Trenul, teren minat pentru copii: unul a murit iar alţi şase au fost internaţi cu răni grave după ce s-au electrocutat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil a murit, iar alţi şase au ajuns la spital, în ultimele două săptămâni, cu răni grave sau multiple fracturi, după ce s-au urcat pe tren şi s-au electrocutat. Medicii susţin că este nevoie de o campanie naţională pentru evidenţierea acestor pericole.

„Ne confruntăm cu o situaţie fără precedent. Tot mai mulţi copii se distrează urcându-se pe tren. Dacă până acum aveam câteva cazuri pe an, în ultimele două săptămâni am avut şapte astfel de cazuri, între care un copil decedat după ce s-a electrocutat şi a căzut de pe tren, suferind multiple fracturi şi traumatisme. Frecvent, aceste situaţii de gravitate extremă, care pun viaţa în pericol, afectează mai ales băieţii de vârstă şcolară şi se soldează cu leziuni masive de arsură, precum şi cu traumatisme asociate. Cred că avem nevoie de o campanie naţională de conştientizare a pericolului la care sunt expuşi copiii urcând pe tren”, a declarat medicul Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu" din Capitală, citat de Mediafax.

Trei copii au ajuns la „Grigore Alexandrescu”, în Săptămâna Mare, după ce s-au electrocutat pe tren, iar din duminica Paştilor, zilnic, la acelaşi spital au fost aduşi copii cu suferinţe grave având aceeaşi cauză. Între aceştia, doi copii de zece şi 11 ani, care s-au electrocutat în timp ce se aflau într-o gară din judeţul Caraş-Severin şi au suferit arsuri grave.

„Copilul care a decedat avea 15 ani. Părinţii trebuie să le spună copiilor că şi dacă nu pun mâna pe fire, fiind mai înalţi, fac arc electric. Cei mai mulţi, însă, sunt electrocutaţi, iar arsurile sunt foarte grave.

 Apoi, mulţi suferă politraumatisme, fracturi, fiind aruncaţi de pe vagon. Anual, aveam între şase şi 10 copii cu astfel de probleme medicale. Severitatea leziunilor provocate de arsuri va impune un parcurs terapeutic îndelungat, cu intervenţii chirurgicale seriate şi tratament general susţinut de reechilibrare hidroelectrolitică, susţinere metabolică, hematologică şi imună”, a adăugat medicul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu", în special în sezonul cald, copiii de vârstă şcolară sunt victime a numeroase accidente prin electrocutare, în zona triajelor de cale ferată şi a liniilor de înaltă tensiune.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite