Tu ştii de unde vine numele cartierului tău? Povestea boierilor ieşeni ucişi care înroşeau apa Bahluiului şi cea a răzeşilor bârlădeni din Cotu Negru
0
În secolele trecute, oraşele României erau împărţite în mahalale, apoi au luat denumirea de cartiere. Fiecare cartier ascunde poveşti, care se învârt în jurul unor legende, demne de ecranizări la Hollywood. Adevarul.ro vă prezintă originiile celor mai importante cartiere din România şi întâmplările care s-au petrecut şi au marcat teritoriul a ceea ce astăzi numim „cartier“.
Legendele din spatele denumirii cartierului ieşean Podu Roş: de la bordelurile cu perdele roşii, la apa înroşită de sângele boierilor executaţi
Dacă majoritatea cartierelor din Iaşi au luat numele unor combinate amplasate în mijlocul lor sau pur şi simplu ale unor personalităţi, etimologia cartierului Podu Roş a stârnit de-a lungul vremii mai multe controverse.
Sunt două legende urbane care încearcă să explice misterul denumirii cartierului Podu Roş. Prima dintre ele se referă la caracterul rău-famat pe care l-a avut această zonă în trecut, care cuprindeau un număr foarte mare de cârciumi şi bordeluri. Şi cum perdelele locurilor de dezmăţ ar fi avut culoarea roşie, la fel şi felinarele din cartier, s-a presupus că aşa a apărut şi denumirea cartierului.
O altă legendă legată de cartierul prin mijlocul căruia trece râul Bahlui se referă la un presupus loc de execuţie. S-a scris de-a lungul vremii că în apropierea râului ar fi existat un loc de execuţie al boierilor Iaşiului şi că apa se colora în roşu de fiecare dată când un alt nobil era ucis.
De unde provin numele cartierelor din Focşani
Regimul comunist a reuşit să şteargă vechile denumiri ale mahalalelor din Focşani, dispărând astfel nume precum Asanache, Arion, Gramei, Călcâi, Raion, Grădinari, Cherestegii , Postăvari, Pielari, Blănari, Armeni, Sârbi, Israeliţi, Călugăreasa, Fânăriei, Însuratei,Bordeasca, Stamatineşti, Săpunari, Sfântu Dumitru sau Domnească.
În Focşani, cea mai interesantă poveste o deţine zona Bahne, care a fost la începuturi un sat într-o zonă mlăştinoasă, provenită de la ploi şi apa ce se scurgea din canalul despărţitor al celor două provincii româneşti. Printr-o serie de lucrări, zona a devenit bună pentru organizare de grădini.
Cartierul Gară este cel mai nou nume dintre mahalalele vechi, fiind creat pe la finele secolului XIX, odată cu construcţia liniei ferate şi a staţiei CFR Focşani, moment în care zona a devenit din ce în ce mai interesantă pentru viitorii orăşeni şi pentru un aglomerat ansamblu de blocuri ridicat cu voia şi resursele regimului comunist.
Cartierele arădene care pe vremuri au fost localităţi: Micălaca, Bujac şi Sânicolaul Mic
Cartierul Bujac este situat geografic în partea de nord-vest a municipiului Arad. Istoricii arădeni spun că din punct de vedere etimologic denumirea cartierului posibil să derive din cuvântul „bugeac”, de origine asiatică (turcă-bucak), cuvânt denumit în DEX ca însemnând „ţinut de stepă, brăzdat de văi adânci şi seci şi lipsit de ape curgătoare.
Motivaţia denumirii este plauzibilă deoarece terenul este lipsit de ape curgătoare. Tot atât de bine, denumirea poate deriva din substantivul neutru „bulhac”, folosit şi astăzi în Moldova, sinonim cu mlaştină mocirlă, smârc (confrom dicţionarului de sinonime).
Terenul cartierului până nu demult era foarte mlăştinos deoarece stratul de apă freatică este la suprafaţă. Mergând pe varianta turco-tătară a termenului de „bugeac-bujac”, prima menţiune documentară o găsim tocmai în Moldova cronicarului fie de la avari, fie direct de la tătari.
Bârladul de ieri şi de astăzi: povestea neştiută a cartierelor Munteni şi Cotul Negru
Munteni şi Cotul Negru sunt două cartiere din Bârlad ale căror poveşti sunt demne de un scenariu de film, ţinând cont de trecutul lor istoric.
