Ultima noapte de pace, întâia dimineaţă de război

Soţia e plecată la părinţii socri. Aproape 90 de ani unul şi aproape 80 de ani celălalt. Un sat mai departe e maică-mea, 80 de ani plus.

- La voi e război?

- Nu, la noi e frig şi ceaţă.

- Mda, deci nu ştii ce se întâmplă....

- Ba da, dar nu am timp să mă ocup acum de război, am alte lupte, trebuie să le fac ceaiul, după aia să verificăm aparatul. Poate mai încolo...

Trei suflete pentru care mesagerul de la Bucureşti vine o dată la două săptămâni cu portbagajul plin, cu mâinile suflecate să spele, să cureţe, să-i poarte la oraş la analize, să se ducă să le ridice a doua zi, să cumpere medicamente şi alte accesorii, să disciplineze moşul – el e campionul de aproape 90 de ani! - şi babele, să nu încalce tratamentele.

Să le aşeze pastilele în cutiuţele acelea săptămânale, să controleze din când în când ce s-a luat şi din ce pătrăţel.

Toţi de abia mai mişcă – mama e ceva mai vioaie - dar toţi sunt recalcitranţi, nu vor toate doctoriile, unele nu le plac, unele nu par a avea efect.

Acum ce să le mai ceri la un kilogram de pastile de căciulă!

Războiul de fiecare zi e mult mai aproape şi mai real decât cel de la televizor.

Vorbim la telefon de două – trei ori pe zi:

- Cum e la „staţiune”? Ce fac „turiştii”?

- „Turiştii” (primii doi dintre ei) stau cuminţi la televizor. Astăzi au comandat gogoşi. Au pofte.

Pentru că de abia se pot mişca din pat, pentru ambii universul este în interiorul celor patru pereţi, o cameră cât o bucătărie de bloc, unde un televizor face legea zi şi noapte.

Cu volumul la maximum, de poţi asculta din curte emisiunile.

Câte o bunătate culinară, mai ales din cele cu care erau obişnuiţi înainte de a fi obligaţi la aproape nemişcare, face viaţa un pic mai suportabilă.

Mai ajută şi pătratul de geam către grădină, nu se vede mai nimic dincolo, e şi cam sus, trebuie să te ridici ca să vezi ceva, dar lumina, filtrată prin perdea, aduce cu ea o parte din freamătul de afară.

Aparatul cu pricina e un fel de valiză care produce oxigen. „Turistul” de aproape 90 de ani tuşeşte greu, are o listă întreagă de alte probleme, ar fi putut fi internat, dar, în vremurile astea de covid, scuzaţi limbajul, a opus rezistenţă, să nu ajungă în spital.

Te întâlneşti acolo cu doamna cu coasa mult mai rapid.

Aşa s-a ajuns la o soluţie de mijloc, cu un aparat închiriat de la direcţia medicală, care să funcţioneze acasă.

Soluţia e încă în faza iniţială, de verificări şi probe. Precis nu va fi uşor, cineva va trebui să aibă grijă cum se foloseşte, cât timp, să nu renunţe pacientul prea uşor.

Dar, deşi abia se mai poate deplasa, din oră în oră tot îşi face de lucru prin preajmă, pe la bucătărie, prin curte.

E greu să stai înlănţuit după ce o viaţă întreagă ţi-au tropăit picioarele în toate zările.

Al treilea „turist” trăieşte, spuneam, în satul vecin, pe o muche de deal.

Primarul şi-a făcut un pustiu de bine şi a trimis câteva basculante încărcate cu piatră şi un buldozer să o niveleze, astfel că se poate urca acum cu maşina până sus, în faţa porţii.

Mai sunt şi acolo câteva case, răspândite prin livezi şi păşuni, mai e şi o pădure de o vârstă cu cel care scrie aceste rânduri, mai sunt, în fiecare dimineaţă, câte două – trei perechi de căprioare care ies curajoase să inspecteze iarba din apropierea grădinilor.

Şi mai e şi stăpâna acelui loc ce se scurge de pe vârful dealului vreo sută de metri către pădurea de jos.

O stăpână ce se încăpăţânează, din primăvară până în toamnă, să zgârme pământul acela care poate oricând să o ia la vale, sigur anul acesta va răsări ceva.

O floare, o roşie, un bostan.

Chiar şi săpat, pământul e îndărătnic, nu are apă, iar când plouă, buruienile fură mereu startul.

Aşa că operaţiunile de săpat, plivit, trebuie luate de la capăt. Cât se mai poate.

Din ce în ce mai puţin, însă, pentru că s-a prins şi doctorul de la oraş:

- Bre, mata spui că te simţi obosită. Câţi ani ai?

- Peste 80.

- Mai uită-te, mamaie, şi în buletin, înainte de a te apuca de treabă.

Uşor de sfătuit, greu de aplicat. Obiceiurile vechi se uită greu.

Războiul de la televizor e cu treaba lui, dar vine primăvara şi războiul cel de toate zilele continuă şi el.

E o nouă dimineaţă, urmează încă o zi.