Ultimele zile ale neurologului Ovidiu Băjenaru, răpus de COVID-19. „S-a făcut imposibilul, dar a fost copleşit de boală!“

Publicat: 06.09.2020 12:39

Ultima actualizare: 02.08.2022 20:18

Prof.dr. Ovidiu Băjenaru s-a stins din viaţă la doar 63 de ani

Prof.dr.Ovidiu Băjenaru nu mai este. La doar 63 de ani s-a stins, joi, 3 septembrie, după două săptămâni de suferinţă în care colegii lui de la Institutul „Matei Balş“ au făcut tot ce le stătea în putinţă ca să-l salveze. Profesorul avea boli asociate şi era infectat cu noul coronavirus. Neurologia românească a rămas fără unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai ei.

Vestea morţii prof.dr. Ovidiu Băjenaru a cutremurat lumea medicală şi nu numai. Cei care l-au cunoscut, regretă dispariţia prematură a unui neurolog excepţional, cu rezultate remarcabile la catedră, un om extrem de dedicat meseriei şi pacienţilor săi şi care era, totodată, un om cu o cultură vastă şi un ortodox convins.

„Mai aveam enorm de învăţat“

Dr. Ioana Mîndruţă, medic primar neurolog la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti – Unitatea de monitorizare a epilepsiei, şef de lucrări la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, l-a cunoscut pe profesor.

„Despre Profesorul Băjenaru îmi este foarte greu să vorbesc la trecut, mai aveam multe de înfăptuit împreună, mai aveam enorm de învăţat, mai avea multe de spus în neurologie şi în neuroştiinte. Într-adevăr, era un om sever, mai ales cu el însuşi. Tolera greu prostia, suficienţa, aroganţa, semidoctismul, superficialitatea. Învăţa continuu şi era mereu la curent cu informaţia şi aici nu mă refer numai la domeniul neuroştiinţelor, ci la tot ce înseamnă informaţie medicală sau cunostinţe de cultură generală”, îşi aminteşte dr. Ioana Mîndruţă.

Astfel, profesorul putea povesti ore, foarte interesant, despre istoria unui orăşel francez sau despre semnificaţia unei zile, despre o personalitate istorică sau culturală. ”Ştia multe şi nu făcea mare caz de asta, discuta în context, decent, fără „băşcălie”.

Se exprima corect gramatical şi ţinea mult la felul în care ne exprimam cu toţii în prezenţa lui şi în spaţiul public, în general. Aici, mulţi dintre noi resimţeau o constrângere permanentă pentru că profesia noastră vehiculează mulţi termeni în limba engleză, de exemplu, pe care tindem să-i folosim ca atare amestecându-i cu exprimări în limba română şi asta îi displăcea enorm. Insista să păstrăm spiritul limbii noastre, fără a fi un inamic al limbii engleze, dar susţinând că amestecul acesta putea altera masiv comunicarea de calitate atât între medici, cât mai ales cu lumea „laică”.

„Ne gândeam mult înainte de a vorbi“

Dr. Mindruţă mai spune că profesorul îi aprecia doar pe cei care ştiau ce vorbesc. „Ne premia cu aprecieri pentru expuneri concrete, argumentate, care caută să descopere cauza fenomenelor şi sunt fundamentate pe mecanisme înţelese în amănunt. Această latură îl făcea de temut pentru că orice atitudine care nu se baza pe aceste principii putea genera o „explozie”, uneori foarte dură. Deci, cu toţii ne gândeam mult înainte de a vorbi, altfel ne trezeam cu o etichetă de “superficial” şi cu greu scăpam de ea.”

Însă, cu studenţii era blând, mai spune dr. Mîndruţă, şi cursurile erau o bogăţie de exemple, greu de egalat.

„Şi aici am cea mai pregnantă amintire despre el. Când am început să predau cursuri şi eu ca membru al catedrei de neurologie din spitalul Universitar aveam studenţi de anul V, deci aproape doctori, o mare responsabilitate de care am fost conştientă totdeauna. M-a chemat să mă instruiască cum să procedez, de ce să ţin cont, să înţeleg că dacă îi formăm corect pe studenţi putem să le cerem apoi performanţă. M-a simţit ezitantă, temătoare că nu voi reuşi de la început să mă ridic la nivelul impus de catedră şi mi-a zis: “la primul curs nu veţi înţelege nici tu, nici studenţii, toţi am trecut prin asta. La al doilea, tu vei începe să inţelegi, dar ei încă vor avea dificultăţi. De la al treilea însă, înţelegerea şi comunicarea vor fi stabilite şi de aici poţi să construieşti o relaţie de lungă durată.”

„Aceste fraze simple mi-au rămas în minte de-a lungul anilor şi mi-au întărit impresia pe care am avut-o de la început că ne cunoştea pe toţi, uneori mai bine decât noi inşine. În ce mă priveşte atunci, a înţeles repede că mă paraliza teama de a nu mă face înţeleasă şi mi-a lăsat, cu gentileţe, o „portiţă de scăpare” şi asta mi-a dat încredere, mi-a fost uşor să „sparg gheaţa”, adaugă dr. Mîndruţă.

„Plătea din buzunar costurile necesare“

Mulţi dintre medicii care s-au exprimat zilele acestea în spaţiul public au declarat că prof.dr. Ovidiu Băjenaru a scos neurologia românească din Evul Mediu. Dr. Ioana Mîndruţă explică de ce: „Într-adevăr, după o pleiadă de mari neurologi în perioada interbelică şi imediat după război, în epoca ceauşistă neurologia românească se scufunda lent în trivial, în tipare şi etichete fără substanţă, în drumuri care nu duceau nicăieri. Părea doar un capăt de drum al altor specialităţi în care bolnavul ajungea când cardiologul şi internistul au eşuat şi aici nu mai era nimic de făcut. Cu răbdare şi diplomaţie, fiind mereu la curent cu toate noutăţile mediului ştiintific internaţional, a implementat ghiduri şi apoi le-a înnoit periodic, a pus România pe harta lumii în comisiile europene şi mondiale şi a fost constant apreciat pentru contribuţiile sale.”

Profesorul a fost unul dintre cei care a înţeles din vreme faptul că specializarea strictă este soluţia exploziei informaţionale din domeniul medical. „Ne-a stimulat să dezvoltăm investigaţii complexe şi domeniile conexe acestora. Eu am beneficiat de toată susţinerea în a-mi completa educaţia în centre europene de prestigiu şi în dezvoltarea unităţii de epilepsie, a programului naţional pentru epilepsii rezistente la tratament şi a explorării creierului cu electrozi intracerebrali. Pe linia pe care m-am format, se sfătuia cu mine adesea şi când eram neputincioşi, nu ezita să apelăm la colegii noştri din alte centre ale lumii. Nu rareori trimiteam teste şi analize (genetice, imunologice, anatomopatologice etc) în afara ţării şi dânsul plătea din buzunar costurile necesare când bolnavii erau depăşiţi sau prea împovăraţi.”

„La fel proceda şi cu ceilalţi colegi ai mei specializaţi în scleroza multiplă, intervenţii endovasculare etc, sau cu specialiştii din alte domenii (neurochirurgi, cardiologi, imagişti, nefrologi etc) pe care nu ezita să-i convoace când avea un caz dificil care presupunea competenţe din mai multe domenii. Această atitudine ne-a demostrat constant puterea consulturilor multidisciplinare, a diagnosticului privit din toate unghiurile, cu toate instrumentele. La fel cum convoca specialişti pentru cazurile noastre, se implica în rezolvarea altor cazuri în alte clinici şi ne ruga şi pe noi să participăm. Nu o dată m-a rugat: “ strânge te rog EEG -ul portabil şi du-te până la Sfantul Ioan ( aici poate fi Fundeni sau Floreasca, sau Militar etc), au nevoie de ce ştii tu pentru un pacient comatos şi să ne sfătuim cum să-I ajutăm.” Poate pe moment mi se parea dificil, dar când ajungeam acolo înţelegeam ce durere, ce nevoie era de comunicare şi îmi părea rău că am ezitat”, evocă dr. Ioana Mîndruţă.

„A venit la spital ca oricare dintre noi“

Ziua în care prof. Băjenaru s-a întors la spital dintr-un scurt concediu petrecut la Câmpulung, a fost şi prima în care s-a simţit rău. „A venit la spital ca oricare dintre noi, după vacanţă, cu gândul de a pregăti examenele de măriri şi restanţe care se apropiau. Respira cu dificultate de 2 zile (într-un fel pe care noi medicii îl numim “dispnee”) dar dânsul avea o boala cardiacă pe care o ţinea în frâu cu greu şi de aceea avea adesea perioade de dispnee. În timpul zilei, s-a accentuat suferinţa şi ne-a rugat să-i montăm o perfuzie şi să-i luăm analize. Atunci l-am internat şi l-am izolat într-o rezervă, conform cu procedurile în vigoare.”

„Analizele de sânge au venit rapid, toate relativ bune, sau nu mai rău decât de obicei, nu exista aparent niciun motiv de deteriorare suplimentară şi era afebril. Radiografia pulmonară însă arăta sever afectată. Rapid şi saturaţia a scăzut periculos şi am fost nevoiţi să-l transportăm în Terapie Intensivă. Pe după-amiza a venit rezultatul testului PCR care a fost pozitiv. Domnul Profesor a acceptat cu mare demnitate toate procedurile şi a ales să-l transferăm imediat la Balş. S-au făcut toate demersurile şi ambulanţa l-a preluat din faţa noastră, chiar în seara aceea. Ne-a salutat aproape jovial, cred că a vrut să ne dea curaj, sunt sigură că ştia ce îl aşteapta, dar nu s-a plâns nicio clipă. Noi am plâns în urmă, pe sub măşti şi viziere se scurgeau lacrimile şuvoi. Cred că a trăit un coşmar, nu avem multe informaţii despre ce s-a întâmplat mai departe. Ştim doar că s-a facut imposibilul, dar a fost copleşit de boală. Dumnezeu să-l odihnească-n pace!”

„Era un om luminat şi generos“

Prof.dr. Bogdan Popescu, medic primar neurolog, şeful Clinicii de Neurologie de la Spitalul Colentina din Bucureşti, preşedintele Societăţii de Neurologie din România, a lucrat timp de 15 ani cu prof.dr. Ovidiu Băjenaru la Universitar, unde s-a format ca neurolog clinician.

Citește și: SARS-CoV-2. Prof.dr. Ovidiu Băjenaru: ”Suntem încă departe de a înţelege relaţiile virusului cu sistemul nervos uman”

„Profesorul Băjenaru era un om riguros, la fel ca mulţi alţi profesori. Şi profesorul Gheorghe Marinescu, fondatorul neurologiei româneşti era cunoscut pentru această – să zicem - seriozitate până la urmă a relaţiei cu colaboratorii. Profesorul Băjenaru era un om extrem de luminat şi un om generos, de fiecare dată când era important să fie generos. Era un om cu o deschidere culturală foarte importantă şi care înţelegea fenomenul neurologiei la nivel european şi care a făcut de fiecare dată efortul să modernizeze neurologia din România. Credea în Dumnezeu cu adevărat şi era un credincios practicant”, dezvăluie dr. Popescu.

„Toate proiectele din neurologia românească le-am făcut împreună cu dumnealui şi cu profesorul Dafin Mureşanu de la Cluj – Napoca. Tot ce a însemnat manifestare educaţională în neurologie, congresele Societăţii Române de Neurologie, pe toate le-am făcut împreună”, punctează prof.dr. Popescu.

Acesta adaugă că profesorul muncea enorm şi pe multe paliere. „Atât în ceea ce priveşte activitateaa clinică, munca cu bolnavii, dar şi în ceea ce priveşte actul educaţional – cursurile cu studenţii, manifestările ştiinţifice şi partea de cercetare. A muncit extraordinar de mult, de dimineaţă şi până seara, de când îl cunosc eu. Dispariţia lui este o tragedie umană şi o pierdere uriaşă pentru neurologia românească pentru că muncea foarte mul şi acum aceste lucruri vor fi foarte greu de remontat de noi, ceilalţi”, consideră prof.dr. Bogdan Popescu.

Unul dintre „părinţii“ reţelei de tromboliză

Prof.dr. Ovidiu Băjenaru este unul dintre „părinţii” reţelei naţionale de tromboliză din România, alături de prof.dr. Dafin Mureşanu şi de dr. Renică Diaconescu, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate publică din Senat.

Tromboliza este un procedeu salvator pentru pacienţii care au suferit atacuri vasculare-cerebrale dacă este administrat în primele ore de la producerea evenimentului în unităţile de urgenţe neurologice. Iniţial, procedeul se putea face doar în centrele universitare, însă acum el este disponibil în toate unităţile de primiri urgenţe din spitalele judeţene de urgenţă.

„După ce a apărut iniţiativa mea şi a domnului profesor Băjenaru şi, bineînţeles, cu sprijinul prof.dr Dafin Mureşan, care atunci era preşedintele Comisiei de Neurologie de pe lângă Ministerul Sănătăţii, acum sunt peste 44 de centre de tromboliză în ţară, iar numărul pacienţilor beneficiari a crescut de zeci de ori”, explică dr. Diaconescu.

Dr. Diaconescu îl evocă pe profesorul Băjenaru ca pe un om exigent care-şi dorea ca absolvenţii de Medicină să fie bine pregătiţi. ”Îmi spuneaa că priveşte cu dezamăgire faptul că ultimele generaţii nu mai sunt atât de interesate de carte, comparativ cu generaţiile cu care şi-a început cariera de profesor. Că sunt şi acum oameni buni, dar sunt vârfuri, dar marea masă nu mai e interesată să înveţe carte. Şi - spunea dânsul - că se vor lovi în practică de multe afecţiuni neurologice şi nu vor şti să le facă faţă. Cred că aici avea mare dreptate.”

Cea mai mare calitate a domnului profesor, mai spune dr. Diaconescu, era exigenţa faţă de sine însuşi: ”Era un om care studia peste 10 ore pe zi. În domeniul neurologiei a revoluţionat tot: până la apariţia Societăţii Române de Neurologie create de prof. Băjenaru în urmă cu 20 de ani, era o neurologie bazată pe ciocănelul de reflexe. Profesorul a introdus sistemul de CT, RMN-ul, angiografia, Doppler-ul, multe investigaţii care au schimbat în bine şi au crescut acurateţea diagnosticului în neurologie.”

„Era un om impregnat de religia ortodoxă“

„Ultima discuţie cu profesorul Băjenaru am avut-o în urmă cu două săptămâni când era la Câmpulung”, spune dr. Diaconescu.

„L-am sunat atunci şi i-am cerut sfatul pentru că aveam un pacient de 27 de ani cu o tumoare de trunchi cerebral şi nu ştiam ce să fac. Mi-a spus că va vorbi la clinică pentru că dânsul este în concediu şi va reveni după 1 septembrie. Nu l-am mai sunat de atunci, în schimb am aflat că starea sa s-a înrăutăţit printr-un prieten de familie care lucrează şi în Senatul României şi care l-a vizitat şi mi-a spus că profesorul era foarte obosit, avea o dispnee accentuată, era palid şi foarte slăbit. Avea o stare de oboseală marcată. Apoi am aflat că brusc că a revenit la spital, i s-a făcut testul de COVID-19 a stat în spitalul universitar o perioadă, apoi, când s-a agravat, a plecat la „Matei Balş” cu o saturaţie foarte scăzută – de doar 50%. Profesorului Cercel i-ar fi spus: dacă o să mă intubezi o să însemne că nu o să mai trăiesc. Şi, din păcate, se pare că după 24-72 de ore a ajuns la intubaţie şi deznodământul se cunoaşte”, mai spune dr. Diaconescu.

Citește și: Unul dintre cei mai reputaţi neurologi din România a murit de COVID-19. Prof. dr. Ovidiu Băjenaru era internat de o săptămână la Institutul „Matei Balş”

Potrivit. dr. Diaconescu, în ultima discuţie, profesorul Băjenaru a părut obosit şi supărat. „Nu am ştiut cum să-i alin supărarea”.

Momentul infecţiei cu COVID-19 rămâne necunoscut. Profesorul Băjenaru avusese un episod de boală, insuficienţă renală cu anemie.

„La un moment dat, acum 5-6 luni, profesorul ar fi făcut şi o insuficienţă renală combinată cu anemie. Îl sunasem şi mi-a spus că nu e la serviciu, ci acasă, venise de la spital unde fusese internat în urma unei anemii. Întotdeauna aflam după ce se întâmpla ceva şi întotdeauna îmi părera rău. Mereu îmi pun întrebarea când s-a întâmplat această infecţie? Dacă a fost la spital sau s-a întâmplat la Câmpulung? Un prieten comun îmi spune că e foarte posibil să se fi întâmplat la Câmpulung pentru că în ziua de Sfânta Maria domnul profesor a fost la biserică acolo şi că a fost asaltat de foarte mulţi oameni. Au pus mâna pe dânsul, s-au apropiat. Pe foarte mulţi oameni i-a salvat şi era foarte cunoscut. L-au înconjurat cu foarte multă căldură şi probabil că protecţia a fost scăpată de sub control în acele momente şi probabil că atunci s-a produs infectarea”, spune dr. Diaconescu despre momentul COVID-19. I-am cerut sfatul de zeci de ori, în momentele mele grele, când nu ştiam ce să fac cu un caz, mă depăşea, subliniază dr. Diaconescu. ”Era omul care-mi aducea lumina. Şi dacă nu reuşea nici dânsul, găseam o soluţie mai departe. Cred că nu a refuzat niciodată pe nimeni. N-a refuzat un om simplu , nici tânără, nici bătrân. Oricine s-a dus, i-a întins o mână. Înainte de toate era un om de o umanitate extraordinară. Profesorul Băjennaru se ducea, anual, la Muntele Athos, făcea donaţii la mănăstirile de acolo. Era un om impregnat de religia ortodoxă. Îşi iubea poporul, ţara şi religia. Nu pot să spun decât că românii şi neurologia au rămas foarte săraci. Când plecam în străinătate şi aflau că sunt medic neurolog, mă întrebau de profesorul Băjenaru. Era foarte cunoscut nu doar la noi. Am pierdut cel mai preţios neurolog şi cea mai luminată minte a neurologiei româneşti de după Revoluţie”, conchide dr. Diaconescu.