Cu toate acestea, Marea Neagră rămâne o zonă sensibilă atât prin particularitatea sa marcată de multitudinea conflictelor îngheţate aflate în regiunea sa extinsă cât şi prin militarizarea Crimeei sau tensiunile ruso-ucrainene, ce vizează inclusiv şicanarea Kievului în strâmtoarea Kerci.

Mai mult, Alianţa întâmpină o serie de vulnerabilităţi, printre care capacitatea redusă a mobilităţii militare pe termen scurt sau lipsa unui integrării sistemelor de apărare antiaeriană. Totuşi, dintre acestea, cea mai mare vulenerabilitate rămâne lipsa de consens –care oricând poate crea premizele lipsei de coeziune- a riveranilor în unele probleme de securitate, aşa cum a fost cazul proiectului ce viza constituirea unei flote NATO în Marea Neagră. Pentru aceasta, strategia divide et impera a Federaţiei Ruse a funcţionat foarte bine, gazul ieftin oferit Bulgariei şi alianţa politico-militară avută împreună cu Turcia pe frontul sirian, au făcut ca atât Ankara cât şi Sofia să oprească această iniţiativă NATO din 2016, inţiativă în care Bucureştiul îşi pusese mari speranţe la acea vreme.

Chiar dacă Turcia şi Rusia menţin încă un echilibru complex al intereselor comune, poziţionarea Turciei privind Crimeea şi recenta întâlnire dintre Volodimir Zelensky şi omologul său turc, Recep Tayyp Erdogan, arată că Ankara poate fi mult mai angrenată pentru a susţine viziunea NATO în regiunea extinsă chiar a Mării Negre, acolo unde, ca urmare a conflictului din Nagorno-Karabah de anul acesta, turcii au reuşit să pătrundă în adâncimea strategică rusă.

Dar, o arhitectură stabilă de securitate a Mării Negre nu se poate realiza fără participarea Ucrainei şi Georgiei, state cu o puternică viziune euroatlantică. Angrenate în conflicte militare interne, aşa cum este cazul Donbass în Ucraina şi a Osetiei şi Abhaziei în Georgia, dialogul celor două state cu NATO este îngreunat printr-o multitudine de alte probleme care satisfac interesele Rusiei.

Tensiunile ucraineano-maghiare

Politica pro-rusă, mai mult sau mai puţin directă, a regimului de la Budapesta nu mai surprinde pe nimeni.

Situaţia comunităţilor etnice minoritare din Ucraina este o problemă destul de serioasă, însă spre deosebire de Polonia şi România- ţara noastră având cea mai mare minoritate etnică din Ucraina luând în considerare şi etnicii români din Bugeac- Ungaria nu alege soluţia diplomatică bazată pe dialog cu autorităţile de la Kiev, militând pentru o poziţie conflictuală.

De altfel, situaţia din Ucraina după anexarea Crimeei a fost prezentată de către presa maghiară printr-o optică pro-rusă. Fie că vorbim de media de stat sau cea apropiată guvernului Orban, în Ungaria au fost prezentate o serie de narative în care Ucraina era portretizată ca un lagăr al CIA, în timp ce Maidanul a fost considerat ca un instrument orchestrat de către Vest.

În contextul tensiunilor bilaterale dintre Kiev şi Budapesta, Ungaria nu s-a sfiit să blocheze, prin dreptul său de veto, reuniunile comisiei NATO-Ucraina, chiar dacă Kievul a obţinut statutul de partener cu oportunităţi sporite în relaţia sa cu Alianţa Nord Atlantică. Poziţia a fost reluată de către ministrul maghiar de externe în data de trei decembrie 2020, atunci când, cu ocazia reuniunii Consiliului Miniştrilor de Externe al OSCE, Peter Sjjarto a acuzat autorităţile ucrainene pentru că au interzis membrilor misiunii OSCE să intre în contact cu comunitatea maghiară din Transcarpatia.

La rândul său, Ucraina acuză constant Ungaria pentru ingerinţe în propriile sale afaceri interne. Dacă în urmă cu un an de zile Budapesta dorea să realizeze un minister special pentru dezvoltarea Transcarpatiei, parte a teritoriului naţional ucrainean, anul acesta, cu ocazia alegerilor locale din Ucraina, derulate în data de 25 octombrie 2020, Budapesta a îndemnat etnicii maghiari din Ucraina să voteze cu Societatea de Cultură Maghiară din Transcarpatia, ignorând apelurile repetate ale Kievului de a respecta principiile statului de drept şi a bunei vecinătăţi.

În data de 30 noiembrie 2020, autorităţile ucrainene au efectuat mai multe raiduri în Transcarpatia, vizând în special sediul Partidului Maghiarilor din Ucraina (KMKS) dar şi locuinţa liderului formaţiunii politice Vasyl Brenzovych. Au fost investigate presupuse contracte fictive ale organizaţiilor maghiare dar şi acţiuni subversive care presupun un risc de securitate naţională pentru Ucraina. O zi mai târziu, pe întâi decembrie, reţelele de socializare din Ucraina au fost împânzite cu mai multe imagini video, în care, oficiali ai statului de etnie maghiară intonau imnul naţional al Ungariei, jurând credinţă statului vecin. Evenimentul ar fi avut loc cu ocazia Zilei Demnităţii şi Libertăţii, sărbătorită în Ucraina în data de 21 noiembrie.

Politica agresivă a Budapestei în Transcarpatia, care poate fi dezvoltată prin alte zeci de exemple petrecute în ultimii ani, conduce către îngreunarea dialogului NATO-Ucraina, menţinând totodată un dezechilibru strategic în zona Mării Negre.

Un complex regional de securitate?

România şi Ucraina ar putea fi angrenate în acelaşi complex regional de securitate, Rusia şi sovinismul maghiar fiind percepute ca ameninţări comune.

Viktor Orban continuă politica sa iliberală dar şi viziunea de a clădi naţiunea maghiară din arcul carpatic. În privinţa României, în data de 2 decembrie, Sjjarto a efectuat o vizită la Târgu Mureş de unde a anunţat că Budapesta va continua programul controversat de investiţii maghiare în Ardeal. Conform acestuia, Budapesta a alocat un buget de 6,5 miliarde de forinţi, programul fiind de altfel “sincronizat cu legislaţia României, legislaţia europeană şi cea internaţională”. Autorităţile de la Bucureşti nu au reacţionat, de această dată, la declaraţia oficialului maghiar, existând posibilitatea ca însăşi cooptarea UDMR la guvernare să fie condiţionată şi de către acceptarea, cel puţin tacită, a programului Kos Karoly de către Bucureşti. Un asemenea scenariu ar putea explica şi oferirea portofoliului ministerului Dezvoltării către UDMR.

Totuşi, consolidarea încrederii bilaterale rămâne pasul esenţial pentru ca Bucureşti şi Kiev să poată crea politici de securitate comune pe termen mediu şi lung.