Mă aflu în spitalul din Siena (Toscana) pentru câteva săptămâni. Fac această experienţă ca preot de spital (capelan) din vremea studenţiei, pe când studiam la Roma. Dăruirea / primirea de viaţă şi de Cer cu bolnavii internaţi şi cu rudele lor este unică. Te stoarce de sevă, dar te umple de sens.
 
Ieri celebram Sf. Liturghie în capela spitalului. La un moment dat, spre sfârşit, intră în capelă o femeie tânără în halat, semn că e internată. Abia se mişcă. Observ razant că îşi face cruce în felul oriental. Ajunge în prima bancă, lângă un bărbat, şi se aşază cu grijă, dar nu vine să se împărtăşească. Bărbatul se numeşte Patrizio; este din Pesaro (Marche). A fost în fiecare zi la Liturghie zilele trecute. Mi-a zis deja ieri că îl are internat pe fratele său, Gianluca. După Sf. Liturghie, Patrizio vine cu o mare strălucire în ochi să mi-o prezinte pe cea care se aşezase lângă el. Nu îşi dăduse seama că sunt străin. Era tare fericit şi, în acelaşi timp, extrem de emoţionat:
 
- Părinte - îmi spune el - ea este Iustina Mădălina. L-a salvat pe fratele meu. I-a donat un rinichi acum două zile. Este româncă, iar acel domn (şi arată spre bărbatul de lângă ea) este logodnicul ei. 
 
Le spun că şi eu sunt român. 
 
O întreb pe Iustina cum de s-a oferit să doneze un rinichi. Aflu că nu e rudă cu cel care a primit organul, sunt doar prieteni. Când au aflat, medicii au investigat întreaga poveste, ca nu cumva ea să fi oferit rinichiul contra cost. Nici vorbă!
 
Aflu despre Iustina că este din Iaşi, că este ortodoxă - eu intuind asta de cum intrase în capelă -  şi că este sora unui preot ortodox, părintele George Iustin din Cosmeşti (Iaşi), care slujeşte şi la Mitropolie. 
 
Patrizio îmi spune că dacă Iustina Mădălina nu s-ar fi oferit să doneze un rinichi, atunci fratele lui, Gianluca, ar fi trebuit să înceapă, luna viitoare, dializa. I-ar fi donat el fratelui său un rinichi, dar nu putea din cauza unor probleme de sănătate. Rămân din ce în ce mai uimit. Tânăra femeie era încă încercată după operaţie, dar atât de senină!
 
Sunt invitat să îi însoţesc la etajul 5, la terapie intensivă, să îl salutăm pe italianul care a primit o nouă şansă la viaţă de la o româncă. Gianluca, bărbatul salvat, e foarte emoţionat şi mă ia imediat de mână. Eu sunt doar preotul, dar el prin mine face în acel moment legătura cu Cerul. Strângerea lui de mână transmite, fără cuvinte, o profundă recunoştinţă. Iar emoţia a crescut în intensitate în momentul în care bolnavul a dat mâna cu cea care i-a dăruit un rinichi. 
 
Angela, asistenta care se ocupă de Gianluca, mi-a mărturisit că lucrează de 16 ani acolo, dar nu a întâlnit niciodată o asemenea generozitate între persoane care nu sunt rude. Italianul care se bucură, de acum, de viaţă graţie rinichiului donat de o româncă mi-a arătat mesajul doctorului din Pesaro care s-a ocupat de el şi care îi scrisese că tot ce s-a întâmplat este o minune. 
 
M-am simţit mândru că sunt român. Şi împărtăşesc cu dumneavoastră această poveste adevărată, ca să vă simţiţi la fel.