Ori îl apuca depresia, gândindu-se că e ceva în neregulă cu el, şi începea să dea bani în stânga şi în dreapta pe la tot felul de consultanţi ca să descopere “ce nu face cum trebuie, de ce nu vin joburile, deşi a trimis peste 10 CV-uri?”, ori îi înjura pe toţi, de la angajatori la politicieni, strigând în gura mare ca în România eşti angajat numai pe pile, că e discriminat, şi câte cele.

Acum am început să primesc o avalanşă de CV-uri, unele însoţite de mesaje de-a dreptul patetice: vă rog să mă ajutaţi, sunt într-o situaţie disperată, mi-am pierdut jobul săptămâna trecută şi am familie, am rate, accept orice job, doar să am un venit constant, măcar până trece virusul…

Mă uit în CV, văd că a lucrat tot timpul până acum, joburi bune, ştiu cam cu ce salarii sunt plătite. Oare de unde disperarea? Dar mă lămuresc repede: la domiciliu e trecută o adresă din Corbeanca sau din cine ştie ce cartier rezidenţial, nou şi frumos. Pe Facebook plin cu poze din vacanţe, care mai de care: plajă în Bali, pescuit în Norvegia, documentare culturală în Peru, festival de jazz la Verbier. Iar dacă aş face cu el o întrecere ilegală cu maşinile, m-ar lăsa în urmă în primele 5 secunde.

Mi se face milă de copiii disperatului, de femeia şi de părinţii lui, că altfel i-aş arunca imediat CV-ul la coş indolentului, indiferent ce ar scrie în el! Cum să recomanzi aşa ceva unui angajator? Dar mă văd zilnic cu el, şi de fiecare dată îi spun: omule, nu e normal să îţi găseşti un job şi bun şi bine plătit în trei săptămâni! Dar eu aşa am găsit până acum, de fiecare dată! Da, ştiu, dar consideră-te un mare norocos! Şi nu extrapola asta automat, fii mai precaut! Evident că se prăpădeşte de râs şi mai scrie şi mascări pe Internet despre mine, cum că am rămas în urma vremurilor, ca să reformulez eu pentru articol.

Femeie, mai bine mă adresez ţie, că văd că nu mă înţeleg cu el… Reţine cifra asta: 6 luni! Spune-i că dacă nu a fost aşa până acum, nu înseamnă mare lucru, doar că te-ai măritat cu un norocos! Aşa e normal să fie, 6 luni, pe puţin, şi tare cred că aşa va fi multă vreme de acum înainte. Să intrăm şi noi în rând cu americanii, că tot ne place să ne măsurăm cu ei în toate celelalte, de la lefuri la maşini şi la concedii. Când îl vezi că începe să se uite pe Internet după următorul loc de vacanţă, întreabă-l dacă vă rămân în cont vreo şase salarii de-ale lui, după ce scade tot ce veţi cheltui acolo. Acuma, dacă aş fi în locul tău (zic şi eu, doar pentru efectul stilistic, fiindcă nu m-aş mărita nici legat la ochi şi la urechi cu unul ca ăsta), eu aş spune mai multe, de pildă zece sau douăsprezece. Dar lasă aşa, începe cu o cifră mai mică, să nu îl şochezi prea tare…