Un fulger s-a dezlantuit la cativa metri de presedintele Ion Iliescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de stat Ioan Talpes a luat un hap

Dupa ceremonia in cadrul careia a primit al 16-lea titlu de Doctor Honoris Causa, Ion Iliescu a vizitat Facultatea de Energetica. Cadrele didactice i-au prezentat presedintelui echipamentele moderne cu ajutorul carora studentii invata cum se comporta instalatiile de inalta tensiune sub efectul trasnetelor. Aici s-a declansat si un fulger puternic. N-a fost nevoie de interventia sepepistilor, pentru ca fulgerul era experimental, iar Ion Iliescu a avut in fata un geam de protectie. Regularizari de albii si consolidari de maluri, marirea gradului de reciclare a apei in industrie, consolidarea statului de drept sunt doar cateva dintre realizarile de viata ale "omului apelor", Ion Iliescu, prezentate in Laudatio, dedicat conferirii titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii "Politehnica" din Bucuresti. La ceremonia de ieri, presedintele Romaniei a venit in fata profesorilor si studentilor politehnisti "fara un discurs prefabricat" si a vorbit "de la suflet la suflet". Ion Iliescu si-a amintit, pentru inceput, cum a devenit, acum 55 de ani, student al universitatii care i-a acordat, ieri, cel mai inalt titlu academic. "Primul curs ni l-a tinut profesorul Nicolae Cioranescu, de analiza matematica. A fost primul semnal despre ce inseamna sa fii student la Politehnica. Era o perioada in care nu existau manuale si cursuri tiparite. Atunci s-au introdus pentru prima data seminariile. Profesorul Cioranescu nu era o figura stralucita din punct de vedere pedagogic. Era un om de mare tinuta stiintifica. La seminarii era o nenorocire sa-l urmaresc umpland tabla cu formule", a spus presedintele. Apoi seful statului a ajuns sa vorbeasca despre rauri, numind Bistrita "un afluent rebel", despre faptul ca Romania trebuie sa-si modernizeze bazele energetice si despre evolutia economiei mondiale. In timp ce rectorul Ecaterina Andronescu si ministrii Dan Ioan Popescu si Alexandru Athanasiu urmareau de la prezidiu discursul lui Ion Iliescu, Ioan Talpes parea plictisit rau de tot. Acesta a mai motait, s-a mai uitat pe tavan si-a luat o pastila...

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite