielilor pe care le presupun reparatiile si pictura Bisericii "Intampinarea Domnului", construita cu aproape 2 veacuri in urma si aflata pe lista monumentelor istorice si de arhitectura. Totusi, o echipa de pictori din Iasi a inceput, acum cateva zile, pictarea altarului, dar, din lipsa de bani, s-ar putea ca lucrarea sa fie intrerupta. Sunt de pictat nu mai putin de peste 400 metri patrati, iar 1 metru patrat de pictura costa 38 de dolari, ceea ce, in total, inseamna 15.200 dolari. Pentru reabilitarea monumentului, sunt insa necesare si alte lucrari, care, si acestea, costa. Acum, preotul Grigoras face apel la enoriasi sa doneze bani, dar credinciosii din parohia sa au donat o data. El se tanguie: "Am depus banii la FNI pentru a mai creste suma, avand siguranta celor 3 societati garante: CEC, Banca Agricola si Centrocoop, dar si pentru ca pictorii nu au respectat data inceperii lucrarilor. Acum am ramas fara bani si trebuie sa apelez iar la mila si intelepciunea enoriasilor". Enoriasii se intreaba, la randul lor, unde a fost intelepciunea sfintiei sale atunci cand a depus banii la FNI. Preotul Grigoras spune ca totul este o facatura a diavolului si crede sau macar spera ca Presedintia, primul-ministru si ministrul Culturii si Cultelor il mai pot salva. Numai ca preotul a uitat ca, pana acum, "diavolul" de la FNI s-a dovedit mai tare decat puterile pe care le invoca acum in ajutorul sau si al enoriasilor pagubiti.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite