Un băiat şi-un peşte mic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prichindelul nostru e convins şi azi, când e om în toată firea, că energia acelor ochi l-a ajutat să iasă din capcana.

În verile toride, Bâlta seca aproape de tot. Un firicel de apă se prelingea printre pietre, rezistând parcă anume pentru a menţine în viaţă peştişorii jucăuşi.

Dar atunci era iarnă, o iarnă adevărată, cu nămeţi de înălţimea unui copil, troiene de-un stat de om şi cu ger tăios, de-l simţi până la os. Apa se rostogolea năvalnic, izbind cu putere barajul de gheaţă format la Cotul Vacilor.

Băiatul cu pistrui ştia că acolo, în spatele barajului, se strâng peştii cei mari. Trebuia doar să cioplească în gheaţă, cu toporişca, pentru a face o copcă. Îşi înveli picioarele în ciorapi groşi, de lână, şi le îndesă în singurele încălţări pe care le avea: o pereche de tenişi peticiţi.

Era Ajunul Crăciunului şi voia să-i facă o surpriză Băboaicii. O ştia tare pofticioasă la peşte. Băboaica era o bătrână necăjită, care-şi pierduse bărbatul în război. Deşi văduvă de aproape 40 de ani, încercările vieţii n-o înrăiseră; din contră, îi şlefuiseră un suflet bun. Le împărţea prichindeilor de pe uliţă prune uscate şi dovleac copt, fără a cere ceva în schimb.

„Na, mă, să te faci mare!", atât zicea, iar în ochii ei obosiţi, cu luminile aproape stinse, se oglindea bucuria celor mici.

Când primul peştişor sări sprinten pe gheaţă, băiatul cu pistrui îl puse într-un borcan cu apă şi-şi zise că de-acum începe ziua lui norocoasă. Aştepta un peşte mai mare, un clean sau mreană, ceva, nu un amărât de boienel. Dar mult timp nu mai prinse nimic.

Gheaţa de sub el îl înţepenise de tot. Nu-şi mai simţea picioarele, iar degetele îl dureau pe la încheieturi. Dar nu putea să plece fără să prindă un peşte mai de Doamne-ajută. Cum se va duce la Băboaica doar cu un boienel?

Făcu eforturi dureroase să se ridice. Apucă toporişca şi izbi voiniceşte, încercând să facă o nouă copcă. Ştia că e periculos să cioplească în gheaţa din mijloc, unde-s bulboanele cele mai mari, dar frigul îi amorţise parcă şi frica. Aşchiile de gheaţă zburau în toate părţile, iar câteva îi ciupiră obrazul.

Nu apucă să termine de făcut copca. Gheaţa pârâi cu un geamăt scurt, iar băieţelul se trezi în apă până la brâu. Se agăţă disperat de muchia unei banchize plutitoare, dar mâinile îi alunecară şi băiatul cu pistrui se duse cu totul sub apă. Gheţurile se învălmăşeau deasupra lui, luându-l prizonier în împărăţia peştilor şi a frigului...

Când trecu pe la poarta Băboaicii, se furişă pe lângă gard, să nu-l vadă bătrâna. Îi era ruşine doar cu un peştişor de-o şchioapă. Dar nu degeaba se zicea pe uliţă că Băboaica, la anii ei, e mai ageră decât vulturul: din cerdacul casei cu şindrilă se auzi o voce poruncitoare - „Mă, unde fugi aşa? Ia vino-ncoa'!"

Îl văzu pe prichindel vânăt de frig şi cu ţurţuri pe el şi-l băgă degrabă în casă. Îi dădu o cămaşă veche, dar curată, de-a bărbatului ei care nu s-a mai întors de pe front, şi-l înfofoli într-o pătură groasă. Zise: „Stai să te dezmorţească baba!", iar mâinile ei noduroase îi puseră sângele în mişcare. Bătrâna avea reputaţia că repară oase rupte doar printr-o smucitură.

Camera Băboaicii, cu pereţii văruiţi în alb, mirosea a paradis. Dogoarea sobei scotea frigul din trupul firav al băiatului cu pistrui. Ibricul de pe plită răspândea o aromă de ceai de mentă, iar în cuptor domnea un dovleac copt.

În timp ce băieţelul gusta din toate, iar caltaboşul proaspăt se înţelegea de minune cu un căţel de usturoi, bătrâna se duse şontâc-şontâc în grădină să-i dea drumul peştişorului în heleşteu. „Lasă-l să se facă mare", zise, „nu vezi că-i şi el prichindel?"

Când băiatul cu pistrui plecă spre casă, înfofolit în pătura Băboaicii şi încălţat cu şoşoni, se opri o clipă în cerdac şi privi înapoi. Văzu, în prag, o bătrână cu suflet bun şi cu ochi aproape stinşi, vegheată de pe peretele din spate, dintr-o fotografie îngălbenită de timp, de un tânăr cu ochi săgetători. Era bărbatul ei, cel care nu s-a întors de pe front.

Prichindelul nostru e convins şi azi, când e om în toată firea, că energia acelor ochi l-a ajutat să iasă din capcana îngheţată şi s-ajungă, plin de ţurţuri, la căsuţa din poveşti...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite