Un fiu nerecunoscător

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încheiem astăzi incursiunea în romanul istoric „Sărbătoarea Ţapului“.

Minutul de lectură

Mario Vargas Llosa - recentul câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură - descrie tratamentul la care au fost supuşi asasinii dictatorului dominican Rafael Trujillo, în 1961.

„După mult timp - trecuseră ore, zile, săptămâni de când se predase? - îşi dădu seama că i se dădea, cu o anumită regularitate, o supă cu bucăţi de manioc, un colţ de pâine şi o cană cu apă în care gardienii obişnuiau să scuipe când i-o aduceau. Nu-i mai păsa însă de nimic. Putea să se roage. Şi o făcea în toate clipele libere şi lucide, şi uneori chiar şi atunci când era adormit sau leşinat. Dar nu şi când îl torturau. Pe Tron, durerea şi frica îl paralizau. Din când în când, venea un medic al SIM să-i asculte inima şi să-i facă o injecţie care-i reda puterile.

Într-o zi, într-o noapte, pentru că era imposibil să ştie ce oră era, gol şi cu cătuşele la mâini, îl scoaseră din celulă, urcară scara şi-l împinseseră într-o cămăruţă însorită. Lumina albă îl orbi. În cele din urmă, recunoscu faţa palidă, îngrijită, a lui Ramfis Trujillo şi, alături, drept, în ciuda anilor, pe propriul lui tată, generalul Piro Estrella. Recunoscându-l pe bătrân, lui Salvador i se umplură ochii de lacrimi.

Dar, în loc să fie impresionat văzând ruina în care fusese transformat fiul lui, generalul urlă de indignare:

- Nu te recunosc! Nu eşti fiul meu. Ucigaşule! Trădătorule! - gesticula, sufocat de mânie. Nu ştiai cât îi datoram, şi eu, şi tu, cât îi datoram cu toţii lui Trujillo? Pe un asemenea om l-ai ucis? Ruşine, nemernicule!

Trebui să se sprijine de o masă pentru că începuse să se clatine. Îşi coborî privirea. Se prefăcea bătrânul? Spera să-l câştige în acest fel pe Ramfis, pentru ca apoi să-l roage să-i salveze viaţa? Sau fervoarea trujillistă a tatălui său era mai puternică decât dragostea filială? Îndoiala asta avea să-l sfâşie tot timpul, exceptând sedinţele de tortură, care se repetau în fecare zi, sau la două zile, însoţite acum de foarte lungi şi înnebunitoare interogatorii în care de o mie de ori repeta aceleaşi detalii şi prin care încercau să-l facă să denunţe alţi conspiratori. Nu l-au crezut niciodată că nu ştia pe nimeni altcineva decât pe aceia pe care îi ştiau şi ei, că niciunul dintre membrii familiei sale nu fusese complice, şi cu atât mai puţin Guarionex. Nici Johnny Abbes, nici Ramfis nu apăreau în acele interogatorii; le conduceau subalterni care ajunseseră să-i fie familiari: locotenentul Clodoveo Ortiz, avocatul Eladio Ramirez Suero, colonelul Rafael Trujillo Reynoso, locotenentul de poliţie Perez Mercado. Unii păreau să se distreze tocându-i trupul cu bastoanele electrice, lovindu-l în cap şi pe spate cu bastoanele de cauciuc sau arzându-i corpul cu ţigări aprinse; alţii o făceau în silă sau păreau plictisiţi. De fiecare dată, înaintea fiecărei şedinţe de tortură, unul dintre zbirii pe jumătate dezbrăcaţi, responsabili cu şocurile electrice, parfuma aerul cu Nice, pentru a atenua mirosul greu de fecale şi de carne arsă."

Mario Vargas Llosa - „Sărbătoarea Ţapului", Editura Alfa, 2002

Selecţie de Grigore Cartianu

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite