Sunt o clientă veche şi conştiincioasă  a companiei  Romtelecom. La un preţ rezonabil, am telefon, internet şi televiziune prin internet. În afară de câteva defecţiuni tehnice remediate destul de repede, nu am avut probleme. Asta până la primirea facturii pe luna iunie a.c. din care rezulta că  aş fi comandat şi văzut un film din filmoteca Dolce şi prin urmare trebuia să plătesc 8,90 lei în plus faţă de costul normal. Cum nu am făcut niciodată aşa ceva - nici eu, nici apropiaţii mei – am zis că o fi vreo greşeală a Romtelecomului.

În plus, am pretenţii de cinefilă şi ştiu cum să aleg filmele pe care vreau să le văd. Nu aş fi comandat niciodată un film care se numeşte „Regatul de ghiaţă” şi de care nu am auzit decât de la … Romtelecom.

Aşa că am declanşat operaţiunea de convingere a Romtelecomului că nu am comandat nimic din filmoteca lor. Mai întâi prin telefon, adică  cel puţin 5 apeluri pentru că e destul de complicat să treci de barierele pe care le tot ridică  robotul şi să ajungi la o voce... umană.  Dar, deziluzie: nici prima voce umană – feminină – nici a doua – masculină – nu mi-au fost de ajutor pentru că nu era deparamentul lor! Dar m-au ascultat cu atenţie şi parcă şi un pic de compasiune. Ultima m-a sfătuit ca, după apelul iniţial să ignor robotul şi să formez în continuare un şir de 5 cifre. N-a mers. Robotul tenace îşi relua liniştit litania cu „ îţi mulţumim că ai sunat la Romtelecom” etc  etc.

Aşadar am pus mâna pe hârtie şi creion  (vorba vine) şi am explicat ce şi cum. Exact în ziua în care am pus scrisorica la poştă am primit un prim răspuns scris de la Romtelecom.  Va să zică, insistenţele mele ajunseseră, totuşi, la urechile potrivite, adică la „serviciul de relaţii cu publicul”. Asta era partea bună. Partea rea era că „în urma verificărilor” s-a tras concluzia că eu comandasem şi văzusem blestematul de film, iar factura cu cei 8,90 lei în plus era corectă.  

Eram însă sfătuită  să schimb pin-ul de achiziţii şi mi se dădeau detalii privind procedura. Aşa am şi făcut dar, ce să vezi, pentru a putea schimba pin-ul trebuia mai întâi să-l  tastez  pe cel vechi, pe care eu nu îl ştiam. Nu mi s-a comunicat  vreun pin nici la instalarea decodorului şi nici ulterior. Si, bineînţeles, nu apărea nici în contractul semnat  atunci cu Romtelecom.

Păi şi atunci cum naiba aş fi putut comanda – eu sau un apropiat -  un film?  Singura explicaţie posibilă era că o persoană necunoscută  îmi „spărsese” pinul şi a văzuse „Regatul de ghiaţă” pe banii mei! Ei, de aici am luat treaba mai în serios. M-am gândit că amatorul de filme pe spezele mele ar putea recidiva. Ba chiar zilnic, adică 8,90 lei înmulţit cu 30 adică 267 lei pe lună! Cam sumbră perspectiva. 

Am reluat tentativele cu telecomanda, încercând clasicele formule 0000 şi 1234 pentru pinul vechi.  Nu s-au potrivit. Am încercat din nou cu telefonul la Romtelecom. De data asta am avut noroc şi o voce feminină  m-a ghidat pas cu pas ce să fac pentru schimbarea pin-ului. A durat cam 20 de minute, timp în care am tot intrat şi ieşit din meniul telecomenzii, am deconectat şi reconectat televizorul, dar în final am reuşit. Am un pin nou, stabilit de mine şi e secret: nu îl ştie nimeni în afară de mine şi .... Romtelecom!  Ia să-l vedem  acum pe „pirat”!

Două zile mai târziu am primit un al doilea răspuns scris de la Romtelecom, de data asta la recomandata mea prin poştă. Desigur, făcuseră „verificări” suplimentare  din care reieşea că da, am comandat şi văzut filmul  dar, mărinimoasa instituţie îmi oferea o reducere cu 50% a costului vizionării! Încă nu m-am hotărît dacă să plătesc o sumă fie ea şi derizorie  pentru un serviciu pe care nu l-am cerut şi nu l-am primit  sau să continui corespondenţa, că poate iese un roman epistolar.

Şi încă un lucru: Romtelecom trimite sms-uri clienţilor cu o zi sau două înainte de termenul de plată. Pentru lunile iunie şi iulie, sms-ul  meu a conţinut suma corectă  adică fără cei 8.90 lei. Şi atât am şi plătit.  Aştept cu nerăbdare factura pe august şi poate şi portărei la uşă cu somaţie de plată pentru filmul pe care nu l–am văzut.

Text scris de Manuela Ştefănescu. Lucrează cu APADOR-CH din 1991.