Un ciorap numit Cultură

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Conform acestei definiţii, cultural vom fi un patrimoniu. Va fi zestrea noastră la cununia cu Europa. Care, oricum, ne-a luat şi fără …zestre“
„Conform acestei definiţii, cultural vom fi un patrimoniu. Va fi zestrea noastră la cununia cu Europa. Care, oricum, ne-a luat şi fără …zestre“

Citesc capitolul „Cultura” din Programul de guvernare 2013-2016. Nu-mi ia prea mult. De fapt, foarte puţin. Două minute. Are 2,5 pagini din 192. Înţeleg din recentele declaraţii că Programul a rămas neschimbat „în proporţie de 98-99 %”. Restul (probabil UDMR?) aproape că nici nu mai contează.

Mi se pare remarcabil cât de mult a fost sintetizată „Cultura”. Ca un ciorap înghesuit într-un mic gol al valizei guvernării. Îndesat, acolo. Nu poţi fără, dar nici nu-ţi ia prea mult loc. Se spală uşor, se usucă repede, îl foloseşti din nou. Cât timp? Ori până se găureşte, ori până te plictiseşti că e prea ros şi-l arunci. Dar chiar dacă e găurit, tot mai merge, dacă nu se vede gaura. Totul e să nu trebuiască, dacă intri undeva, să te descalţi. Chiar dacă se întâmplă şi aşa ceva, ultima rezistenţă este să îţi aperi identitatea. Asta nu ţi-o poate lua nimeni. Chiar dacă ai ciorapul găurit, identitatea e a ta, găurită-negăurită, cum o fi, dar e a ta. O poţi scoate şi prezenta oriunde fără probleme. E suficient să spui că eşti român. Toată lumea va înţelege. OK.

Ce conţine ciorapul Cultura? Ca şi pe vremea ministeriatului lui Ion Caramitru, ideea de bază este Patrimoniul. El trebuie apărat, prezervat, susţinut, întărit. Patrimoniul e de două feluri: mobil şi imobil. În ciorap se vorbeşte foarte mult despre cel imobil. Se vor crea structuri, se vor aloca fonduri, vor fi antrenaţi specialişti. E tot ce mai avem, ultima linie de rezistenţă. Patrimoniul guvernează capitolul Cultura ca un soare. E Regele-Soare al identităţii noastre. E-adevărat. Aşa e. Îl vom apăra cum am făcut şi până acum. Vom aloca fonduri, vom accesa fonduri: nu vrem ca vreun alt cetăţean să spele cu furtunul opera lui Brâncuşi. Pe bani puţini. O va face mai curajos cu bani europeni. Dar mă grăbesc.

Vorbele se înşiruie în capitol, ca în vechi documente de propagandă. Iată chiar începutul:

„Misiunea principală a politicilor culturale rezidă, pe de o parte, în sporirea capacităţii de inventariere, conservare, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului cultural naţional şi local, iar pe de altă parte în susţinerea celor mai semnificative forme de creativitate artistică, precum şi a industriilor culturale celor mai competitive.”

„Ciorapul” prezintă, însă, câteva „găuri” substanţiale: de gândire, de logică, de cunoaştere. Poate chiar de aducere la zi: acel program operaţional sectorial menţionat mai e de actualitate?

Gândirea. Când formulezi politici culturale, asta presupune că “misiunea” a fost definită altundeva. Politicile culturale nu au o „misiune”, ci sunt chiar misiunea guvernării în materie de Cultură. Programul politic defineşte, de regulă, misiunea, deşi cuvântul e încă impropriu aici, când mai degrabă ar trebui definită viziunea despre Cultură.

Gândirea binomică de tip „pe de o parte…”, „pe de altă parte”, ascunde exact „cuprinsul”. Ale cui sunt aceste „părţi”? Din ciorăpel, Cultura apare ca privind mai mult spre trecut, care ne asigură nouă identitatea, mai degrabă decât spre prezent şi viitor. Nu vreau să spun că măsuri şi direcţii din capitol nu sunt rezonabile, necesare. Vreau să spun că nu am văzut gândirea coerentă care să producă ceva programatic, în acord cu dezvoltări europene.  Lipsesc acele prevederi care să dezvolte capacităţile operatorilor culturali de a da consistenţă industriilor culturale. nimic despre inovarea sistemului de finanţare în Cultură, alta decât de la buget. De ce nu este liberalizat întreg sistemul de finanţare al Culturii? De ce nu se spune nimic despre Administraţia Fondului Cultural Naţional care, în alte părţi, are o structură şi obiective mai suple şi în acord cu ideea de dezvoltare şi consolidare culturală, nu de asistenţă, cel mai adesea, tot a unor instituţii bugetare? AFCN nu are o viziune clară, la ora actuală. Birocratic, e încremenit.

Trist e că, în materie de dezvoltare a infrastructurii culturale, în afara unei săli de concerte în Bucureşti, nu se spune nimic despre comunităţile de artişti, de creatori care au nevoie de spaţii de lucru, de expunere, de prezentare.  

Logica. Dacă vrei să dezvolţi, în sensul celor prevăzute în lista ciorapului, şi să faci din chestiunea patrimoniului „o prioritate pentru întreaga societate românească” atunci trebuie să prevezi nu numai educarea publicului, ci şi cointeresarea, inclusiv sub raport fiscal, a sectorului privat în această operaţiune. Lăsate pe seama autorităţilor locale, obiectivele de patrimoniu vor continua, adesea, să se dezintegreze până vor face praf identitatea noastră. Cum se ştie, a „prezerva”, a „restaura”, a „conserva” aceste obiective înseamnă costuri uriaşe.  Sunt situri sau şantiere deschise azi care funcţionează în condiţii precare. E frumos să enunţi măsuri, dar şi mai frumos ar fi ca ele să fie logice în raport cu calibrul problemei. E de presupus, după locul impozant ocupat în ciorapul Culturii, că fondurile vor fi dedicate cu prioritate şi în sume mari acestor obiective de patrimoniu. Rezolvarea problemelor lor va da liniştea identitară de care avem atâta nevoie. Cât despre cultura vie şi oamenii care o fac, ei bine despre astea se fac câteva referinţe. Verbele cele mai folosite sunt „susţinerea”, „sprijinirea”.

Logica de dezvoltare a unui domeniu e să fie concordantă cu regimul priorităţilor dar şi cu necesităţile de dezvoltare a acelor vectori culturali, alţii decât cei care sunt legaţi identitar numai de turism (patrimoniul imobil). Despre cum va fi sprijinită creaţia vie şi creatorii neinstituţionali, nu se spune mai nimic.

A, ba da,  sunt menţionate o sprijinire (a „creaţiei contemporane”) printr-o susţinere (“„a taberelor de creaţie, organizarea de expoziţii şi evenimente culturale în parteneriat cu Institututl Cultural Român) şi o susţinere, dar fără sprijinire (a „industriei cinematografice româneşti pentru a-şi întări competitivitatea pe plan internaţional”). La finalul ciorapului Cultura mai este menţionată o sprijinire (a „Bisericilor pentru introducerea sistemelor de securitate în lăcaşurile de cult ce adăpostesc obiecte mobile de patrimoniu”).

Poţi să-ţi faci cruce, ca să zic aşa!

Cunoaştere. Mi se pare îngrijorător şi că se fac confuzii de termeni, sintagme folosite pe o scară largă azi. Industriile culturale s-au dezvoltat în relaţie cu ideea de Patrimoniu (muzee, biblioteci, turism cultural etc.), în timp ce industriile creative au apărut prin exploatarea intensivă a dreptului de proprietate intelectuală. Acestea din urmă au ajuns să le includă, în literatura de specialitate curentă, pe primele. Ideea de Creativitate este noua mantră a politicilor culturale europene. Comisia Europeană a lansat noul mega-program, „Creative Europe” (2014-2020) pentru a finanţa programe culturale care pun în evidenţă, sub toate aspectele, creativitatea. Despre „industrii artistice” se vorbeşte tot mai rar, ele fiind sublimate în cele culturale şi apoi creative. Acestea au ajuns să reprezinte, conform UNESCO, mai mult de 7% din produsul brut al planetei. Numărul locurilor de muncă în aceste industrii este în creştere după ce vârful de sarcină negativă al crizei economice a fost depăşit în Occident.

Mi se pare că ciorapul numit Cultură ratează această perspectivă reală pentru a crea pe piaţa muncii în România condiţiile pentru dezvoltarea coerentă a unor programe culturale. Seamănă a to do list scrisă pe o agendă de activist utecist. E un ciorap mai degrabă pentru reumatismul bătrânesc decât pentru cineva obişnuit să facă mişcare. Un ciorap mic. Va fi cârpit, probabil, ca şi sub alte guvernări. Chiar şi aşa sunt optimist. De ce? Pentru că definiţia dată Culturii în acest document guvernamental este pe măsură:

„Cultura naţională este expresia cea mai cuprinzătoare a identităţii naţionale înţeleasă în profunzimea şi diversitatea ei istorică, iar patrimoniul cultural reprezintă cea mai importantă zestre pe care naţiunea o poate aduce în spaţiul comun european.”

Definiţia e pe măsura minţii care a compus-o, într-o limbă de lemn, care sună nu numai anacronic, ci şi jenant.

Conform acestei definiţii, cultural vom fi un patrimoniu. Va fi zestrea noastră la cununia cu Europa. Care, oricum, ne-a luat şi fără …zestre. Nu pot spera decât ca zestrea să fie păstrată cum trebuie. Cât despre un ciorap mai bun, mai frumos...

(Interesant, „zestre” vine din latinescul „dextrae”. Cuvântul făcea parte dintr-un jurământ cu care se consfinţea o înţelegere.)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite