Triunghiul blestemat

Etatismul, autoritarismul şi cancerul birocraţiei ne răpesc orice şansă de a progresa.

Dacă răsfoieşti regulat marile cotidiene şi ziare financiare ai sentimentul furtunii care se pregăteşte. După ce am trecut printr-un cutremur, există parcă presentimentul unei alte nenorociri. Sub zâmbetul şi optimismul de circumstanţă al politicienilor, sub atitudinea aparent puternică a oamenilor de finanţe se ascunde pur şi simplu frica. Palidele semne de revenire economică în Germania şi Franţa nu dau garanţia că întregul continent se va întoarce la creştere prea curând. Dimpotrivă. Se adâncesc disensiunile, se accentuează diferenţele între ţări şi regiuni. Nu speriaţi vânatul, da' scapă cine poate. Cam asta e deviza decidenţilor din toate domeniile.

În arsenalul politicienilor de pretutindeni încep să se insinueze populisme, protecţionisme, paternalisme, chiar naţionalisme, doar-doar vor fi recucerite voturile cetăţenilor sătui de guralivi. Nu întâmplător ţiganii sunt trimişi în România sub numele de rromi. Ar fi pasămite o denumire corectă politic. De fapt, se strecoară ideea perversă că problema ţiganilor n-ar fi una europeană, ci a unei ţări oarecare din sud-estul continentului. Ipocrizia merge mult mai departe când e vorba de împrumuturi, finanţări, investiţii, dezvoltări strategice. Banii şi energia sunt, de fapt, singurele motivaţii reale ale jocului de putere pe continentul nostru. E un joc pe care dacă n-ai învăţat sau nu eşti capabil să-l joci ai cruce la căpătâi de mult, fără să ştii măcar unde eşti. Noi nu îl putem juca. În 20 de ani nu am fost în stare să cernem o elită politică. S-au suit în cârca oamenilor tot felul de neputincioşi. Cu tupeu de golan din port au devenit cauzaşi ai partidelor, oşteni de nădejde ai ambiţiilor şi intereselor personale.

Pe lângă bolile celorlalţi europeni, noi adunăm încă trei cu mult mai grave decât la alţii. Etatismul, autoritarismul şi cancerul birocraţiei ne răpesc orice şansă de a progresa. Statul feudal are dreptul de a le cere orice cetăţenilor săi. De exemplu, îi obligă să stea pe la cozi să îşi plătească dările, pentru că el, statul, cheltuieşte prea mult şi aiurea în loc să îşi fi construit un sistem informatic al administraţiei centrale şi locale capabil să gestioneze impozitarea. Politicienii devin autoritari, se cred şefi şi nu reprezentanţi, de capul lor dau ordine bazate pe statistici false şi cifre neînţelese, impuse de alţii. Productivitatea nu măsoară fericirea oricât te-ai strădui să echilibrezi balanţele macroeconomice. Oamenii sunt mulţumiţi dacă îi laşi în pace, dacă îi laşi să fie liberi şi neîngrădiţi. Să îi laşi să se asocieze, să îşi manifeste calităţile, să intre în competiţie cu şanse egale. Birocraţia însă îşi face de lucru şi se înmulţeşte. Acesta, etatism, autoritarism şi birocraţie, este triunghiul blestemat în care ne zbatem de 20 de ani.

Democraţia naşte libertate, autoritarismul, haos şi anarhie. Problema nu e presa sau cetăţenii care subminează autoritatea, ci statul hipertrofiat care a pierdut controlul. Sistemul se corupe pe el însuşi.

Doi editorialişti de la „Adevărul" au scris zilele trecute câte un articol, unul intitulat „De ce trebuie săltat Băsescu?" şi celălalt „De ce trebuie arestat Băsescu" În ciuda titlului, ele erau diametral opuse. Primul susţinea teza responsabilităţii celui care a creat sistemul, cel de-al doilea, în ciuda faptului că a scris despre „Sfârşitul Ceauşeştilor", crede că perversiunea oamenilor ce populează sistemul e de vină. Eu cred că primul are dreptate, dar asta nu e relevant.

Nu mă interesează că doi cetăţeni cu darul suptului, sau fără (tot nerelevant) s-au înjurat într-o seară la mare. Nu mă interesează că unul i-a spus celuilalt „să-ţi fie ruşine". Cel apostrofat astfel îmi spusese şi mie cu o vreme în urmă, în public şi la ora de vârf, cu un ochi plângând, „Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu". Nu mă interesează nici că cetăţeanul turmentat, sau nu (tot nerelevant), l-a pălmuit pe cel de-al doilea. Îl ştiu în stare.

L-am văzut cu ochii mei în altă împrejurare. Mă interesează însă, mă revoltă şi mă ruşinează că acest om mă reprezintă. El e un vârf al triunghiului blestemat. Dacă vrem să înfruntăm pericolele şi provocările lumii actuale, să fim între câştigătorii competiţiei globale, triunghiul trebuie distrus, nu numai omul trebuie schimbat.