Satul Munteni a aparţinut familiilor Dediu Codreanu şi Costache Lupu. El a fost populat cu locuitori din zona de munte care s-au asimilat rapid. Mai târziu, în secolul al XIX-lea, în zonâ au venit mai multe familii bulgăreşti, care erau poreclite de oamenii locului „Familii de sârbi“, aşa cum se obişnuia în Moldova să li se spună tuturor slavilor din sudul Dunării.
Cotul Negreu a fost, în schimb, o zonă mai izolată, deşi era în apropiere de actuala zonă centrală a Bârladului. Locuitorii de aici au avut un vechi statut de răzeşi şi un spirit dezvoltat al independenţei, după cum ne arată legendele istorice. Situat între două dealuri, pe valea unui pârâu, populaţia acestui cartier a profitat de această izolare, menţinându-şi obiceiurile de origine rurală.
Şcheiul, cel mai vechi cartier din Braşov. Poiana a ajuns de la un mic cartier la staţiune de lux. Răcădăul, un boom imobiliar
Cele mai vechi cartiere ale Braşovului sunt Şcheiul şi Poiana Braşov. Urmează apoi cele construite pe vremea comunismului. Steagu Roşu (acum Astra) şi Tractorul şi-au primit numele după uzinele din zonă. Cel mai nou mare cartier este Răcădăul (acum Calea Cetăţii) care este şi cel mai căutat de cumpărătorii de locuinţe.
Mulţi istorici spun că numele de Şchei a fost dat după salahorii bulgari veniţi să lucreze la construcţia Bisericii Negre. Istoricul Sextil Puşcariu, dar şi alţi istorici contemporani contrazic această ipoteză şi spun că numele de Şchei a fost dat de comunitatea românească care locuia aici înainte de 1.400.
Şcheiul este astăzi cartierul istoric al Braşovului, un veritabil obiectiv turistic, locul în care a luat fiinţă legenda Junilor, o tradiţie care astăzi este unică în lume.
Poiana a fost din vechi timpuri destinaţia drumeţiilor şi a practicării sporturilor de iarnă. Localitatea este atestată documentar din 1427. Sciorii au urcat prima dată în Postăvarul în 1895, iar în 1906 în Poiană a avut loc primul concurs de schi. În 1951, la Poiana Braşov, au loc Jocurile Mondiale Universitare de iarnă. Cu această ocazie, se dă în folosinţă un modern hotel al sporturilor şi primul teleferic - Poiana-Postăvarul - pe o lungime de 2.150m.
După 1990 în Poiana Braşov s-au construit zeci de hoteluri şi vile.
Poveştile cartierelor Sibiului – Terezianul, botezat după împărăteasa Maria Theresia, şi Hipodromul de unde şi-a luat zborul Aurel Vlaicu
Puţini ştiu că nucleul actulalui cartier Terezian este practic, ca vechime, al doilea cartier al Sibiului. Iar în Hipodrom, pe fostul teren al armatei concesionat ulterior municipalităţii pentru a fi dezvoltată o zonă de locuit, trăiesc astăzi aproximativ 50.000 de sibieni.
Cartierul în care se estimează că locuiesc astăzi aproximativ 50.000 de sibieni a fost pe vremuri sediul echipei olimpice de hipism a României, echipă medaliată cu argint la olimpiada din 1936.
De altfel, Cronica lui Emil Sigerus menţionează că, în anul 1929, „regele Mihai I şi regina mamă vin în oraş pentru a asista la parada hipică de la şcoala ofiţerilor de cavalerie”
„Numele îi vine de la faptul că acest cartier s-a construit pe fostul teren militar inclusiv pe fostul hipodrom, de aici s-a organizat cartierul în anii 70. Acesta a fost terenul armatei habsburgice şi apoi austro-ungare”, explică istoricul Răzvan Pop.
Tulcea cosmopolită, împărţită în cartierele etniilor: ce a mai rămas astăzi din vechile mahalale
În Tulcea, fiecare comunitate etnică avea cartierul ei: oraşul cosmopolit a strâns peste zece etnii care trăiau în municipiu şi care s-au extins în jurul bisericilor. Astăzi se mai păstrează numai denumirea cartierului lipovenesc (zona Gloriei), acolo unde, în urmă cu aproape două secole, era „Mahalaua Lipovenească“.
Harta populărilor din Tulcea la 1830 arată mahalalele diferitelor etni , întemeiate de-a lungul timpului în jurul lăcaşului de cult al fiecărei etnii şi care se păstrează până la finalul anilor 1880.
Cartierele Slatinei, botezate cu nume comuniste
Municipiul Slatina se numără printre oraşele ţării care au cunoscut un veritabil „boom” după anii ’70, perioadă considerată începutul „anilor de aur” ai urbei de pe Olt. Mai întâi au apărut uzinele, pentru ca, la scurt timp, blocurile de locuinţe să se ridice pe bandă rulantă. Conducerea comunistă de la Bucureşti, ce dorea strămutarea populaţiei de la ţară – la oraş, a urgentat migraţia.
În afară de Centrul Istoric din partea de jos a oraşului, care este cel mai vechi cartier din municipiu, în Slatina se evidenţiază de departe cartierul Crişan - cel mai mare, aceasta şi pentru că a fost al doilea după Centrul Istoric. Scriptic, cartierul Crişan cuprinde blocurile din zona aflată vizavi de Spitalul Judeţean (printre cele mai vechi unităţi locative de tip nou, n.a.), Cornişei, Zahana, Unirii, Primăverii. Nu întâmplător cea mai mare piaţă din Slatina este localizată în acest perimetru, este vorba despre Piaţa Zahana.
Carierul 14 Mai este denumit după ziua celei mai mari catastrofe năvălite asupra municipiului Satu Mare
În cartierul de jos al municipiului Satu Mare, doi metri a atins nivelul apei la inundaţiile catastrofale din 1970. Zona este denumită acum cu numele „14 mai“, după data în care Someşul a luat 56 de vieţi omeneşti şi a făcut pagube de aproape 300 de milioane de lei.
56 de oameni şi peste 20.000 de animale a ucis Someşul în data de 14 mai 1970. Alţi mii de sătmăreni şi-au pierdut agoniseala, după ce apele învolburate au acoperit o treime din judeţ şi mai bine de jumătate din oraşul Satu Mare. În cifre seci, pierderile suferite de populaţie au fost estimate de autorităţile de atunci la 259 de milioane de lei. Potrivit lucrării „Epopee pe Someş“, în industrie pierderile au fost de 77 de milioane de lei, la care se adaugă 6,4 milioane de lei pierduţi în construcţii, 6,2 milioane de lei în transporturi şi peste 64 de milioane prin oprirea activităţilor de producţie.
Poveşti de cartier din Ploieşti. Mimiu îşi trage numele de la un grec lacom, Bereasca a fost „Cartierul Demobilizaţilor“
În mod surprinzător, două dintre cele mai evitate cartiere din Ploieşti, locuite majoritar de romi, au şi o lungă tradiţie a numelui. Aceasta, pe de o parte, pentru că au fost cătune ce aparţineau iniţial altor localităţi, iar pe de altă parte pentru că, până în comunism, cartierele din Ploieşti erau organizate administrativ ca mahalale, arondate unor biserici cu vechime
La mijlocul secolului al XIX-lea, cartierul Mimiu din Ploieşti era un cătun ce aparţinea de comuna din apropiere, Tătărani. Potrivit informaţiilor adunate de Ioan Groşescu în „Mahalalele Ploieştilor“, spre deosebire de restul oraşului care era organizat şi administrativ în mahalale, Mimiu nu a avut de la început acest statut. Ceea ce nu a împiedicat ca, mai târziu, să devină efectiv şi să rămână o mahala periferică, rămasă în urma civilizaţiei, în special din cauza condiţiilor de trai.
De la ce vine numele celui mai mare cartier al Clujului şi a cui a fost ideea ca un alt cartier să nu poarte numele unei mărci de ţigări
Cluj-Napoca, unul dintre cele mai bătrâne oraşe ale Transilvaniei, deţine, de asemenea, cartiere cu denumiri care trezesc curiozitatea oricărui străin şi te fac să te întrebi de ce există în acest oraş nume precum Europa, Bună Ziua, Mănăştur, Zorilor sau Mărăşti.
Cel mai mare cartier al oraşului este Mănăştur. Cam o treime dintre clujeni locuiesc acolo. Tot acolo se află unul dintre cele mai vechi lăcaşe de cult ale Clujului, Biserica Romano-Catolică Calvaria.
Numele celui mai mare cartier al Clujului are la origine termenul maghiar de monostor, care înseamnă mănăstire. Zona se afla în proprietatea unei abaţii benedictine
Poveştile cartierelor bucureştene: Balta Albă - o gropă cu var, Ferentariul - cel mai rafinat nume, iar Cartierul Rahova - refugiul oamenilor cu handicap
Cartierele bucureştene au poveşti inedite pe care doar istoricii le mai cunosc. Balta Albă era o gropă de var, unde se topeau cadravele ciumaţilor, Ferentariul a dobândit cel mai rafinat nume, iar cartierul Rahova era refugiul oamenilor cu handicap.
Fiecare cartier bucureştean în parte se bucură de propriul trecut şi de o denumire mai mult sau mai puţin interesantă, însă există anumite cartiere în Bucureşti ale căror legende sunt de-a dreptul uimitoare.
Ferentariul, perceput astăzi ca un cartier rău-famat, unde pericolul pândeşte la tot pasul, a primit cel mai rafinat nume din Capitală, etimologia cuvântului păstrând un moment istoric important al României.
Originea cuvântului vine din latină, unde „Ferentarius“ era un soldat din infanteria uşoară a legiunilor române, iar ferentarii erau soldaţii din oastea lui Mihai Viteazul, care ar fi avut câmpul de exerciţii în acest perimetru.
Teritoriul a ceea ce astăzi se numeşte cartierul Ferentari, era destinat cultivării de livezi şi podgorii. Ferentariul oferea bucureştenilor vinuri, rachiuri şi fructe. Potecile nu aveau nicio identitate, casele erau dispuse la voia întâmplării. Zona era faimoasă pentru conacele şi cramele care erau situate chiar în mijlocul viilor.
Cum au pus militarii bazele celui mai mare cartier din Zalău
Despre cartierele pe care le ştim astăzi se poate vorbi în Zalău abia din anii `70, când, în urma unei vizite a lui Nicolae Ceauşescu aici, la îndemnul acestui s-a trecut la dezvoltarea accelerată a micului târd de provincie în municipiu. Bazele câtorva dintre cartierele de azi au fost puse, însă, la începutul secolului XX.
Potrivit istoricului Elena Musca, Zalăul a fost, în toată perioada sa medievală dar şi după obţinerea, în 1473, a dreptului de a ţine târg (opidum - în latină), o localitatea mai degrabă rurală, a cărei viaţă s-a desfăşurat pe strei străzi principale - actuala stradă 22 Decembrie (fostă Crasnei), strada Corneliu Coposu (Fostă Republicii) şi strada Gheorghe Doja (fostă Clujului). Zalăul, cu cele trei străzi principale ale sale, era locuit preponderent de maghiari, astfel că la începutul de secol XX, când populaţia rurală, majoritar română, din jurul Zalăului începe să vină înspre târg, aceasta a fost nevoită să se aşeze în zona liberă de la marginea Zalăului, centrul fiind "ocupat" de populaţia maghiară. Aşa a luat fiinţă cartierul Simion Bărnuţiu. "S-a numit aşa pentru că era creat de români, iar Simion Bărnuţiu era cel mai răsunător nume de român din Sălaj", explică istoricul.
Cum şi-au primit numele cele mai vechi cartiere ale Timişoarei
Fabric, Elisabetin sau Mehala sunt nume arhicunoscute timişorenilor sau chiar şi celor care au petrecut doar câteva zile în oraşul de pe Bega. Însă nu toate cartierele au avut întotdeauna numele pe care îl poartă azi.
Cartierul Fabric a apărut în 1718, cu o populaţie formată în majoritate de români şi sârbi. Numeroasele fabrici care s-au construit aici încă de pe atunci au dus la denumirea germană de Fabrikstadt, de unde şi numele actual de Fabric.
Cartierul Elisabetin, apărut şi el imediat după plecarea turcilor şi, datorită apropierii geografice, a fost numit iniţial Maierele Vechi, ca şi Iosefinul, apoi Maierele Germane. Denumirea actuală a apărut mult mai târziu, în 1896, în onoarea Împărătesei Elisabeta (celebra "prinţesă Sisi"), soţia împăratului Franz Iosef I.
Denumirea cartierului Mehala nu este greu de intuit, pentru că provine din turcescul "mahala". După venirea Imperiului Austro-ungar, în 1716, comuna care va deveni abia la 1910 oficial parte din oraş s-a numit Ujvaros, iar mai târziu Franzstadt.
La acest material au contribuit: Mădălina Mihalache, Valentin Silaghi, Olimpia Man, Ionuţ Benea, Florina Pop, Dana Mihai, Ştefan Borcea, Untaru Claudia, Cristina Cristina, Ionuţ Balaban, Simona Mariana Suciu, Manea Mugurel, Claudia Petraru, Ramona Găină,
Se încarcă comentariile...
