Tulpina supercontagioasă din Anglia, întâmpinată cu măsuri de relaxare în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine: Profitmedia.ro
Imagine: Profitmedia.ro

Măsurile de relaxare anunţate de autorităţi cu privire la redeschiderea restaurantelor, a sălilor de spectacole şi a cazinourilor intră în vigoare de luni, cu toate că noua tulpină a SARS-CoV-2 din Marea Britanie a fost confirmată în Capitală, medicii apreciind că este vorba de o transmitere intracomunitară.

Tulpina B.1.1.7 a SARS-CoV-2 – care face ravagii în Marea Britanie – este deosebit de contagioasă, iar decizia de relaxare a restricţiilor luată de autorităţile din România vine în contradicţie cu înăsprirea măsurilor de protecţie din mai multe ţări, atrag atenţia specialiştii din Sănătate.

Marea Britanie, Austria şi Portugalia sunt în lockdown, Israelul se confruntă cu un val de noi infectări în plină campanie de vaccinare, iar Germania ia în calcul măsuri mai severe, inclusiv menţinerea învăţământului în regim online, precum şi a restricţiilor pentru restaurante, magazine şi hoteluri şi introducerea obligativităţii purtării măştilor de protecţie FFP 2.

Tulpina super-contagioasă circulă deja în Bucureşti

În România, patru persoane infectate cu noua tulpină (1 caz confirmat pe data de 14.01.2021 şi 3 cazuri în data de 18.01.2021) şi 6 contacţi ai acestora au fost testaţi la Institutul „Matei Balş”. Din 10 persoane testate, 9 au ieşit pozitiv la noua tulpină.

Persoanele confirmate nu au avut istoric de călătorie în străinătate, ceea ce dovedeşte transmiterea locală, intracomunitară a acestei noi tulpini, a declarat dr. Radu Ţincu, medic primar de terapie intensivă la Spitalul Floreasca din Capitală.

„Din păcate, în acestă pandemie, România a avut momente de discordanţă cu restul Europei. De această data, se află din nou în discordanţă, pentru că nu reuşim să aflăm incidenţa circulaţiei acestei tulpini. (…) Gândiţi-vă că dacă se va confirma că aceste persoane diagnosticate cu un test PCR pozitiv au noua tulpină, o persoană a îmbolnăvit 9, iar 9 persoane au îmbolnăvit zeci de alte persoane. Deci, pur şi simplu, va scăpa de sub control transmiterea intracomunitară a acestui virus. Este un număr imens (de contacţi depistaţi pozitiv), adică discutăm de o transmisibilitate de 90%. Din ce ştiam din anchetele epidemiologice care s-au desfăşurat, o persoană care este pozitivă (infecta) alte 4-5 persoane, care deveneau şi ele pozitive prin contactul direct”, a declarat dr. Radu Ţincu.

Precizările vin în contextul în care doar trei centre din România sunt capabile să realizeze secvenţierea genomică, un proces costisitor şi de lungă durată.

Dr. Ţincu: Măsurile de relaxare, luate pripit

De aceea, medicul spune că autorităţile sanitare s-au grăbit cu măsurile de relaxare într-un moment în care ameninţarea mutaţiei B.1.1.7 a virusului SARS-CoV-2 a devenit o realitate în multe state. 

„Trebuie să ne uităm în Marea Britanie, care are în acest moment un număr-record de pacienţi în terapie intensivă, un număr-record de pacienţi intubaţi şi ventilaţi mecanic şi un număr-record de decese. Zilele trecute au înregistrat cel mai mare număr de decese de la începutul pandemiei, ceea ce ar trebui să ne dea semne mari de îngrijorare. Sunt mai multe aspecte în legătură cu măsurile de relaxare, ele au fost luate pe baza unor proceduri care au fost stabilite cu ceva timp înainte. Trebuie să spunem foarte clar că acele proceduri au fost stabilite înainte de existenţa acestei tulpini cu transmisibilitate extrem de ridicată”, e de părere medicul.

Decizia de relaxare a măsurilor pentru Capitală a venit după ce incidenţa cumulată a noilor infectări a fost sub 3/1.000 de locuitori începând de miercurea trecută, astfel că Bucureştiul a intrat în scenariul portocaliu.

Dr. Radu Ţincu apreciază că această scădere a numărului de cazuri – atât în Bucureşti, cât şi în ţară – este una articifială. 

„Numărul de teste a scăzut foarte mult în ultima perioadă. Sunt foarte multe teste rapide antigen care se efectuează la domiciliu şi cei care sunt diagnosticaţi pozitiv se autodiagnostichează, nu mai anunţă autorităţile, astfel că este posibil ca această scădere să nu fie concordantă cu realitatea. Şi vă spun de ce nu cred că este concordantă cu realitatea: pentru că am întegistrat o scădere semnificativă a pacienţilor diagnosticaţi pozitiv, de la 10.000 cât erau anul trecut, la 2.000 pe zi, însă în terapie intensivă situaţia nu a fost proporţională – menţinem în continuare un număr destul de mare de pacienţi care au nevoie de terapie intensivă. Ceea ce arată că, de fapt, în realitate există mai mulţi pacienţi diagnosticaţi pozitiv”, a explicat dr. Radu Ţincu.

Dr. Moldovan: Purtarea măştii, mai importantă ca niciodată

„Da, este un număr mare (n.r. – 9 pozitivi din 10 testaţi) şi, da, este o tulpină contagioasă, care se transmite extrem de uşor. Din punct de vedere terapeutic, nu există deocamdată diferenţe de abordare în ceea ce priveşte infecţia cu tulpina clasică şi cea de provenienţă din Marea Britanie sau alte tulpini care încep să circule la nivel internaţional – vezi tulpina din Africa de Sud sau cea braziliană. Dar e clară prezenţa ei pe teritoriul ţării noastre şi transmiterea comunitară”, a declarat şi dr. Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Aceasta e de părere că purtarea măştii este mai importantă decât era acum câteva luni. De asemenea, distanţarea fizică ar trebui păstrată – spune dr. Moldovan – la mai mult de 2 metri, iar evitarea aglomeraţiilor şi igiena mâinilor ar trebui respectate cu stricteţe.

În acest context, ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat că interesul pentru deschiderea şcolilor se păstrează, dar se va face o analiză continuă a evoluţiei epidemiologice, mai ales cu privire la noua tulpină de coronavirus. O decizie în acest sens va fi anunţată pe data de 2 februarie. Una dintre persoanele infectate cu noua tulpină lucrează la Şcoala Gimnazială nr.28 din Sectorul 2, unde are loc o anchetă epidemiologică extinsă. Tot acolo lucrează şi alţi trei contacţi ai persoanei infectate. Sorin Cîmpeanu a anunţat că şcoala rămâne închisă până la rezultatele anchetei.

Dr. Jurma: „Graba de a ne relaxa prematur poate fi aspru plătită”

Decizia autorităţilor de a relaxa unele măsuri anti-COVID în Capitală, chiar în momentul în care noua variantă super-contagioasă a SARS-CoV-2 a fost identificată la Bucureşti, pare una bizară pentru biostatisticianul Octavian Jurma. El a explicat că efectele se vor vedea peste 2-3 săptămâni. 

„Este bizară atitudinea noastră faţă de această ameninţare, pentru că, dacă mai ţineţi minte, când am aflat că există tulpina asta periculoasă am oprit zborurile din Anglia, am luat măsuri foarte spectaculoase peste noapte: au fost oameni care nu au mai putut să ajungă în România de Sărbători, nu care cumva să intre noua tulpină la noi în ţară. Iar acum, când ştim sigur că e la noi în ţară: «Ah, OK, bun, nu mai are sens să facem ceva». (…) Noua tulpină circulă, în mod sigur ea s-a omogenizat în ţară după această mişcare generală de Sărbători. Şi sunt două trenduri cumva diferite: avem trendul descendent al vechii tulpini şi noua tulpină care începe să crească, deşi nu se poate vedea, pentru că există o perioadă de 2-3 săptămâni de la debut până devine trendul vizibil”, a scris pe Facebook dr. Octavian Jurma.

Cercetătorul apreciază că incidenţa este subestimată atât în Bucureşti, cât şi în ţară cu 25% prin simpla eliminare a cazurilor din focare.

„Riscul epidemiologic atât national, cât şi din afara ţării este mult mai mare decât în toamnă din cauza noilor tulpini, care sunt o ameninţare şi prin posibilitatea de recombinare, dacă ajung să circule simultan în Europa şi România. Aşadar, graba de a ne relaxa prematur poate fi aspru plătită. Nu trebuie să uităm că în toamna am închis restaurantele la o lună şi şcolile la două săptămâni după redeschidere, tocmai pentru că am ignorat semnalele că epidemia va reveni pe val în câteva săptămâni”, scrie Octavian Jurma.

Cum justifică prefectul măsurile de relaxare

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat că decizia de relaxare a restricţiilor a venit în urma unei constatări mai degrabă formale a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU). Asta pentru că – spune Traian Berbeceanu – legea prevede ca autorităţile să instituie sau să ridice restricţiile în funcţie de incidenţa cumulată a cazurilor noi, calculată la 1.000 de locuitori într-un interval de 14 zile.

„Activitatea noastră că Instituţie a Prefectului este reglementată de Legea 55/ 2000 şi de HG prin care a fost prelungită starea de alertă pe teritoriul naţional. (…) Potrivit actului normativ la care am făcut referire anterior, am fost obligaţi să convocăm CMBSU. Rolul acestui Comitet a fost să constatăm că, la nivelul municipiului Bucureşti, indicele de contaminare este de sub 3 la 1.000 mai multe zile consecutiv. Am fost obligaţi să respectăm prevederile legale”, a declarat Berbeceanu într-un interviu pentru Ziare.com.

Prefectul a recunoscut că a discutat despre pericolul răspândirii noii tulpini a virusului cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Traian Berbeceanu susţine că doar Ministerul Sănătăţii poate să propună modificarea legislaţiei. 

Şeful DSU: Decizia de relaxare este reversibilă

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că decizia relaxării unor măsuri în Capitală este reversibilă, dacă se va constata o creştere a numărului de cazuri.

„Ştiind că totuşi există un risc – că avem tulpina nouă –, la acest moment, decizia trebuia să fie: mergem mai departe aşa cum am zis că mergem, dar cu precauţie. Dacă vedem din nou că este tendinţa de creştere, automat putem să luăm măsura de închidere. Şi mai mult decât atât, aţi văzut că s-a luat decizia să se redeschidă de luni, tocmai ca să evităm aglomeraţia în mall-uri şi peste tot în zilele de weekend. Şi să vedem săptămâna viitoare cum evoluează. Dacă vedem că tendinţa se schimbă, atunci clar că acest comitet se va reuni din nou”, a declarat Raed Arafat.

Declaraţia lui Raed Arafat a venit la scurt timp după ce prefectul Capitalei a anunţat vineri, după şedinţa CMBSU, că, începând din 25 februarie ora 0.00, se deschid restaurantele, cafenelele, la 30% din capacitate, între orele 6.00 şi 21.00. Accesul publicului în sălile de spectacole este permis tot în limita a 30% din locuri. Măsura e valabilă şi pentru sălile de jocuri.

Măştile FFP 2 – eficiente, dar costisitoare

Germania ia în calcul introducerea obligativităţii purtării măştilor de protecţie FFP 2 începând din 25 ianuarie. Raed Arafat spune că măştile chirugicale oferă o protecţie mai mare în faţa infecţiei cu coronavirus faţă de cele din pânză, iar măştile de tip FFP 2 sunt mai eficiente decât cele chirurgicale. Se pune însă şi problema dacă cetăţenii pot face faţă costurilor pe care le implică achiziţionarea unor măşti de acest tip. „Nu ştiu câţi oameni vor putea să suporte achiziţionarea unor măşti FFP 2, de exemplu, continuu, pe o perioadă de câteva luni, deci de aici cred că rezultă foarte multe discuţii şi trebuie să vedem şi dacă în alte ţări aceste reguli vor fi solicitate sau vor fi impuse”, a mai spus Raed Arafat.

Bilanţ COVID: 1.816 noi infectări şi 1.020 de pacienţi la ATI

Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, ieri, la 711.010 cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 1.816 noi îmbolnăviri din 10.916 teste efectuate. Din totalul testelor raportate, o parte sunt teste rapide antigen. În acelaşi timp, sunt înregistrate 17.776 de decese, din care 54 în ultimele 24 de ore. La Terapie Intensivă sunt internaţi 1.020 de pacienţi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite