Tunisia şi Algeria, zguduite de revolte

Tunisia şi Algeria,  zguduite de revolte

Tunisineii vor locuri de muncă şi libertate

Creşterea preţurilor la alimente, şomajul mare în rândul tinerilor cu studii superioare şi lipsa de perspectivă i-au scos pe tunisieni şi pe algerieni în stradă. Două state din sudul Mediteranei, Tunisia şi Algeria, se confruntă, de mai bine de o săptămână, cu revolte sociale spontane, soldate cu morţi şi răniţi.

Revoltele se întăresc şi se extind în Algeria şi Tunisia. Şi numărul morţilor, în urma confruntărilor dintre manifestanţi şi forţele de ordine, a crescut în ambele ţări. Unele surse vorbesc de 12 de morţi şi mult mai mulţi rănişi în Tunisia, dar autorităţile continuă să păstreze tăcerea. Ministerul algerian  de Interne a confirmat moartea a trei tineri manifestanţi.

Mai citeşte şi:

Tunisienilor le-a ajuns cuţitul la os

Mânia are aceleaşi cauze: costurile de trai ridicate, probleme în obţinerea unei locuinţe şi găsirea unui loc de muncă. Până acum, Tunisia a fost invidiată de vecinii săi şi admirată de europeni, pentru ritmul său de creştere economică - între 4% şi 5%.

Criza economică a ajuns însă şi în Tunisia, cu toate consecinţele ei. Toate categoriile sociale din ţară, de la studenţi la funcţionari, de la medici la avocaţi, resimt astăzi mai mult decât de obicei lipsa de orizont. Câţiva tineri au recurs la gesturi disperate, dându-şi foc în faţa instituţiilor guvernamentale. Până şi avocaţii tunisieni au făcut grevă pentru a denunţa presiunile la care sunt supuşi şi mai ales lipsa de libertate din Tunisia.

Petrolul şi şomajul


Algerienii s-au revoltat împotriva creşterii preţurilor Foto: Afp

Guvernul algerian a luat măsuri, sâmbătă, în încercarea de a micşora preţurile la alimentele de bază. Algerienii s-au revoltat după ce alimentele de bază - zahăr, făină, ulei, cereale - s-au scumpit cu 20-30 la sută. Preţul unui kilogram de zahăr a crescut în Algeria de la 70 de dinari (0,72 eurocenţi ) la 150 de dinari (1,50 euro), în timp ce un conducător auto câştigă aproximativ 800 de dinari pe zi (8,40 euro). 

Aceste mişcări din cele două state iau amploare pe fondul unor mari inegalităţi sociale şi în ciuda unui mediu economic care se redresează după criza economică mondială. În Tunisia şi Algeria sunt prognozate creşteri de 3,8 în 2010 şi, respectiv, 4,8, 4,1 în 2011, potrivit Fondului Monetar Internaţional.

Ţara lui Ben Ali a profitat de deschiderea spre exterior şi creşterea schimburilor comerciale internaţionale. Algeria preşedintelui Abdelaziz Bouteflika profită de creşterea preţurilor la petrol, de care depinde în mare măsură, scrie „Le Figaro". Guvernul algerian a luat unele măsuri anti-criză, în 2010 crescând numărul angajaţilor la stat cu 30 la sută. În plus, a pus la punct şi un plan cincinal prin care se urmăreşte, cu proritate, dezvoltarea infrastructurii ţării şi înfiinţarea de noi locuri de muncă. S-au pus la bătaie pentru acest plan 286 de miliarde de dolari, banii aceştia provin din exporturile de hidrocarburi şi reprezintă 180 din produsul intern brut al ţării, spune economistul Jesus Castillo de la Natixias.

Emigraţia, blocată

Totuşi, economia algeriană nu este destul de diversificată. Ea nu poate oferi suficiente locuri de muncă pentru tineri (populaţia sa este în continuă creştere). Mai rău, de acest plan ar putea beneficia companiile străine care angajează puţini algerieni. Înainte de criză, Tunisia şi Algeria au beneficiat de două supape: una mai funcţionează - „economia subterană".

Activităţile care scapă fiscalităţii se ridică la 40-60 la sută din PIB. A doua o reprezintă fenomenul emigraţiei, care acum aproape a dispărut. „În ultimii ani, Europa şi-a închis graniţele pentru tinerii din Africa de Nord, iar ţările din Golf au făcut acelaşi lucru de doi-trei ani", spune Mokhtar Lakehal , economist la Sciences Po Paris. 

"În ultimii ani, Europa şi-a închis graniţele pentru tinerii din Africa de Nord, iar ţările din Golf au făcut acelaşi lucru de doi-trei ani."
Mokhtar Lakehal economist

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: