Triumful sexomarxismului. Eurovision 2019

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trăim vremuri în care faimoase competiţii de muzică, sport, frumuseţe sau cultură generală au ajuns să fie despre corectitudinea politică, nu despre excelenţa intelectuală, atletică sau artistică a concurenţilor. E judecată nu vocea interpretului, ci conduita lui privată. Se premiază nu măiestria, ci alinierea ideologică. Numai aşa mi-am putut explica eliminarea tinerei Laura Bretan şi succesul lui Duncan Laurence din finala găzduită-n Israel.

Pe vremea lui Ceauşescu, nu puteai ajunge director de şcoală, fabrică sau uzină dacă nu îşi declarai adeziunea la Manifestul Partidului Comunist. Astăzi nu se vorbeşte despre revoluţia proletariatului, ci despre revoluţia multiculturală. darurile tale şlefuite prin sudoare şi muncă sunt mai puţin importante decât apartenenţa stridentă la un anumit grup. 

Nu eşti obsedat de chestiunea sexualităţii? Nu aderi la tribul progresist? Vei fi descalificat, penalizat sau marginalizat. Nu vrei să împarţi lumea între minorităţi şi majorităţi? Comisarii PC te vor încondeia. Nişte lătrăi ignari şi complexaţi au ajuns să terorizeze tinerele talente şi să impună pretutindeni reflexul auto-cenzurii.

Oare cum ar fi fost dacă profesoara mea de română m-ar fi întrebat la şcoală nu despre Eminescu, Slavici sau Caragiale, ci despre... religia părinţilor sau credinţele bunicilor? Sau ce-aş fi zis, în plină dictatură, dacă proful de geografie mi-ar fi dat note în funcţie de... lungimea pletelor? Oare n-aş fi protestat, mă întreb? 

De ce nu-i suficient să fiu un profesionist, astăzi, păstrându-mi simţul pudorii? De ce opiniile mele private sunt analizate de un juriu plătit din bani publici? Oare pentru că sexomarxismul (pentru a-l cita pe Adrian Papahagi) a devenit doctrina oficială a mediului artistic?

Secole la rândul, Occidentul s-a dezvoltat prin specializarea competenţelor, mizând pe ierarhia meritului individual. De-o vreme încoace, în locul ştiinţei sau al virtuozităţii a apărut ideologia colectivistă, adică surogatul de filozofie pentru atotştiutori. Spaţiul public e sufocat de zgomotul celor care n-au dileme, dubii sau remuşcări. Pentru aceştia, arta nu trebuie să transmită emoţii şi să reveleze taine. Nu. Frumosul trebuie subsumat activismului găunos. În locul cântecului, ai parte de trăncăneală şi verbozitate. Posesia ideologică maschează precaritatea intelectuală a individului, autosuficienţa, lipsa de idei şi încremenirea-n proiect. 

Poate civilizaţia noastră va redescoperi, cândva, calea aspră către triada Binelui, a Frumosului şi a Adevărului. E ultima bătălie care ne-ar mai putea salva.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite