Un al doilea italian a fost depistat cu coronavirus după ce a venit din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă un cetăţean italian care a călătorit în România a ieşit pozitiv la testele de depistarea coronavirusului. Este vorba de un prieten al primului italian depistat pozitiv după ce a călătorit în România, în perioada 18-22 februarie 2020. De altfel cei doi ar fi călătorit împreună în ţara noastră.

Informaţia a fost confirmată de Prefectura din Rimini, iar italianul în vârstă de 51 de ani a fost plasat în carantină în propria locuinţă pentru că starea sa nu este gravă. 

Autorităţile italiene verifică starea persoanelor care au intrat în contact cu cei doi italieni.Autorităţile italiene au anunţat, miercuri, că 12 persoane au decedat din cauza epidemiei gripale, iar numărul cazurilor de infectare a ajuns la 370.

Reamintim că un cetăţean italian în vârstă de 71 de ani, care s-a aflat în perioada 18-22 februarie 2020 în România, a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, într-un spital din Italia în care s-a prezentat luni, 24 februarie 2020, cu simptomatologie specifică. Autorităţile române refac acum întreg traseul parcurs de italian în România, pentru a identifica toate persoanele cu acre acesta a intrat în contact, începând de la membrii familiei soţiei italianului, care locuiesc într-o comună din Gorj, şi până la oameni de afaceri, primari etc. care s-au întâlnit în acea perioadă cu cetăţeanul italian. 

O parte din aceste persoane au fost testate pentru coronavirus de autorităţile sanitare, dar rezultatele au fost negative. 

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite