V-aţi imagina, totuşi, să fiţi întrebaţi de o voce firavă de ce unii copii au doi tătici şi două mămici? Această întrebare se regăseşte în cartea „Sunt imbatabil – 365 De ce“ publicată la editura Didactica Publishing House, fiind dedicată micuţilor cu vârsta cuprinsă între 7-12 ani. Pe aceeaşi pagină apare şi răspunsul, care sugerează că homosexualii pot forma o familie.

Poate că unii părinţi sunt dornici să-şi informeze copiii despre orice subiect şi este un lucru demn de înţeles. Însă este imposibil să admitem că familia poate fi formată dintr-un cuplu de homosexuali. Familia, prin natura sa, are rolul de a perpetua specia umană, lucru realizabil doar prin comuniunea femeii şi a bărbatului. Mulţi consideră că un copil are, în primul rând, nevoie de o mamă şi de un tată. Adică are nevoie de ambele modele umane pentru a învăţa cum să interacţioneze în viitor în societate, o carenţă în cuplurile homosexuale.

Având în vedere că educaţia începe de acasă, părinţii ar trebui să îşi asume responsabilitatea de a prezenta cât mai obiectiv problema homosexualităţii când consideră că este necesar. În acest mod, copilul va acumula informaţii corecte, prin care i se va fundamenta propria opinie şi, apoi, propria atitudine faţă de acest subiect.

Este important să accentuăm că imaginea familiei este conturată nu doar de o perspectivă creştină, pe care mulţi ar ataca-o, ci şi de legislaţie. Conform art. 258, alin. 1 din Noul Cod Civil, „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi…“ şi art. 259, alin. 1 „Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii“. Astfel, indiferent de modul în care privim familia, aceasta nu poate fi nicidecum formată din doi bărbaţi sau două femei.

Revenind la cartea publicată de DPH, deşi ne-am putea aştepta să răspundă unor „De ce-uri“ fireşti, aceasta oferă o pagină-surpriză îmbrăcată într-un neadevăr despre familie. Chiar şi imaginea (aproape „pedofilică“: doi bărbaţi neîngrijiţi şi cu priviri lacome care ţin în braţe o fetiţă) este deranjantă pentru o minte matură. Un copil, însă, este atras de culorile vii şi este convins de mesajul transmis fără a-l mai trece prin prisma raţionalităţii.

Din păcate, educarea care se doreşte a fi făcută este de fapt o forţare de a accepta realitatea unor minorităţi sexuale. Iar acea acceptare este uşor de atins, profitând de avantajul unei minţi oarecum naive, care nu verifică problemele în profunzime la acea vârstă copilărească. De aceea, cred că în timpul luptei pentru drepturile homosexualilor nu ar trebui să se lezeze alte drepturi şi libertăţi – în special dreptul la informare corectă elaborat în art. 31 al Constituţiei României.

Aşadar, materialele prezentate copiilor trebuie adaptate şi selectate de producători pentru a evita dezinformarea prematură. Chiar şi educatorii trebuie să selecteze materialele utilizate şi, mai mult, să stăpânească tainele pedagogiei. Cu ajutorul lor se vor modela personalităţi care să exprime opinii originale, nu opinii impuse. Bineînţeles, părinţii trebuie să verifice dacă produsele educative corespund valorilor pe care vor să le transmită copiilor, căci sufletul lor este oglinda sufletului adulţilor ce-i au în faţă.